Am citit despre un obicei practicat în multe sate din Rusia într-o vreme cînd multi copii nu supravetuiau dupa nastere. Foarte multi dintre nou nascutii din acea vreme mureau în primii ani de viata. Multe mame care si-au pierdut copiii nu mai gaseau nici o motivatie pentru a trai. Ele petreceau fiecare zi în plîns si desnadejde. Pentru a le pregati pentru viata si a le ajuta sa depaseasca aceasta stare, pentru aceste mame în afara fiecarei localitati au fost construite colibe de jale. În aceste colibe mamele care si-au pierdut copiii, trebuiau sa traiasca în singuratate plîngîndu-i pe cei pierduti, o luna de zile.
La sfîrsitul lunii coliba era incendiata. Înainte ca focul sa o cuprinda , femeia care era înauntru trebuia sa hotarasca daca alege sa traiasca sau sa moara în flacari. Daca femeia iesea afara din coliba de jale, aceasta arata tuturor ca a ales sa traiasca. Luînd aceasta decizie ea trebuia sa construiasca o noua coliba pentru urmatoarea mama care pierzîndu-i pe cei dragi era supusa aceluiasi test.
În utma acestor experiente, generatiile care au urmat au înteles ca pentru înaintasii lor , viata a fost dura si uneori cruda . Alegînd sa traiasca aceste mame au fost pregatite sa îndure suferinte si necazuri uneori greu de imaginat. În acest fel ei au fost pregatiti spiritual pentru vremurile grele , ce stiau ca vor veni curînd.
Spre deosebire de acesti locuitori ai satelor din Rusia, noi ateptam ca viata sa fie fara probleme. Din aceasta cauza suntem complet nepregatiti pentru vremea cînd visurile noastre nu ne sunt împlinite, iar planurile si sperantele ne sunt facute tandari.
Din aceasta cauza atazi întîlnim asa de multi oameni suferind de depresie nervoasa si spre deosebire de generatiile anterioare noi depindem atît e mult de medicamente. Suntem o generatie complet nepregatita pentru vremuri grele; de aceea atunci cînd lipsurile si durerile vin , nu stim cum sa le cnfruntam.
Chiar daca te consideri un Copil a lui Dumnezeu asta nu-ti va garanta ca inima nu-ti va fi frînta . Maria si Marta s-au suparat pentru ca Domnul Isus n-a venit imediat pentru a-l vindeca pe fratele lor. Chiar daca Domnul Isus a varsat lacrimi atunci cînd a vazut masura durerii prietenilor Sai, a mers la mormînt si l-a înviat pe Lazar , chemîndu-l afara din mormînt. Lazar ridicat din moarte si mormînt era acum pregatit pentru viata.Dupa aceasta experienta, pentru Maria, Marta si Lazar , viata n-a mai fost la fel. Ei erau pregatiti sa înfrunte cu curaj si încredere toate problemele care aveau sa vina, stiind ca orice li s-ar putea întîmpla puterea lui Dumnezeu le este deajuns, iar pentru Domnul Isus niciodata nu-i prea tîrziu.
