O BISERICĂ PENTRU REFUGIATI !

4
88

Biserica “Spiritual Revival Baptist Church” ““ “Trezirea Spirituala” s-a constitituit ca biserica filiala a bisericii “Nadejdea”. De aceea, si întâlnirile noastre ca adunare au loc în sediul bisericii “Nadejdea”, str. Ludus, nr.4, sector 6.

Initial, lucrarea de misiune în mijlocul refugiatilor si africanilor din Bucuresti a început cu întâlniri în centrul de azilanti din str. Tudor Gociu. Grupul de misiune era format din studentii care faceau parte din “Speranta pentru Mileniul III”, sub conducerea lui Beni Mogos, student la pastorala si alti studenti crestini africani împreuna cu mine. În cadrul întâlnirilor aveam discutii pe diverse teme biblice si închinare crestina. Aceste întâlniri au avut ca rezultat începutul unui grup de studiu biblic care avea loc în apartamentul meu. Grupul de refugiati erau majoritatea musulmani. Acest lucru se întâmpla în iunie 2001. În luna septembrie, apartamentul nostru a devenit neîncapator, asa ca am început sa ne întâlnim doar pentru studiu biblic în sala de tineret a bisericii “Nadejdea”. Dupa aproximativ doua luni pentru ca numarul participantilor era mare si aveam oameni care s-au decis pentru Domnul am început sa ne întâlnim si duminica pentru a avea serviciu divin.

În data de 6 ianuarie 2002 am avut 4 candidati pentru botez care au marturisit pe Domnul în apa botezului si sunt membrii a-i bisericii noastre. Toti acesti noi membrii în trecutul lor au fost musulmani, pentru noi a fost o mare victorie si încurajare în lucrare. Duhul Domnului a lucrat în mod minunat si pe unul dintre ei Domnul l-a chemat sa predice Evanghelia altor musulmani care participau la serviciile bisericii. Lucrarea Domnului înainteaza si Duhul Sfânt cerceteaza multe suflete. Cu ocazia sarbatorii Pastelui anul acesta am avut un nou botez, o familie sot si sotie din Iugoslavia s-au întors la Domnul si s-au botezat. Domnul fie laudat!

Activitatile bisericii noastre acum sunt de a lucra în cadrul centrelor pentru azilanti, dar pentru ca nu ni se permite de avea întâlniri cu scop religios, noi ne-am implicat în lucrarea de voluntariat de predare a limbii române si a limbii engleze copiilor si adultilor. Astfel, avem ocazia de a lega prietenii, de a oferi ajutor atunci când resursele ne permit, de a invita oameni la biserica si uneori de a oferi consiliere spirituala oamenilor. Deasemeni, cautam sa ajungem cu Evanghelia si la studentii africani din Bucuresti prin evanghelizare personala si invitatii la biserica. Ne rugam pentru o noua oportunitate de a începe întâlniri de studiu biblic în caminele de studenti unde locuiesc africani. Domnul este bun ca ne-a chemat sa slujim în aceasta lucrare si dorim ca El sa scoata cât mai multi oameni din întuneric si sa-I aduca la lumina si sa poata cunoaste Calea, Adevarul si Viata care este Domnul Isus .

Eu personal, ca lucratorul Domnului, cred ca Dumnezeu poate binecuvanta lucrarile mici si neînsemnate si le poate face mari prin care popoarele sa cunoasca pe Domnul. Acesta este scopul bisericii “Spiritual Revival” care vrea sa încurajeze studentii, tinerii crestini si bisericile crestine baptiste de a se implica în misiune prin care sa câstige suflete pentru Împaratia lui Dumnezeu chiar daca nu apartin natiunii noastre.
Domnul sa va binecuvanteze. Cu pacea Domnului.
Robul Domnului, Peter Rong

4 COMENTARII

  1. Intr-adevar, Peter este formidabil, este plin de Dumnezeu, este cu siguranta unul din “strajerii” pe care Dumnezeu ii foloseste cu scop bine determinat (acela de a nu-l pierde pe pacatos).Am fost in aceasta biserica fenomenala in care inchinarea nu se face doar de dragul inchinarii, al ritualului, ci ea se face pentru a-l glorifica pe cel ce merita asa ceva, pe Dumnezeul viu si-adevarat. Traiesti aici, daca o sa mergi in aceasta biserica, clipe pline de Duh, pline de Dumnezeu si asta se datoreaza Regelui Regilor, entitatii entitatilor si Fratelui pastor Peter Rong, omul care, ajutat de Dumnezeu, descreteste frunti, alina dureri, mingiie suflete. Dumnezeul Viu si Adevarat sa te tina sanatos in trup si suflet frate pastor Peter, iti transmite fratele tau in Domnul, George Manda din Resita.

  2. adresa bisericii este asta(la fel ca cea a bisericii nadejdea): strada ludus numarul 4, giulesti, sector 1, bucuresti. programul se desfasoara la demisol de la ora 1 in fiecare duminica. vinerea este studiu de la ora 6 si sambata tineret de la ora 5.

  3. Aceasta Biserica este una dintre cele mai frumoase Biserici in care am fost vreodata si mi-a fost dat vreodata sa fiu… Peter este un super om al lui Dumnezeu si vreau sa ii provoc pe toti oamenii care au ocazia sa mearga in Bucuresti la Biserica de refugiati.. REVIVAL…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.