Prețul păcatului

1
45

În ultimele numere ale celor mai cunoscute ziare din România, în articole ce au apărut chiar pe prima pagină, a fost prezentat un caz cutremurător. Doctorul Răzvan Trancă, a fost acuzat că a aruncat-o pe geamul apartamentului său, situat la etajul VI al unui bloc din sectorul 2 al Capitalei, pe minora Andreea Mocanu, după ce a întreținut cu aceasta relații sexuale..

Aceasta întâmplare este un caz deosebit pentru că cel ce a comis faptele menționate, este un medic, care potrivit jurământului depus, are datoria să-i ajute și să-i salveze pe oameni, nu sa le pună viața în pericol ! Acest fapt ne arata însă ca în țara noastră, păcatul a atins cote alarmante, infectând practic toate categoriile sociale.

Ce încredere să mai avem în semenii noștri , dacă si cei chemati să aducă vindecarea, savârșesc fapte imorale si provoacă traume fizice?

Acum când justiția urmează să stabilească măsura pedepsei pentru faptele comise de toți cei implicați în acest eveniment, să nu ne mulțumim doar cu faptul că cei vinovați vor plăti pentru faptele lor. Dumnezeu condamnă orice păcat; iar “plata păcatului este moartea!”(Rom.6:23).

Fiindcă si noi am păcătuit, să ne judecăm mai degrabă pe noi înșine și să ne rezolvăm problema vinovăției personale, pentru ca nu cumva să ajungem sub osânda lui Dumnezeu. Pentru că prin jertfa Sa, Hristos a platit pentru noi, chiar dacă păcatul nostru încă n-a ajuns să fie publicat pe prima pagină, trebuie să-l recunoaștem și să-l mărturisim înaintea Lui Dumnezeu , pentru ca prin credința să dobândim o iertare deplină.

Trăind apoi ca buni creștini, în curăție și adevar, vom contribui astfel la însănătoșirea spirituală a națiunii în care am fost așezați și la instaurarea Împărăției lui Dumnezeu în țara noastra.

Pastor Dan Boingeanu

1 COMENTARIU

  1. Multumesc mult pastorului Dan Doingeanu, si misiuni.ro. Domnul sa va binecuvinteze mult sa mai mult, sa va fereasca de pacat. Amin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.