În cartea sa “Cînd lucruri rele se întîmpla oamenilor buni ” rabinul Harold Kushmer povesteste ca a fost invitat de doua familii îndurerate,care traiau despartirea de mamele lor. Acestea murisera de moarte naturala, dupa ce traisera fiecare o viata împlinita , avînd o vîrsta respectabila.
Cînd rabinul a ajuns la prima familie pentru a conduce serviciul de înmormîntare, la întîmpinat fiul femeii decedate care i-a spus : ” Daca as fi trimis-o pe mama mea în Florida (o zona calda a Americii) si as fi scutit-o de aceasta vreme rece si de zapada, mama mea ar fi trait astazi ! Este vina mea ca a murit !
Si la a doua familie i-a iesit înaite fiul celeilalte mame care a decedat, dar acesta i-a spus un mesaj deosebit : ” Daca n-as fi insistat ca mama mea sa plece în Florida pentru a scapa de vremea rece si de zapada, mama mea ar fi trait astazi ! Zborul lung cu avionul a fost mult mai mult decît ea a putut suporta. Este numai vina mea ca ea a murit !
Foarte putini dintre noi trecem prin viata fara a avea regrete si o stare de vinovatie cauzata de ceea ce ni se întîmpla. Un psiholog a numit aceasta stare în care ne refugiem de multe ori “fereastra regretului “! El a afirmat ca lucrînd cu pacientii sai multi ani la rînd, a observat în comportamentul lor ca la un moment dat parca se opresc si privesc pe o fereastra invizibila. Cînd întîlnesc o situatie de durere în viata , se desprind de realitate si trec într-o alta lume a imaginatiei.
Ei privesc dincolo de realitatea atît de concludenta si se afunda într-o stare de vinovatie imaginara. Pierd deodata bucuria, siguranta si orice fel de speranta , iesind din realitate încep sa viseze, zugravind noua lor lume. Ei traiesc aceasta stare , pentru ca privesc pe “fereastra regretelor” nu pe cea a realitatii .
Care este fereatra pe care privesti ? Multi dintre noi am avut situatii cănd ne-am oprit în fata ferestrei regretelor. Dumnezeu nu vrea ca noi sa poposim aici , ci sa privim pe fereastra posibilitatilor si-a realitatii.
