O PERSPECTIVĂ CORECTĂ

0
5
Este cunoscut faptul că omul este influențat de aparențe și, mai devreme sau mai târziu, ajunge la țintele spre care și-a îndreptat privirea. De aceea, pentru a avea o perspectivă corectă și pentru a atinge ținta supremă, încă de la începutul anului 2026 trebuie să învățăm să nu privim:
ÎNAPOI
Cuprinși de nostalgia trecutului, foarte mulți oameni sunt ispitiți să privească înapoi. Ei merg înainte, dar gândul, inima și trăirile le sunt legate de ceea ce a rămas în urmă.
Am întâlnit recent un bătrân care mi-a spus așa, în mod direct și fără ocolișuri: „Nu-i așa că a fost mai bine în trecut?”, făcând referire la vremea vechiului sistem. „Atunci”, spunea el, „aveam toți loc de muncă și primeam locuințe pe gratis!”
„Da”, i-am răspuns eu, „numai că atunci nu aveam ce cumpăra cu banii câștigați, iar casele și apartamentele primite nu erau ale noastre. Noi nu eram proprietari, ci doar chiriași. Apoi, să nu uităm de toate restricțiile și de îngrădirile privind libertatea religioasă și manifestarea credinței.”
„Da”, a răspuns el, „la acestea nu m-am mai gândit.”
Acest fapt arată că, privind în urmă, unii au o amintire selectivă, fără să cuprindă întreaga realitate. Așa s-a întâmplat și în cazul celor din poporul Israel care, în timpul călătoriei spre Canaan, privind în urmă la timpul petrecut în Egipt, și-au adus aminte numai de oalele cu carne, de castraveți, de pepeni, de praz, de ceapă și de usturoi (Ex. 16:3-4; Num. 11:4-14).
Dar nu și-au amintit de munca grea, când, în fiecare zi, trebuiau să-și facă norma de cărămizi, că această normă creștea mereu și, mai ales, de faptul că pruncii lor de parte bărbătească erau omorâți.
Mai trist este cazul soției lui Lot care, privind în urmă, a arătat că ea încă nu s-a desprins de Sodoma și Gomora și de toate lucrurile lumești care se întâmplau în aceste cetăți.
Dacă te vei asemăna acestora, nu vei înainta pe drumul spre Canaanul ceresc, ci vei fi ispitit să te reîntorci spre Egiptul lumii.
De aceea, amintește-ți de experiențele trăite cu Dumnezeu în trecut, învață lecția acestora și mergi înainte.
Apoi, vor putea să înainteze pe drumul credinței și vor înainta în călătoria spre ținta supremă cei care nu se uită la:
ÎMPREJURĂRI
Împrejurările pot deveni un obstacol major atunci când nu sunt evaluate corect. Zece din cele douăsprezece iscoade trimise de Moise să cerceteze țara Canaanului au fost influențate nu de bogăția și strălucirea țării, ci de statura locuitorilor acesteia. De aceea, în raportul lor au spus:
„Țara pe care am străbătut-o ca s-o iscodim este o țară care mănâncă pe locuitorii ei; toți aceia pe care i-am văzut acolo sunt oameni de statură înaltă. Apoi, am mai văzut în ea pe uriași, pe copiii lui Anac, care se trag din neamul uriașilor; înaintea noastră și față de ei parcă eram niște lăcuste.” (Num. 13:32-33)
Cât de mult au fost influențate aceste iscoade de o percepție deformată a realității! Și ce urmări grozave a avut acest fapt: după auzirea acestui raport, cei din poporul Israel au plâns o noapte întreagă și nu mai aveau nicio motivație să meargă înainte (Num. 14:1-4).
Chiar și apostolul Petru s-a afundat în mare atunci când a privit la valuri și nu la Hristos!
De aceea, pentru a înainta pe drumul credinței spre slava cerească, nu trebuie să ne lăsăm influențați de împrejurări și, mai ales, să nu le evaluăm privind:
LA NOI ÎNȘINE
Iscoadele trimise de Moise să cerceteze Canaanul au făcut această greșeală, fiindcă au evaluat statura și puterea uriașilor din Canaan cu resursele și capacitățile proprii, spunând: „Față de ei parcă eram niște lăcuste.” (Num. 13:33)
Și Iosua și Caleb i-au văzut pe uriașii din Canaan, numai că ei i-au măsurat nu cu puterea lor, ci cu puterea lui Dumnezeu, mărturisind:
„Țara pe care am străbătut-o noi ca s-o iscodim este o țară foarte bună, minunată. Dacă Domnul va fi binevoitor cu noi, ne va duce în țara aceasta și ne-o va da; este o țară în care curge lapte și miere. Numai nu vă răzvrătiți împotriva Domnului și nu vă temeți de oamenii din țara aceea, căci îi vom mânca. Ei nu mai au niciun sprijin; Domnul este cu noi, nu vă temeți de ei!” (Num. 14:7-9)
Pentru că și în anul 2026 vor fi încercări, situații și evenimente care vor depăși cu mult resursele noastre, nu ar trebui să ne uităm la ceea ce suntem și la ce avem noi, ci la ceea ce este și va face Dumnezeu pentru noi, privind:
ÎNAINTE
Ca să ajungem cu bine la capătul călătoriei vieții din anul în care am pășit și, mai ales, la sfârșitul călătoriei din mijlocul acestei lumi, trebuie să învățăm să privim înainte. În acest sens, scriitorul Epistolei către Evrei spune:
„Să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit rușinea și șade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. Uitați-vă, dar, cu luare-aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoșilor o împotrivire așa de mare față de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeți inima și să cădeți de oboseală în sufletele voastre.” (Evrei 12:2-3)
Fiindcă Domnul Isus a mers și merge înaintea noastră și El este modelul desăvârșit, trebuie nu numai să ne uităm țintă la El, ci și să-L urmăm, călcând pe urmele Lui. Un exemplu pentru noi este și apostolul Pavel, care a mărturisit:
„Nu că am și câștigat premiul sau că am și ajuns desăvârșit, dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât și eu am fost apucat de Hristos Isus. Fraților, eu nu cred că l-am apucat încă, dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea și aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre țintă, pentru premiul chemării cerești a lui Dumnezeu, în Hristos Isus. Gândul acesta, dar, să ne însuflețească pe toți care suntem desăvârșiți.” (Fil. 3:12-15)
Această perspectivă ne motivează să privim cu și mai mare atenție spre:
ÎNĂLȚIMI
Un pictor renumit a mărturisit că poate să picteze mult mai bine lucrurile din realitatea înconjurătoare când, mai întâi, a pictat foarte bine cerul de deasupra. Păstrând în atenție această mărturisire, trebuie să fim concentrați asupra lucrurilor de sus. Și suntem îndemnați să avem această perspectivă de însuși Domnul Isus, care a spus:
„Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitați în sus și să vă ridicați capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.” (Luca 21:28)
Ai în atenție mai mult lucrurile de pe pământ sau pe cele de sus? Pentru a avea o perspectivă corectă asupra realității, nu mai privi înapoi, la împrejurări sau la tine însuți, ci privește înainte și spre înălțimi, la lucrurile de sus, și vei avea o călătorie reușită. Vei sfârși cu bucurie și cu biruință alergarea din anul 2026 și, mai ales, călătoria vieții, ajungând în Canaanul Ceresc!
Doamne ajută!
Pastor Dan Boingeanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.