IERTAREA LUI DUMNEZEU

IERTAREA LUI DUMNEZEU

Iertarea este un dar al harului lui Dumnezeu, și esența vieții creștine. Este calea prin care stabilim relații corecte cu Dumnezeu și unii cu alții. A ierta înseamnă a înlătura vina, a îndepărta resentimentele față de cei care ne-au greșit, a anula orice pagubă și orice datorie, și a elibera pe cel greșit de orice responsabilitate. Iertarea este o dovadă de dragoste, îndurare, milă și har.

Aceste sensuri ale iertării sunt evidențiate de semnificația termenilor biblici folosiți pentru a o defini. Astfel, în Vechiul Testament întâlnim termenii ebraici: ”nasa” care înseamnă a lua asupra ta, a ierta păcatul și a nu mai ține în seamă nelegiuirea și fărădelegea. Această acțiune de a lua păcatul și de a-l îndepărta, este atât de importantă, încât este menționată ca fiind unul dintre atributele lui Dumnezeu. Profetul Mica prezintă acest fapt, întrebând:

”Care Dumnezeu este ca Tine, care ierţi nelegiuirea şi treci cu vederea păcatele rămăşiţei moştenirii Tale? – El nu-Şi ţine mânia pe vecie, ci Îi place îndurarea! El va avea iarăşi milă de noi, va călca în picioare nelegiuirile noastre, şi vei arunca în fundul mării toate păcatele lor.” (Mica 7:18-19)

Al doilea termen întâlnit în Vechiul Testament, este ”salah”, care se referă numai la iertarea pe care o oferă Dumnezeu celor păcătoși, însemnând, milă, îndurare și iertare nelimitată. Cel mai cunoscut pasaj în care este menționat acest termen, este  scris de profetul Isaia, care spune din partea lui Dumnezeu:

” Să se lase cel rău de calea lui, şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru care nu oboseşte iertând.”

Pentru iertare, în Noul Testament sunt folosiți mai mulți termeni din limba greacă, dintre care cel mai des întâlniți sunt:  ”aphiemi”, care înseamnă a ierta, a îndepărta, a înlătura, a anula și a trimite departe datoriile și păcatele. Acest termen împreună cu substantivul corespunzător ”aphesis”, semnifică mai întâi iertarea păcătosului de faptele săvârșite, dar și eliberarea lui de pedeapsa divină și de urmările dreptății lui Dumnezeu.

Apoi, ”aphiemi” implică și înlăturarea completă a cauzelor care au generat păcatul, aducând o iertare, urmată de înnoire, care se bazează pe jertfa înlocuitoare și ispășitoare a lui Hristos .  Apostolul Pavel folosește acest termen atunci când actualizează pentru credincioșii din Roma, declarațiile făcute de împăratul David, spunând:

” Tot astfel, şi David numeşte fericit pe omul acela pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socoteşte neprihănit. “Ferice”, zice el, “de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate şi ale căror păcate sunt acoperite! Ferice de omul căruia nu-i ţine Domnul în seamă păcatul!” (Romani 4:6-8)

Un alt termen folosit în Noul Testament pentru a defini iertarea, este ”apoluo” care înseamnă a elibera, a lăsa slobod, sau a grația un deținut. Un exemplu în acest sens este eliberarea prin decret legal de către Pontius Pilat, a lui Baraba, un deținut condamnat la moarte. (Matei 27:15, 17, 21, 26 etc.).

Acest termen definește însă și achitarea, sau ștergerea datoriei făcută de un împărat, pentru un datornic, care nu are posibilitatea să își plătească ceea ce datorează. Pentru a înțelege această semnificație este sugestivă pilda robului nemilostiv, despre care Domnul Isus a spus:

”Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat care a vrut să se socotească cu robii săi. A început să facă socoteala şi i-au adus pe unul care îi datora zece mii de galbeni.  Fiindcă el n-avea cu ce plăti, stăpânul lui a poruncit să-l vândă pe el, pe nevasta lui, pe copiii lui şi tot ce avea, şi să se plătească datoria.  Robul s-a aruncat la pământ, i s-a închinat şi a zis: “Doamne, mai îngăduie-mă, şi-ţi voi plăti tot.” Stăpânul robului aceluia, făcându-i-se milă de el, i-a dat drumul şi i-a iertat datoria.” (Matei 18:23-27).

După ce am înțeles semnificația iertării prin termenii folosiți pentru a o defini, trebuie să luăm în considerare:

MOTIVUL IERTĂRII. Avem nevoie de Iertarea lui Dumnezeu fiindcă am păcătuit și nu putem altfel rezolva problema păcatelor săvârșite. Din perspectivă divină, oamenii nu pot să se răscumpere unul pe altul, nici să dea lui Dumnezeu prețul răscumpărării, fiindcă răscumpărarea sufletelor lor este așa de scumpă, că nu se va face niciodată (Psalmul 49:6-8). Dacă toate eforturile omenești pentru a realiza împăcarea cu Dumnezeu, sunt zadarnice, atunci, este nevoie de iertarea care vine de la Dumnezeu.

Vorbind despre această binecuvântare oferită de Dumnezeu, David a mărturisit că: ”El îți iartă toate fărădelegile tale” (Ps.103:3) și apoi a prezentat procesul iertării divine, arătând că:

” Domnul este îndurător şi milostiv, îndelung răbdător şi bogat în bunătate. El nu Se ceartă fără încetare şi nu ţine mânia pe vecie. Nu ne face după păcatele noastre, nu ne pedepseşte după fărădelegile noastre.

 Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât este de mare bunătatea Lui pentru cei ce se tem de El; cât este de departe răsăritul de apus, atât de mult depărtează El fărădelegile noastre de la noi.” (Ps.103:8-12).

Prezentând aceeași binecuvântare a iertării, și apostolul Pavel a adus în atenție iertarea divină, declarând că:” În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său…” (Efeseni 1:7)

Dacă pentru Dumnezeu iertarea este o exprimare a caracterul Său, noi suntem motivați să iertăm fiindcă am fost iertați, ni s-a poruncit să iertăm și este spre folosul nostru să iertăm, și să oferim iertare. Pentru a înțelege această datorie, trebuie să ne amintim de experiența robului nemilostiv, care după ce a fost iertat și nu a oferit iertare, a fost pedepsit cu asprime.(Matei 18:23-35).

Apoi, însuși Domnul Isus condiționează iertarea noastră de iertarea pe care o oferim altora, prin declarațiile:

 ” Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre.  Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.” (Matei 6:14-15) sau, chiar prin imperativele:

”când staţi în picioare de vă rugaţi, să iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, pentru ca şi Tatăl vostru care este în ceruri să vă ierte greşelile voastre. Dar, dacă nu iertaţi, nici Tatăl vostru care este în ceruri nu vă va ierta greşelile voastre.”(Marcu 11:26-26)

Porunca de ierta este întărită însă și de îndemnurile adresate de apostolul Pavel, care spune:” Îngăduiţi-vă unii pe alţii, şi dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. (Coloseni 3:13).

Numai că pe lângă exemplele și imperativele care ne motivează să iertăm și să oferim iertare, Sfânta Scriptură descoperă și:

MĂSURA IERTĂRII. Această măsură a iertării este stabilită chiar de Dumnezeu care prin apostolul Pavel ne îndeamnă:” Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi.” (Coloseni 3:13). Iar atunci când apostolul Petru, a fixat măsura iertării la șapte ori pe zi, Domnul Isus a multiplicat această măsură spunându-i: ”Eu nu-ți zic până la șapte ori, ci până la șaptezeci de ori câte șapte” (Matei 18:22).

Aceste imperative care definesc măsura iertării, ne artă că trebuie să iertăm pe oricine, oricând, și pentru orice, fără ca să ne mai aducem aminte de vătămarea sau de paguba suferită. Ajungem însă la această măsură de iertare, înțelegând și:

MODELUL IERTĂRII. Dumnezeu nu numai că ne poruncește să iertăm și ne arată măsura iertării, ci, ne-a dat și un exemplu desăvârșit de iertare. Acest model îl avem în Domnul Isus, care prin jertfa Sa a adus iertare pentru toți cei păcătoși, iar prin slujirea Sa ne-a arătat cum să oferim iertare.

Astfel, El a iertat o femeie care pentru păcatele săvârșite ar fi trebuit să fie omorâtă cu pietre (Ioan 8:1-11), l-a iertat pe Petru, care s-a lepădat de Domnul de trei ori (Ioan 21:15-17), și S-a rugat pentru acei care I-au pricinuit moartea spunând: “Tata iartă-i caci nu stiu ce fac!” (Luca 23:24)

Atunci când a șezut la masa în casa fariseului Simon, o femeie păcătoasă s-a plecat la picioarele Domnului și mărturisindu-și păcatele a vărsat multe lacrimi. Deși a fost acuzat de  Simon pentru atitudinea Sa,  Domnul Isus a apreciat măsura pocăinței de carea dat dovadă  această femeie, și l-a confruntat pe Simon spunându-i:

” Vezi tu pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta, şi nu Mi-ai dat apă pentru spălat picioarele; dar ea Mi-a stropit picioarele cu lacrimile ei şi Mi le-a şters cu părul capului ei. Tu nu Mi-ai dat sărutare; dar ea, de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele.

Capul nu Mi l-ai uns cu untdelemn; dar ea Mi-a uns picioarele cu mir. De aceea îţi spun: păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate; căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puţin iubeşte puţin.”

Apoi a zis femeii: “Iertate îţi sunt păcatele!” (Luca 7:44-47)

Însă, aprecierea pe care a făcut-o Domnul Isus pentru femeia păcătoasă, descoperă și:

MĂRTURIA IERTĂRII. Domnul Isus a spus că cel căruia I s-a iertat mult, iubește mult! De aceea putem spune că cel care oferă iertare o face în dragoste, iar cel iertat  trebuie să iubească mai mult. În acest fel iertarea creează o atmosferă de dragoste.

În același timp, iertarea aduce eliberare. În starea de păcat, împăratul David, a trait cea mai grea apăsare și cea mai mare împovărare. Atunci însă când și-a mărturisit păcatul și a fost iertat, a găsit eliberare și pace.

Descriind această experiență, el spune: ”Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate. Căci zi şi noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii.  Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: “Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.” (Psalmul 32:3-5)

Iertarea aduce însă și o refacere a relațiilor cu semenii și cu Dumnezeu. Iacov și Esau au fost doi frați care au trăit un conflict permanent. Însă, în ziua în care Iacov și-a cerut iertare și Esau a oferit iertarea, cei doi frați s-au împăcat, și-au refăcut relațiile rupte dintre ei, iar Iacov a refăcut și relația lui cu Dumnezeu.

Mărturisirea păcatelor aduce însă și vindecare fizică și spirituală. Vorbind despre această binecuvântare, Iacov, fratele Domnului spune:

 ”Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşi; şi, dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate. Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.” (Iacov 5:15-16)

Cea mai mare binecuvântare a iertării este însă faptul că aceasta deschide calea pentru binecuvântările lui Dumnezeu. Apostolul Petru a subliniat acest adevăr prin imperativele:

“Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, “şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh (Fapte 2:38),  sau:

”Pocăiţi-vă, dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare şi să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos, pe care cerul trebuie să-L primească, până la vremurile aşezării din nou a tuturor lucrurilor;” (Fapte 3:19-21)

Însă, pe lângă faptul că trebuie să iertăm și să oferim iertare, Sfânta Scriptură ne arată și că trebuie să promovăm:

MESAJUL IERTĂRII. În acestă vreme în care așa de mulți promovează violența și răzbunarea, noi trebuie să promovăm iertarea și împăcarea. Acest imperativ ne este adresat chiar de Domnul Isus care a spus ucenicilor:

“Aşa este scris şi aşa trebuia să pătimească Hristos şi să învie a treia zi dintre cei morţi. Şi să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor, începând din Ierusalim.” (Luca24:46-47)

Același imperativ care ne motivează să fim propovăduitori ai împăcării, ne este adresat și de apostolul Pavel care ne conștientizează de faptul că:

” dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi. Şi toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos şi ne-a încredinţat slujba împăcării; că adică, Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor, şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări.

 Noi, dar, suntem trimişi împuterniciţi ai lui Hristos; şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: împăcaţi-vă cu Dumnezeu!”(2 Corinteni5:17-20)

Fiindcă Fiul omului are putere doar pe pământ să ierte păcatele, trebuie să ne grăbim să ne cerem iertare pentru păcatele pe care le-am săvârșit, și să oferim iertare celor ce ne-au greșit, pentru ca să avem parte de iertarea lui Dumnezeu și de binecuvântările pe care le aduce iertarea.

Pastor Dan Boingeanu