John Powell, un profesor de teologie de la Universitatea Loyola din Chicago, a povestit despre experienta pe care a avot-o unul dintre studentii lui, care a trebuit sa fregventeze cursurile pe care el le preda. Dupa interesul manifestat , era evident faptul ca Tommy, n-ar fi vrut sa studieze teologia: A trebuit însa sa participe la aceste cursuri pentru ca erau obligatorii.
În ultima ora de curs , acest student a avut o întrebare pe care i-a adresat-o profesorului Powell : ” Domnule profesor ; a întrebat studentul : “Credeti ca voi reusi vreodata sa-l gasesc pe Dumnezeu “? Profesorul Powel si-a dat seama imediat ca aceasta nu-i numai o întrebare cinica , ci expresia unei împotriviri launtrice si a unei convingeri atee. De aceea , dupa ce s-a gîndit putin i-a raspuns : ” Nu cred ca tu îl vei gasi vreodata pe Dumnezeu , dar ceea ce cred si stiu cu siguranta este ca Dumnezeu te va gasi pe tine “!
Dupa acest raspuns, Tommy a parasit clasa fara sa mai rosteasca vre-un cuvînt. Dupa acea ultima ora de curs, cei doi nu s-au mai întîlnit multi ani de zile. Într-o zi însa, cineva a batut la usa cabinetului profesorului si cînd usa s-a deschis, cel ce a pasit înauntru era Tommy.
Acum arata într-o situatie jalnica ; pe chipul sau se putea citi urmele unei dureri profunde. El a venit sa spuna profesorului Powell ca sufera de o boala incurabila, iar acum este în faza terminala. Am batut la usa cerului de multe ori; spunea Tommy, dar n-am primit nici un raspuns.
N-am primit raspunsul ,a recunoscut el ,pentru ca eram într-un mare conflict cu tatal meu pe care nu voiam sa-l mai întîlnesc vreodata. Într-o zi în care mi-am data seama ca boala mea se agraveaza , mi-am zis ca n-as vrea sa mor înainte ca sa ma împac cu tatal meu. Am mers s-l caut si cînd am ajuns acasa, l-am gasit citind ziarul. În acele momente nu stiam ce sa-i spun si cu ce sa încep o conversatie întrerupta de atîta vreme. De aceea tot ce am reusit sa spun a fost : “Tata te iubesc ; si asta-i tot “! Am venit acasa ca sa sa-ti spun asta .
În acele momente , ziarul a fost aruncat pe dusumea, iar tatal meu a facut un lucru pe care nu l-am vazut niciodata facîndu-l : “S-a ridicat de pe scaun, a început sa plînga si m-a îmbratisat”!
În ziua cînd m-am întors la tatal meu, Dumnezeu era acolo si ma astepta . El a fost martor al acelor momente ale reîntîlnirii. Nu mi-a raspuns la multe strigate prin care l-am cautat , dar a fost lînga mine cînd mi-a fost cel mai greu. Ce este cel mai important este ca în acele momente El m-a gasit !
multi fugim de Dumnezeu,fiecare vom fi gasiti la momentul oportun,caci Dumnezeu nu ne va uita pe nici unul,de aici expresia:a uita e omeneste.