Spiritul neiertării, între oameni, a atins cote alarmante în zilele noastre. Nu ne iertăm, când ne rănim sufletește unii pe alții, chiar și în contextul propriilor noastre familii, univers ce, de altfel, a fost creat de Dumnezeu pentru a fi un „colț de rai!”. Astfel, înotăm, aproape zilnic, într-un ocean de venin și de lacrimi generate de neiertare.
De aceea, astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să învățăm dinamica iertării, așa cum o transmitea Hristos ucenicilor Săi după învierea Sa, spunându-le: „Celor ce le veți ierta păcatele vor fi iertate și celor ce le veți ține vor fi ținute” (Ioan 20:23).
Afirmația aceasta a fost interpretată greșit de unii care, într-o viziune proprie, s-au văzut un fel de substituenți ai lui Dumnezeu în privința iertării! Categoric, iertarea păcatelor noastre este o lucrare eminamente divină, așa cum afirmă Scriptura: „oricine crede în El [Hristos] capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor” (Fapte 10:42-43).
Însă, mandatul iertării, dat de Hristos apostolilor Săi, trebuie interpretat în nota principiilor din întreaga Scriptură, care, așa cum vom vedea aici, pot constitui o adevărată revoluție în viața noastră spirituală.
1. DUMNEZEU LEAGĂ IERTAREA LUI DE IERTAREA NOASTRĂ
Mandatul acesta revoluționar, al iertării, este încredințat de Mântuitorul ucenicilor Săi, după ce le-a oferit Duhul Sfânt, spunându-le că așa cum El a fost trimis de Tatăl în lume, tot așa îi trimite și El pe ei în lume, pentru a duce la îndeplinire, împreună cu Dumnezeu, Planul Divin de iertare a lumii, potrivit căruia celor ce ei le vor ierta păcatele vor fi iertate, iar celor ce ei le vor ține vor fi ținute (Ioan 20:21-23).
Este interesant de notat, cât de profund îi implică Domnul Isus pe ucenicii Săi în dinamica aceasta a iertării păcatelor lumii, lucrare care este, de altfel, așa cum am văzut, eminamente divină. Amintiți-vă însă că, potrivit Scripturii, iertarea, pe care Dumnezeu o oferă lumii, este legată într-un mod tainic de iertarea pe care noi o oferim altora. Această legătură esențială, dintre iertarea Lui Dumnezeu și iertarea noastră, este subliniată în Rugăciunea Domnească, în care suntem învățați să spunem: „și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri” (Matei 6:12). Dumnezeu ne oferă, aici, soluția standard pentru iertare, și anume: suntem iertați de El doar dacă și noi iertăm pe cei ce ne greșesc.
Ce se întâmplă, însă, dacă noi nu iertăm pe cei ce ne rănesc? Ei bine, una dintre cele mai răvășitoare afirmații din Scriptură o constituie tocmai răspunsul pe care îl oferă Isus acestei întrebări. Iată ce spunea Domnul: „când stați în picioare de vă rugați, să iertați orice aveți împotriva cuiva, pentru ca și Tatăl vostru, care este în ceruri, să vă ierte greșelile voastre. Dar dacă nu iertaţi, nici Tatăl vostru, care este în ceruri, nu vă va ierta greşelile voastre” (Matei 11:25-26). Altfel spus, Dumnezeu nu vrea să stea de vorbă cu noi dacă nu iertăm pe cei ce ne greșesc. Nu primim iertarea Lui Dumnezeu dacă nu iertăm ce avem împotriva cuiva! Atât de profundă este legătura aceasta dintre iertarea lui Dumnezeu și iertarea noastră! Tocmai de aceea, ca ucenicii Domnului odinioară, avem nevoie de însoțirea Duhului Sfânt în acest proces complex al iertării, cu atât mai mult cu cât iertarea trebuie să fie oferită nelimitat și necondiționat, așa cum a făcut și Dumnezeu cu fiecare dintre noi.
Uneori, așteptăm, în mod firesc, ca cei ce ne-au greșit să-și ceară, mai întâi, iertare și abia după aceea să le oferim iertarea noastră. Însă, nu așa ne învață Scriptura să procedăm! Este adevărat că, pentru împăcare, care succedă iertarea, este, într-adevăr, nevoie de o solicitare a iertării din partea celui ce ne-a ofensat (împăcarea fiind un proces complex care necesită timp și asupra căreia vom poposi într-un articol viitor).
Însă, iertarea, potrivit Scripturii, este o decizie de moment, fiind un act de credință în jertfa lui Hristos, prin care El a plătit pentru păcatele întregii lumi, chiar și pentru ofensele pe care alții ni le-au adus nouă. Iertarea este un act între noi și Dumnezeu, fără vreun aport din partea altora, așa cum spunea Pavel: „Dar pe cine iertaţi voi, îl iert şi eu. În adevăr, ce am iertat eu – dacă am iertat ceva – am iertat pentru voi, în faţa lui Hristos” (2 Cor. 2:10).
Așadar, iertarea este un moment (nu un proces) de decizie prin credință, prin care exprimăm în Fața lui Dumnezeu (fără să așteptăm cererea de iertare din partea altora) hotărârea noastră de a ierta, de a nu ține în seamă ofensele aduse de cei din jurul nostru.
2. NEIERTAREA ESTE UN PĂCAT GRAV
Când nu iertăm pe alții, nu doar că întrerupem comunicarea noastră cu Dumnezeu, dar, mai grav, Îl mâniem, deoarece neiertarea este un păcat cu consecințe grave.
Aceasta i-a comunicat Isus lui Petru, care dorea să afle de câte ori ar trebui să ierte pe cineva care îi tot greșește. Apostolul L-a întrebat, întâi: „Doamne, de câte ori să iert pe fratele Meu când va păcătui împotriva mea? Până la şapte ori?” (Matei 18:21). Probabil, Petru se aștepta ca Mântuitorul Să-l felicite pentru limita generoasă gândită de el în privința iertării! Obișnuit, în cultura vremii de atunci, era ca cineva să ierte o dată sau, cel mult, de două ori.
Dacă s-ar fi întâmplat ca cineva să ierte a treia oară pe altcineva, atunci, aceasta ar fi fost o acțiune supraomenească! Petru, însă, dublează limita iertării și mai adaugă încă o unitate, încercând parcă să impresioneze prin generozitatea sa. Șocant însă, Isus îi răspunde apostolului că limita aceasta generoasă, precizată de el, nu era corectă. Isus îi răspunde: „Eu nu-ți zic până la şapte ori, ci până la șaptezeci de ori câte şapte” (Matei 18:22).
Matematic, aceasta înseamnă că limita iertării este ridicată de Isus până la nivelul de 490 de ori! Evident, nu cred că cineva își imaginează că Domnul Isus ar fi indicat aici un fel de contabilitate a iertării! N-am întâlnit pe nimeni să spună cuiva: „fii atent, te-am iertat deja de 125, sau 450 de ori”! Ideea exprimată aici este aceea că trebuie să iertăm nelimitat.
Pentru a ilustra cât de important este să iertăm nelimitat, Domnul Isus i-a descris lui Petru câteva principii ale iertării printr-o pildă (parabolă) (Matei 18:21-35). Mântuitorul vorbește aici despre o corespondență între principiile Împărăției lui Dumnezeu și o situație întâlnită într-o împărăție seculară, unde împăratul a decis să aplice un audit financiar robilor săi. Unul dintre robii aceea a fost identificat cu o datorie de 10.000 de galbeni (talanți).
Un calcul simplu, indică faptul că datoria acestui rob era astronomică! Potrivit anumitor estimări, un talant era echivalentul a 6.000 de denari (dinari), iar 10.000 de talanți reprezentau 60 de milioane de dinari. Dacă socotim că un denar constituia plata obișnuită pentru o zi de muncă (vezi Matei 20:2, unde un leu este în original un
denar), atunci rezultă că datoria acestui rob reprezenta plata pentru aproximativ 150.000 de ani de muncă. O datorie colosală!
Soluția logică era ca robul acesta să fie vândut, împreună cu întreaga sa familie și cu tot ce avea, ca să se mai recupereze ceva din datorie. Însă, robul acela îi cere împăratului clemență: „Doamne, mai îngăduie-mă, şi-ţi voi plăti tot” (Matei 18:26). Deși, rugăciunea de iertare a robului aceluia nu era sinceră (practic el a cerut stăpânului său mai mult timp ca să-și achite datoria, însă, pentru asta avea nevoie de vreo 150.000 de ani!), stăpânul său i-a iertat toată datoria.
Imaginați-vă cât de mare a fost generozitatea acestui împărat, care ilustrează, doar într-o mică măsură, ceea ce a făcut Dumnezeu pentru fiecare dintre noi, când ne-a iertat datoriile pe care le-am acumulat înaintea Lui prin păcatele pe care le-am comis. Dumnezeu ne-a iertat, prin moartea lui Hristos pe cruce, de o datorie astronomică, așa cum citim în Scriptură: „Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi” (Romani 5:8).
Dar, odată ce am fost iertați, Dumnezeu se așteaptă ca și noi să iertăm, la rândul nostru, pe cei ce ne greșesc. Tocmai aceasta continuă Domnul Isus să precizeze în parabola pe care i-o descria lui Petru.
Robul acela, ce a primit iertarea stăpânului său, a întâlnit pe unul dintre tovarășii săi de slujbă ce îi datora 100 de lei (denari). Acesta din urmă, îl imploră pe colegul său să-i acorde clemență pentru a-i plăti datoria (care reprezenta plata pe aproximativ 3 luni de muncă). Deși, cererea acestui rob avea sens logic (mai toți românii au astfel de datorii!) totuși, tovarășul său n-a vrut să-l ierte și, prin urmare, „l-a aruncat în temniță până va plăti datoria” (Matei 18:30). Acesta era un fel de sistem similar cu cel al executorilor judecătorești din vremea noastră.
Acum, subliniați vă rog indignarea celorlalți robi și, mai ales, mânia împăratului când a aflat că acel rob, care a fost iertat de toată datoria, a refuzat să ierte la rândul său. Rețineți gravitatea cuvintelor împăratului: „Rob viclean! Eu ţi-am iertat toată datoria, fiindcă m-ai rugat. Oare nu se cădea să ai şi tu milă de tovarăşul tău, cum am avut eu milă de tine?” (Matei 18:32-33).
Indubitabil, Dumnezeu așteaptă ca cei au fost iertați, să ierte la rândul lor, altfel, neiertarea este o ofensă adusă Lui și, prin urmare, constituie un păcat grav. Tocmai de aceea, Mântuitorul subliniază, în parabola Sa, că robul acela neiertător a fost dat pe „mâna chinuitorilor” (Matei 18:34) și precizează că: „Tot așa vă va face şi Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său” (Matei 18:35). „Tot așa” ce? Sau „tot așa” cum? Deducem, din afirmația anterioară a lui Isus, că cine nu iartă va fi „tot așa” „dat pe mâna chinuitorilor”.
3. NEIERTAREA DETERMINĂ RESTRÂNGEREA PROTECȚIEI DIVINE
Cine sunt acești„ chinuitori” despre care vorbea Domnul Isus? Termenul acesta mai apare o singură dată în Scriptură, în parabola Mântuitorului despre Lazăr și bogatul la ușa căruia, cel dintâi, stătea zilnic (Luca 16:19-31). Aici, ni se spune că bogatul a murit și a ajuns în „Locuinţa morţilor, în chinuri”. Prin urmare, deducem că aceste chinuri sunt specifice Iadului. Împărăția Celui Rău generează chinuri pentru cei ce sunt prinși în sfera lui de influență.
Această constatare ar trebui să ne cutremure! Ideea, pe care o subliniază Domnul Isus în parabola Sa, este aceea că dacă nu iertăm, atunci, Dumnezeu ne lasă pe mâna chinuitorilor din Împărăția Întunericului. Dumnezeu Își restrânge protecția Sa de peste noi, lăsând astfel ca Diavolul să facă ce știe el cel mai bine: să ne chinuie aici pe pământ până când, dacă nu ne vom pocăi, vom fi aruncați în Chinul Veșnic!
Iar ca să nu se considere că încerc să forțez această interpretare a chinurilor demonice peste cei ce nu iartă, urmăriți ce spune Pavel: „Dar pe cine iertaţi voi, îl iert şi eu … ca să nu lăsăm pe Satana să aibă un câştig de la noi, căci nu suntem în neştiinţă despre planurile lui” (2 Cor. 2:10-11).
Am întâlnit mulți credincioși chinuiți de neiertare. Eu însumi m-am regăsit, într-o anumită perioadă din viață, prins în capcana chinurilor Celui Rău. Îmi amintesc că mă trezeam noaptea chinuindu-mi sufletul, în care parcă erau niște cuie ce se mișcau pe măsură ce îmi aminteam de anumite persoane ce m-au rănit în trecut. Nu înțelegeam de ce mă chinuiau aceste gânduri, chiar și atunci când lucrurile îmi mergeau bine în viață sau, chiar și atunci când, după serviciul divin de la biserică, noaptea, urmau chinurile. Toate acestea s-au petrecut până ce am înțeles care era sursa chinurilor mele. Atunci, mi-am cerut iertare lui Dumnezeu pentru ofensa pe care I-am adus-o prin neiertarea mea. Am luat o coală de hârtie pe care am notat toate numele și faptele rele ale celor ce m-au rănit în trecut, și, astfel, i-am iertat. Am fost șocat să constat cât de repede îmi veneau în minte numele acestora! Am decis să scriu numele și faptele acestora, deoarece am dorit ca întreaga Împărăție a Întunericului să afle că eu i-am iertat pe toți aceștia, din toată inima. Nicăieri în Biblie nu ni se spune că Diavolul ar cunoaște gândurile noastre, de aceea am ales să nu mă rog doar în gândul meu, ci, să exprim într-un mod evident decizia mea de iertare a tuturor celor ce m-au rănit.
4. IERTAREA ADUCE PACE ÎN SUFLET ȘI RESTAUREAZĂ PROTECȚIA DIVINĂ
Îmi amintesc cum după ce am făcut exercițiul acesta al iertării, într-un mod simplu dar hotărât, chiar din noaptea aceea am scăpat de chinuri. Am putut dormi liniștit! Chinurile sufletești s-au dus. Dumnezeu a restaurat protecția Lui peste mine. Iar, acolo unde Dumnezeu este în control, duhurile răutății fug de le scapără călcâiele!
Vrei să dormi liniștit? Iartă, îndată, din toată inima, pe toți cei ce ți-au greșit, ca să scapi de veninul acesta al neiertării. Atunci când nu iertăm, bem o otravă nimicitoare ce ne înveninează sufletul. Este curios faptul că noi bem otrava asta, inconștienți poate, dar așteptând ca ceilalți să sufere! Așa cum am văzut, chinurile vin din partea Celui Rău peste cel ce nu iartă din toată inima.
Când iertăm, scăpăm de otrava din suflet, de cuiele ce se învârt ori de câte ori ne amintim de cei ce ne-au greșit, producând răni și mai mari. Ce plăcută este pacea pe care o primești în suflet, după iertarea pe care o oferi altora, și ce prețioasă este protecția divină peste noi! Îmi amintesc că după ce i-am iertat pe cei ce mi-au greșit, unul dintre cei de pe listă m-a sunat, doar după câteva minute de la încheierea procesului meu de iertare. Însă, de data aceasta, vocea lui era schimbată în bine. Am avut senzația că a el fost, cumva, martor la momentul meu de iertare în fața lui Dumnezeu! Evident, adevărul era că Dumnezeu Și-a întins protecția Lui peste mine, în așa fel încât El avea să intervină în mod Suveran chiar și în inima celor ce voiau să mă rănească. Unii, de pe lista mea, s-
au împăcat cu mine, alții stau încă departe. Însă eu i-am iertat, pentru că vreau să dorm liniștit și să nu-i dau Diavolului nici o ocazie să mă chinuie.
Imaginați-vă cum ar arata familiile, bisericile și societatea noastră întreagă, dacă am manifesta forța aceasta extraordinară a iertării! De aceea este nevoie, urgent, de declanșarea acestei revoluții a iertării, pe care să o manifestăm împreună cu Dumnezeu pentru toți cei ce sunt încă în chinurile celui Rău.
Cornel Boingeanu OM ROMÂNIA
Dacă ai întrebări, comentarii sau sugestii referitoare la acest articol, trimite un e-mail pe adresa Cornel.Boingeanu@om.org
