O alegere mult mai importantă

0
92

Acum când suntem angajați în alegerile prezidențiale și așteptăm să vedem cine va fi noul președinte al României, doresc să aduc în atenție o altă alegere. Această alegere este mult mai importantă fiindcă îl privește pe Dumnezeu, cel ce este Domnul și Stăpânul universului. Această alegere nu este făcută o dată la patru sau cinci ani, ci, o dată pentru totdeauna, iar de felul în care este exprimată depinde veșnicia.

Pentru a înțelege însemnătatea acestei alegeri și modul în care trebuie exprimată, voi aduce în atenție momentul în care Iosua a strâns împreună căpeteniile poporului Israel și la ultima adunare pe care a prezidat-o înainte de moarte, le-a spus:

”Acum, temeţi-vă de Domnul şi slujiţi-I cu scumpătate şi credincioşie. Depărtaţi dumnezeii cărora le-au slujit părinţii voştri dincolo de Râu şi în Egipt şi slujiţi Domnului. Şi dacă nu găsiţi cu cale să slujiţi Domnului, alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi: sau dumnezeilor cărora le slujeau părinţii voştri dincolo de Râu, sau dumnezeilor amoriţilor în a căror ţară locuiţi. Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului.” Iosua 24:14-15

Urmărind acest moment important din viața celor din Israel, și decizia pe care potrivit chemării lui Iosua aceștia trebuiau să o exprime, descoperim că:

  1. Alegerea lui Dumnezeu este necesară

Este surprinzător faptul că Iosua îi cheamă să-L aleagă pe Dumnezeu pe cei din neamul său, nu pe păgânii dintre celelalte neamuri. Iar poporul Israel este neamul ales de Dumnezeu, care i-a avut ca strămoși pe Avraam, Isaac, și Iacov, oameni care au umblat cu Dumnezeu. Ei înșiși ca națiune, au avut o vreme în care ascultând de Dumnezeu, au avut parte de binecuvântări mărețe chiar și atunci când au ajuns într-o țară străină. Ajunși în Egipt, nu numai că aici au fost hrăniți de Dumnezeu ci, au ajuns să crească într-un așa număr încât au devenit o amenințare pentru națiunea în mijlocul căreia trăiau.

Atunci când viitorul le era în pericol, Dumnezeu i-a scos cu mână tare din Egipt, dovedindu-și puterea prin zece valuri de judecată îndreptată împotriva egiptenilor. El i-a izbăvit din robie cu mână tare și cu braț întins, și le-a deschis drum spre viață și spre moștenire, trecându-i prin Marea Roșie ca pe uscat. De așteptat era ca pentru o națiune care a avut parte de un așa început, chemarea de a-L alege pe Dumnezeu să fie de prisos.

Numai că cei din neamul lui Israel s-au depărtat de Dumnezeu și au ales să se închine zeităților păgâne care erau venerate de egipteni. Momentul culminant al respingerii lui Dumnezeu a fost însă în vremea în care Moise era plecat pe munte pentru a sta de vorbă cu Dumnezeu, iar cei rămași în vale și-au făcut un vițel de aur, pe care l-au venerat ca pe adevăratul Dumnezeu.

Fiindcă pentru cei din Israel a sluji altor dumnezei era o ispită cu rădăcini puternice, Iosua îi cheamă să-L aleagă pe adevăratul Dumnezeu. Această alegere a fost motivată însă nu numai de ceea ce s-a întâmplat în trecut, când israeliții au ajuns în idolatrie și au slujit altor Dumnezei, ci și de ceea ce avea să se întâmple în viitor, fiindcă binecuvântările promise de Dumnezeu pentru țara făgăduită, depindeau de alegerea pe care aceștia urmau să o facă.

Dacă acesta a fost starea în care au ajuns cei din Israel, ce să mai spunem despre oamenii din zilele noastre. Și astăzi este nevoie să fie repetată chemarea de a-L alege pe Dumnezeu, fiindcă foarte mulți oameni s-au lepădat de Dumnezeu. Aceștia deși pretind că l-au ales pe Dumnezeu, fiindcă s-au născut într-o națiune creștină, sau au crescut într-o familie cu părinți credincioși, acum trăiesc ca și cum nu ar exista Dumnezeu, iar viața lor se afundă în păcat, idolatrie și imoralitate.

  1. Alegerea lui Dumnezeu este generală

Chemarea lui Iosua pentru a-L alege pe Dumnezeu este generală, fiindcă el i-a adunat la această întâlnire pe toți bătrânii lui Israel, pe căpeteniile acestei națiuni, pe judecători și pe comandanții armatei, dar atunci când a început să vorbească, el s-a adresat întregului popor. Datorită acestui fapt, putem spune că responsabilitatea alegerii lui Dumnezeu a revenit în primul rând celor înălțați în dregătorii, apoi prin exemplul și cuvântul lor, această chemare urma să fie transmisă tuturor celor din Israel.

Această generalitate, este confirmată și de acțiunile ulterioare ale lui Iosua, care după ce a chemat pe cei din Israel să-L aleagă pe Dumnezeu, a încheiat un legământ cu poporul, căruia i-a dat multe alte legi și porunci la Sihem. Apoi, a scris aceste lucruri în cartea legii lui Dumnezeu, și-a luat o piatră mare pe care ridicat-o ca semn de aducere aminte, sub stejarul care era în locul închinat Domnului, ca să fie o mărturie și pentru generațiile următoare.

Astăzi cine oare ar trebui să audă chemarea de a-L alege pe Dumnezeu? Nu-i așa că ne dorim ca această chemare să fie auzită mai întâi de cei înălțați pe treptele ierarhiei sociale și apoi de toți ceilalți români? Acest lucru care s-a întâmplat o dată în Israel, ne rugăm ca Dumnezeu să-l împlinească și în națiunea noastră.

  1. Alegerea lui Dumnezeu este urgentă

Când i-a chemat să-L aleagă pe Dumnezeu, Iosua le-a spus: ”alegeți astăzi!” Această afirmație implică urgență. Iosua nu le-a spus: vă zic astăzi, apoi, vă veți gândi o săptămână sau două, și apoi mă veți anunța când veți reuși, despre decizia pe care ați luat-o. În chemarea lui Iosua nu a existat însă nici o posibilitate de zăbavă. Ei trebuiau să audă, să judece și să decidă astăzi, fără nici o șansă de amânare.

Oare care este pentru noi timpul cel mai potrivit în care trebuie să-L alegem pe Dumnezeu? Faraon a ajuns sub judecata lui Dumnezeu deoarece oridecâteori a avut oportunitatea să-L aleagă pe Dumnezeu, a zis de fiecare dată, mâine! Dacă te asemeni cumva cu faraon, și ai spus mereu mâine, cuvântul lui Dumnezeu îți spune:”astăzi dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile!”, fiindcă ziua de mâine nu este a noastră, iar mâine poate să fie prea târziu!

  1. Alegerea lui Dumnezeu este conștientă

Înainte ca să-i cheme pe cei din neamul lui Israel să-L aleagă pe Dumnezeu, Iosua le-a prezentat foarte clar opțiunile pentru alegere. El le-a spus deslușit că nu sunt decât două alternative: puteți să slujiți chipurilor cioplite ale dumnezeilor cărora le-au slujit părinții voștri dincolo de râu și în Egipt, sau să slujiți Domnului și Dumnezeului vostru. Un Dumnezeul viu, adevărat și sfânt, care a făcut lucruri așa de mari pentru voi. Nu mai era nici o altă opțiune. Iosua le-a spus foarte clar: alegeți idolii sau pe Dumnezeu!

Apoi, pentru a-i ajuta pe cei din Israel să ia o decizie bună, Iosua a declarat în mod public decizia pe care el însuși a luat-o, spunând: ”Cât despre mine eu și casa mea vom sluji Domnului!”

Nici astăzi nu sunt mai multe opțiuni: poți să-l alegi pe diavol continuând în păcat și idolatrie, sau poți să-L alegi pe Dumnezeu, trăind o viață nouă. Fii atent, fiindcă și astăzi sunt mulți credincioși care asemenea lui Iosua îți pot spune: și noi am ales să slujim Domnului împreună cu toți cei din casele noastre. N-ai vrea să te numeri printre aceștia?

  1. Alegerea lui Dumnezeu este dovedită

Ca să-și exprime decizia, Iosua le-a cerut celor din vremea lui să facă mai mult decât o declarație. Sunt întristat de faptul că atunci când aleg s-i slujească lui Dumnezeu, foarte mulți oameni răspund afirmativ imediat, chiar fără să gândească. Aceștia se aseamănă cu acei despre care Domnul Isus a spus că: ” Norodul acesta se apropie de Mine cu gura și mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine”.

Însă a alege să slujești lui Dumnezeu, implică mai mult decât o declarație verbală sau un semn afirmativ. De aceea, Iosua a cerut celor din vremea lui, să scoată afară dumnezeii cărora părinții lor le-au slujit dincolo de râu și în Egipt. Acest fapt arată că decizia de a-I sluji lui Dumnezeu trebuie să fie urmată de renunțare. De o separare față de trecut și o dedicare pentru Dumnezeu în viitor.

După renunțarea la trecut, Iosua a cerut celor din Israel să exprime un angajament public pentru Dumnezeu. În acest sens, toți cei din Israel adunați la Sihem, au răspuns: ”Noi vom sluji Domnului, Dumnezeului nostru, și vom asculta de glasul lui” . Acest fapt arată că după decizia de a sluji Domnului, pe lângă renunțarea la trecut, trebuie să urmeze un angajament ferm pentru Domnul urmat de ascultare deplină de glasul Lui. Și toți acești pași trebuie să fie făcuți prin credință.

Nu cumva te-ai oprit numai la a face declarații verbale privind alegerea lui Dumnezeu, dar încă mai păstrezi lucrurile din trecut? Apoi, ai avut un moment în viață când ai luat un angajamet de a-L urma pe Dumnezeu în ascultare deplină și ai făcut un legământ cu El prin credință?

Ai votat pentru președintele României nu-i așa? Nu trebuie să-mi spui pentru cine a-i făcut-o, fiindcă după cinci ani oricum va mai fi o altă alegere. Numai că mai important de a alege președintele unei țări, este să-L alegi pe Dumnezeu. Această alegere trebuie să fie pentru totdeauna și să fie exprimată nu numai printr-o declarație verbală, ci, printr-o hotărâre fermă urmată de renunțare totală, angajament și ascultare deplină. Aceasta este cea mai importantă alegere și dacă nu ai făcut-o până acum, astăzi este ziua potrivită, fiindcă mâine s-ar putea să fie prea târziu.

Iar dacă ai avut un moment în viață când l-ai ales pe Dumnezeu, și nu ai rămas credincios acestei alegeri, tot astazi este timpul potrivit să îți ceri iertare și să te angajezi să îl urmezi pe Dumnezeu  cu credință și devotement până la capătul vieții, având asigurarea :” Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept, ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nelegiuire!”

Pastor Dan Boingeanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.