FERICE DE CEI CE PLÂNG

0
58

A doua fericire enunțată de Domnul Isus în Predica de pe Munte este oferită celor ce plâng. Acest fapt este confirmat de afirmația: ”Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!” (Mat.5:4)
Cu siguranță că auzind această declarație, avem multe întrebări referitoare la: identitatea celor ce plâng, ce înseamnă acest plâns, și în ce fel acei ce plâng vor fi mângâiați. Pentru a găsi însă răspuns la aceste întrebări, trebuie mai întâi să înțelegem:

1. Starea de plâns

Înainte de a descoperi sensul plânsului la care a făcut referire Domnul Isus, trebuie să înțelegem că omul a ajuns într-o stare de plâns. Spunem deseori despre anumite lucruri că arată jalnic! Numai că, atunci când exprimăm această constatare, facem referire în mod primordial la lucrurile materiale, care se deteriorează în timp.

În prezent însă, această afirmație se potrivește și pentru ființa umană, pentru că omul nu mai seamănă cu imaginea în care a fost creat. Dacă Adam a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, datorită păcatului, omul a ajuns corupt din punct de vedere fizic, intelectual și spiritual. Acest fapt este confirmat chiar de Dumnezeu, care a declarat despre cei din vremea lui Noe, că:

”răutatea omului era mare pe pământ, și că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău” (Gen. 6:5). Și a văzut că ”pământul era stricat; căci orice făptură își stricase calea pe pământ” (Gen.6:12).

Luând în considerare aceste declarații înțelegem cât de jalnice sunt urmările păcatului, fiindcă acesta: aduce stricăciune, atrage judecata lui Dumnezeu și are ca urmare moartea. În acest sens Dumnezeu a spus:

”Sfârșitul oricărei făpturi este hotărât înaintea Mea, fiindcă au umplut pământul de silnicie; iată am să-i nimicesc împreună cu pământul.
Dacă aceste declarații au fost făcute despre oamenii din zilele lui Noe, ele sunt potrivite și pentru oamenii din zilele noastre, despre care Domnul Isus a spus:

”Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe se va întâmpla la fel și în zilele Fiului omului: mâncau, beau, se însurau și se măritau până în ziua în care a intrat Noe în corabie; și a venit potopul și i-a nimicit pe toți.” (Luca 17:26-27).

Pe lângă această stricăciune fizică, omul a ajuns într-o situație de plâns și datorită faptului că din pricina păcatului a ajuns și într-o stricăciune spirituală. A pierdut părtășia cu Dumnezeu și viața spirituală și a fost văduvit de binecuvântările pregătite de către Dumnezeu. Așa că după ce a păcătuit, omul nu a mai avut acces în prezența lui Dumnezeu, mintea lui s-a întunecat și a început să moară în fiecare zi, având ca sfârșit fizic, întoarcerea în țărână. De aceea, după ce a fost izgonit din grădina Edenului, omul a continuat să trăiască, însă pe un pământ blestemat, fără să mai aibă parte de binecuvântările lui Dumnezeu.

Numai că, starea de plâns în care a ajuns omul, nu este generată numai de ceea ce s-a întâmplat în trecut și de experiențele din prezent. La acestea se mai adaugă și ceea ce urmează să se întâmple în viitor. Fiindcă păcatul are urmări veșnice, pe cel păcătos îl așteaptă, judecata lui Dumnezeu și pedeapsa veșnică. Ilustrez acest fapt, amintind de omul din pilda nunții fiului de împărat, care a intrat în odaia ospățului de nuntă fără să fie echipat de sărbătoare, căruia împăratul i-a spus:

”Prietene”… ”cum ai intrat aici fără să ai haina de nuntă?” Omul acela a amuțit. Atunci împăratul a zis slujitorilor săi: ”Legați-i mâinile și picioarele și luați-l și aruncați-l în întunericul de afară; acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților”(Mat. 22:12-13).

Dacă în această lume, omul a ajuns într-o stare de plâns, în lumea care vine, el va merge într-un loc unde întreaga veșnicie va fi, plânsul și scrâșnirea dinților!
În urma acestor realități, înțelegem că omul se naște plângând, se plânge mereu în timpul cât trăiește pe pământ, pleacă din această lume lăsându-i pe alții să plângă, și dacă nu se pocăiește, se îndreaptă spre un loc unde plânsul va fi mult mai mare!
Datorită acestui fapt, putem spune că binecuvântarea promisă de Domnul Isus celor ce plâng, este potrivită pentru toți oamenii.
Numai că pentru a înțelege cine sunt cei care vor avea parte de ea, trebuie să descoperim:

2. Semnificația plânsului

Dacă prima fericire rostită de Domnul Isus este destinată pentru cei ce au o atitudine corectă față de ei înșiși, a doua fericire este adresată celor ce au o atitudine corectă față de păcat. Știm aceasta pentru că termenul ”penteu” care definește plânsul, identifică regretul celui păcătos pentru păcatul săvârșit și înseamnă un plâns profund și cu amar. De fapt acest termen este întâlnit de 10 ori în Noul Testament, fiind tradus de șapte ori ”bocet”, de două ori ”jelire” și o singură dată ”tânguire”.

Înțelegem ce înseamnă acest plâns pentru păcat, amintindu-ne de femeia păcătoasă care a venit în casa lui Simon și s-a așezat la picioarele Domnului Isus, și mărturisindu-și păcatele, a udat picioarele Domnului cu lacrimile ei și I le-a șters cu părul capului. Apărând-o de acuzațiile fariseu-lui în casa căruia a fost invitat, Domnul Isus i-a spus lui Simon:
“Vezi tu pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta, şi nu Mi-ai dat apă pentru spălat picioarele; dar ea Mi-a stropit picioarele cu lacrimile ei şi Mi le-a şters cu părul capului ei. Tu nu Mi-ai dat sărutare; dar ea, de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele. Capul nu Mi l-ai uns cu untdelemn; dar ea Mi-a uns picioarele cu mir. De aceea îţi spun: păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate; căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puţin iubeşte puţin.” (Luca 7:44-47).

Aceeași atitudine față de păcat întâlnim și în cazul lui Petru, care după ce s-a lepădat de Domnul Isus de trei ori în curtea Marelui Preot, când a cântat cocoșul, a ieșit afară și a plâns cu amar (Mat. 26:75).
Acest fel de plâns, identifică de fapt: recunoașterea păcatului, regret pentru păcat și renunțare la păcat.
Durerea cea mai mare pe care o întâlnim astăzi, este cauzată însă de faptul că sunt tot mai puțini cei care își plâng păcatul, ca să aibă parte de binecuvântarea mângâierii. Oamenilor de azi le place păcatul, săvârșesc păcatul fără nici o remușcare, se laudă cu păcatul și îi atrag și pe alții în păcat. Să nu te numeri printre aceștia, ci, plânge-ți păcatul știind că urmează:

3. Stâmpărarea plânsului

Mamele din Betleem a căror prunci au fost omorâți de soldații lui Irod la nașterea Domnului Isus, nu au avut parte de mângâiere, fiindcă nu puteau să înțeleagă ceea ce li s-a întâmplat și care este soarta veșnică a copiilor lor. Despre ele cuvântul lui Dumnezeu spune că:

”Atunci s-a împlinit ce fusese vestit prin prorocul Ieremia, care zice:
“Un ţipăt s-a auzit în Rama, plângere şi bocet mult: Rahela îşi jelea copiii şi nu voia să fie mângâiată, pentru că nu mai erau.” (Mat.2:17-18).

Însă, spre deosebire de acestea, Domnul Isus a promis că cei ce își plâng păcatul, au parte de binecuvântarea mângâierii. Această înseamnă: mângâierea cunoașterii, a eliberării, a părtășiei și a nădejdii pe care o avem prin Hristos. Despre această mângâiere apostolul Pavel a spus celor din Tesalonic:

”Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde. Căci, dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi, împreună cu Isus, pe cei ce au adormit în El.
Iată, în adevăr, ce vă spunem prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămâne până la veni-rea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi. Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos.

Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mângâiaţi-vă, dar, unii pe alţii cu aceste cuvinte.” (1Tes.4:13-18)

Iar prin revelația pe care a primit-o pe când era exilat pe insula Patmos, apostolul Ioan a arătat că:

”Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era. Şi eu am văzut coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei.
Şi am auzit un glas tare care ieşea din scaunul de domnie şi zicea: “Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.

El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.” (Ap. 21:1-4)

Dacă îți dorești această mângâiere fii gata să recunoști, să regreți și să renunți la păcatele pe care le-ai săvârșit, pentru ca în locul plânsului să ai parte de binecuvântarea fericirii și a mângâierii veșnice. Doamne ajută!

Pastor Dan Boingeanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.