Întîlnirea cu Hristos aduce schimbare

1
59

Linda Malone, a fost una dintre cei peste un milion de oameni fara adapost din Statele Unite. Ea a ajuns sa traiasca pe strada, iar peste noapte se adapostea sub poduri. Cînd facea referire la acel timp, de fiecare data ea folosea cuvintele : ” eram pierduta, în mare confuzie, fara nici o speranta, fara bucurie si pace. Eram în pragul mortii !

Într-o zi însa o familie dintr-o biserica a dorit sa ajute o persoana aflata în nevoi materiale. Acestia au mers la o organizatie care îngrijea oamenii cu nevoi sociale, care i-au dat numele Lindei. În acea vreme Linda avea doi copii si un al treilea care urma sa se nasca. Sotul ei ce era un alcoolic , o parasise, de aceea nu mai avea unde locui.

Tom si Claudia, si-au dat seama ca nu pot s-o ajute pe Linda numai ei singuri. De aceea au cerut ajutorul celor din clasa de Scoala Duminicala. Împreuna au pregatit pentru Linda si copii ei o casa unde sa poata locui , i-au adus mîncare si haine , iar unul dintre membrii clasei de Scoala Duminicala i-a oferit Lindei un loc de munca.

Dragostea cu care a fost înconjurata a miscat-o profund, iar viata ei s-a schimbat radical. Într-o duminica dimineata, Linda a venit în fata bisericii ca sa-si depuna marturia personala. Ea a vorbit despre schimbarea pe care Dumnezeu a facut-o în viata ei spunînd : ” Înainte nu aveam nimic ; acum am casa , slujba , îmbracaminte pentru mine si copiii mei; lucruri pe care nici nu le-am visat ! Dar mai mult decît atît; acum am bucurie, pace siguranta si nadejde, binecuvîntari care sunt comoara sufletului meu.

Întîlnirea cu Hristos, pentru Linda a însemnat nu numai o schimbare sociala, ci o profunda schimbare a vietii si-a vocabularului. Acum nu mai folosea vechii termeni spunînd : ” eram pierduta, în mare confuzie, fara nici o speranta, fara bucurie si pace. Ci foloseste un vocabular nou marturisind ca : acum am bucurie , pace, siguranta , nadejde si binecuvîntare!

În fiecare duminica dimineata împreuna cu copii ei se aseaza în acelasi loc în biserica , traind bucuria de a- L sluji pe Dumnezeu împreuna cu noua ei familie. Constienta de schimbarea pe care Dumnezeu a facut-o în viata ei, ea spune deseori: ” daca stiti pe cineva care se îndoieste de puterea si lucrarea lui Dumnezeu; spuneti-i sa vorbeasca cu mine” !

1 COMENTARIU

  1. E adevarat caci o mana intinsa catre un om ratacit in lume poate sa schimbe viata acelui om ,si eu am avut aceasta fericita experienta pe care DUMNEZEU mi-a aratat-o si acum traiesc cu EL, o viata noua cu o intoarcere la 180 de grade.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.