FERICE DE CEI BLÂNZI
A treia fericire rostită de Domnul Isus, îi are în vedere pe cei blânzi. Atunci când a făcut referire la acestă categorie de oameni, în timpul predicii de pe Muntele Fericirilor, Domnul Isus a spus: “Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul” (Matei 5:5).
Această fericire promisă de Domnul Isus, ar trebui să fie binecuvântarea de care să beneficieze toți oamenii, fiindcă la început am fost creați blânzi, după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Știm că Dumnezeu este blând, fiindcă atunci când s-a descoperit lui Ilie, nu s-a arătat în vâjâitul unui vânt puternic, nici în cutremurul de pământ și nici într-un foc năprasnic, ci, într-un susur blând și subțire (1Împ.19:11-12).
Numai că omul nu mai seamănă cu imaginea în care a fost creat, iar, din punct de vedere al caracterului și al comportamentului, afectate de păcat și de firea veche, el a ”sălbăticit”, devenind agresiv și violent. Spunem aceasta deoarece chiar în prima generație de oameni, Cain l-a ucis pe fratele său Abel (Gen.4:1-8), iar o generație mai târziu, Lameh a spus nevestelor sale Ada și Țila:
”ascultaţi glasul meu! Nevestele lui Lameh, ascultaţi cuvântul meu! Am omorât un om pentru rana mea şi un tânăr pentru vânătăile mele. Cain va fi răzbunat de şapte ori, iar Lameh de şaptezeci de ori câte şapte.” (Gen.4:23-24)
Această violență este evidentă și astăzi, deoarece apostolul Pavel a anunțat că în zilele din urmă oamenii vor fi neîmblânziți (2Tim 3:3), iar când apostolul Ioan a descris forma de răutate maximă la care va ajunge ființa umană înaintea venirii Domnului Isus, vorbește despre fiare, care se ridică din mare (Ap.13:1), sau de pe pământ (Ap.13:11-12), săvârșind atrocități greu de imaginat.(Ap.13:5-7).
Pentru că în lumea noastră dominată de agresivitate şi violenţă, blândeţea este deseori confundată cu slăbiciunea, ca să înțelegem ce a dorit să spună Domnul Isus, atunci când i-a fericit pe cei blânzi, trebuie să luăm în considerare:
- Enunțul blândeței
Termenul folosit aici de către Domnul Isus pentru a-i identifica pe cei blânzi, este ”praus”, care apare în acestă formă numai de trei ori în Noul Testament, identificând o persoană care a fost îmblânzită! Această persoană a avut un moment al vieții când a fost zdrobită, iar acum se află sub control.
Pentru a înţelege acest fapt, să ne imaginăm un armăsar înfocat care a fost îmblânzit. Acesta nu şi-a pierdut nimic din puterea sa de altădată. Numai că, dacă în trecut avea o voinţă proprie puternică, acum este gata să cedeze în faţa voinţei altcuiva. Pentru el procesul de zdrobire s-a încheiat şi acum răspunde la comanda hăţurilor.
Putem înțelege însă cine sunt cei blânzi la care s-a referit Domnul Isus, urmărind însă pe lângă etimologia termenului folosit și:
2. Evidența blândeței
Spre deosebire de omul firesc care este agresiv și violent, omul duhovnicesc este blând, fiindcă natura inimii lui a fost schimbată prin actul nașterii din nou, iar Duhul Sfânt a lui Dumnezeu rodește în viața acestuia ”blândețea” (Gal.5:23). De aceea inima lui nu mai este stăpânită de agresiune și violență, ci, de un duh blând și liniștit. Despre acestă stare apostolul Petru spune:
”Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu.” (1 Pet.3:3-4).
Numai că, pe lângă evidența caracterului, blândețea este evidențiată și de natura relațiilor pe care o persoană le dezvoltă cu semenii.
De aceea, în relațiile cu semenii cei blânzi nu răspund provocărilor, și nu întorc rău pentru rău (Rom.12:17), ci, confirmă blândețea prin faptul că își iubesc vrăjmașii, îi binecuvintează pe cei care îi blastemă, fac bine celor ce îi urăsc și se roagă pentru cei ce îi asupresc și îi prigonesc. (Mat.5:44-45).
Însă, pe lângă starea inimii și modul în care se relaționează față de semeni, blândețea este evidențiată și prin modul în care o persoană reacționează față de Dumnezeu.
Astfel omul blând dovedește:
Sensibilitate faţă de vocea Stăpânului . În cazul celor blânzi, nu este nevoie ca Dumnezeu să strige, să repete, sau să folosească nuiaua. La fel ca într-o într-o căsnicie bună, în care cei doi soţi se înţeleg şi îşi cunosc nevoile celuilalt fără să mai rostească vreun cuvânt, ci, datorită timpului pe care l-au petrecut împreună ei au ajuns să fie conştienţi de lucrurile care-i îmbogăţesc şi de cele care-i ofensează, tot aşa trebuie să fie şi cei blânzi în relaţia cu Dumnezeu.
Supunere faţă de voia Stăpânului. Cheia zdrobirii nu este să te lupţi împotriva încăpăţânării şi-a ambiţiilor personale, cu propria forţă. Lucrul acesta te va face să te concentrezi mai mult asupra problemelor, mărindu-le puterea. Numai cunoaşterea voii lui Dumnezeu şi supunerea totală faţă de Dumnezeu, îţi va garanta succesul. Vorbind despre această schimbare, apostolul Pavel spune: „Nu că noi prin noi înşine suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu” (2 Corinteni 3:5).
Subordonare faţă de valorile Stăpânului. Pentru a înţelege diferenţa dintre subordonare şi egocentrism, trebuie să te gândeşti la atitudinea duală pe care au avut-o cei din poporul Israel faţă de proorocul Ezechiel, despre care Dumnezeu a spus:
„ Şi vin cu grămada la tine, stau înaintea ta ca popor al meu, ascultă cuvintele tale, dar nu le împlinesc, căci cu gura vorbesc dulce de tot, dar cu inima umblă tot după poftele lor” (Ezechiel 33:31).
Cei din neamul lui Israel din vremea lui Ezechiel, vorbeau bine pe față, dar în ascuns urmăreau interesele personale. Un om blând renunță însă la planurile și interesele personale și se subordonează valorilor Stăpânului, urmărind astfel scopurile lui Dumnezeu.
- Exemplul blândeței
Moise a fost un om feroce. Deși s-a născut în poporul lui Dumnezeu, a crescut însușindu-și norma de viață a celor din Egipt. Astfel a ajuns un războinic agresiv și violent. Într-o zi când a văzut un egiptean certându-se cu un evreu, l-a omorât pe egiptean. Iar a doua zi când doi evrei se certau, era pregătit să procedeze la fel (Ex.2:11-13). Numai că fiind descoperit și înțelegând că este în mare pericol, el a fugit în Madian, unde timp de 40 de ani a păscut oile sorului său, învățând zi de zi de la animalele care prefigurează blândețea.
La schimbarea caracterului său au contribuit însă nu numai circumstanțele vieții, ci și experiențele pe care le-a avut cu Dumnezeu. Astfel la Muntele Sinai i s-a arătat Domnul printr-un rug în flăcări care nu se mistuia. În timpul acestei experiențe Moise a înțeles cine este Domnul, cine este el, care sunt condițiile apropierii de Dumnezeu și care este misiunea pe care urmează să o împlinească.
Deși la început a șovăit, la acea întâlnire el a fost zdrobit și a acceptat planul lui Dumnezeu. Această schimbare a caracterului său a continuat însă și mai târziu, fiind cauzată de minunile pe care Dumnezeu le-a făcut prin el, sau sub ochii lui, prin timpul de părtășie pe care l-a avut față în față cu Dumnezeu, și mai ales prin înțelegerea și acceptarea planului lui Dumnezeu. Astfel, el dovedește blândețe prin faptul că mijlocește pentru poporul Israel aflat sub judecată (Ex.32:7-35), cerând-ui lui Dumnezeu să le ierte păcatul, chiar cu prețul ca numele lui să fie șters din cartea lui Dumnezeu (Ex.32:32).
Atunci când fratele său Aron și sora sa Maria, l-au înjosit exprimând pretenția că Dumnezeu vorbește în aceeași măsură și prin ei, Moise nu s-a răzbunat și nici nu a cerut pedeapsa lui Dumnezeu pentru ei, ci, s-a rugat pentru iertarea și izbăvirea acestora.
Când fratele său Aron i-a zis:
“Ah, domnul meu, nu ne face să purtăm pedeapsa păcatului pe care l-am făcut ca nişte nechibzuiţi şi de care ne-am făcut vinovaţi! Să nu fie Maria ca un copil născut mort, a cărui carne este pe jumătate putredă când iese din pântecele mamei lui!” Moise a strigat către Domnul, zicând: “Dumnezeule, Te rog, vindecă-o!” (Num.12:11-13).
Această atitudine a lui Moise, a confirmat faptul că el era: ”un om foarte blând, mai blând decât orice om de pe fața pământului” (Num.12:3).
Dar nu numai Moise, și apostolul Pavel, a trăit aceeași transformare. Cu toate că după perceptele legii, el se considera neprihănit, în atitudinea pe care o avea față de creștini, sufla amenințare, iar acțiunile de violență și de împotrivire față de cei ce-L urmau pe Domnul, l-au identificat a fi cel mai aprig prigonitor.
Cu toate acestea, la întâlnirea cu Domnul Isus de pe drumul Damascului, Saul a fost zdrobit. A murit față de el însuși și față de felul de viață din trecut, și a început să trăiască pentru Dumnezeu și în asemănare cu Domnul Isus, dovedind blândețe și supunere. Despre această experiență el a mărturisit:
” Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.” (Gal 2:20)
Exemplul desăvârșit de blândețe, ne este dat însă de Domnul Isus. El a fost anunțat având acest statut de om blând, de profetul Zaharia care spune:
” Saltă de veselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit şi biruitor, smerit şi călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgăriţe.”(Zah.9:9). Această profeție s-a împlinit la Intrarea Domnului Isus în Ierusalim, moment despre care evanghelistul Matei, afirmă: “Spuneţi fiicei Sionului: “Iată, Împăratul tău vine la tine, blând şi călare pe un măgar, pe un măgăruş, mânzul unei măgăriţe.”(Mat.21:5).
În aceeași imagine de rob care se supune cu blândețe față de stăpânul Său și față de cei ce-L prigoneau, îl vede pe Domnul Isus și profetul Isaia care spune:
” Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.”(Is.53:7) .
Acestă atitudine de blândețe a Domnului sus este întărită de faptul că atunci când a fost batjocorit n-a răspuns cu batjocuri, când avea posibilitate să se apere n-a cerut intervenția armatei de îngeri, iar pe cruce s-a rugat pentru cei care i-au pricinuit moartea spunând: ”Tată iartă-i, căci nu știu să fac!”(Luca.23:34).
Știindu-și astfel natura Sa și exemplul de blândețe pe care l-a lăsat, Domnul Isus i-a îndemnat pe ucenicii săi spunându-le: ”… învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima;”(Mat.11:29).
După ce am arătat ce înseamnă blândețea la care a făcut referire Domnul Isus, care sunt evidențele ce o confirmă și câteva exemple ale unor oameni blânzi, lasă-mă să te întreb: Ești un om blând, sau unul agresiv și violent? Dacă în societate se caută oameni agresivi, Domnul Isus arată că cele mai mari binecuvântări sunt:
4. Efectele blândeței
Pentru cei blânzi, Domnul Isus a spus că ”ei vor moșteni pământul!” (Mat.5:5). Această binecuvântare măreață a fost neînțeleasa și deseori pusă sub semnul îndoielii. Cum se poate ca cetățenii împărăției cerurilor să moștenească pământul?
Da, este adevărat că celor săraci în duh, le este promisă împărăția cerurilor și slava și gloria care urmează să fie arătată în cerul și pământul cel nou. Numai că cei blânzi încep să aibă parte de binecuvântarea lui Dumnezeu încă de aici, moștenind și pământul.
Prin a moșteni pământul înțelegem a te bucura de lucrurile pe care Dumnezeu a rânduit să ți le ofere. Dacă cei violenți strică și distrug ceea ce este în jurul lor, cei blânzi, îngrijesc și păstrează ceea ce au dobândit, în așa fel că se bucură de ceea ce au mai mult timp.
Apoi, cei blânzi moștenesc pământul prin faptul că sunt pregătiți să fie parte a împărăției fizice a Domnului Isus din timpul mileniului, vreme în care timp de 1.000 de ani legea blândeței va guverna întreaga existență. Despre acea vreme profetul Isaia spune:
” Lupul şi mielul vor paşte împreună, leul va mânca paie ca boul, şi şarpele se va hrăni cu ţărână. Niciun rău, nicio vătămare nu se va face pe tot muntele Meu cel sfânt, zice Domnul.” (Is.65:25).
Numai că pe lângă binecuvântarea de a moșteni lucrurile pe care le ai în posesie în prezent și cele rânduite pentru vremea domniei de 1.000 de ani a Domnului Isus, cea mai mare binecuvântare este generată de faptul că cei blânzi vor moșteni pământul cel nou în care va locui neprihănirea. Despre acest fapt apostolul Petru spune:
”fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă, aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului? Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea.” (2Pet.3:11-13).
Dacă îți dorești să ai parte de binecuvântarea promisă de Domnul Isus celor blânzi, lasă ca Duhul Sfânt a lui Dumnezeu să-ți schimbe viața. Dintr-o persoană violentă și agresivă, Dumnezeu să te facă o persoană stăpânită de un duh blând și îmbrăcată în blândețe, ca să te asemeni cu Domnul Isus. În acest fel, te vei fi asemeni celor ce au trăit această experiență, fiind pregătit să moștenești binecuvântările care sunt pregătite pentru cei blânzi, în mijlocul acestei lumi, în vremea mileniului, sau în cerul cel nou și pe pământul cel nou, care va fi pregătit de către Dumnezeu, pentru veșnicie. Doamne ajută!
Pastor Dan Boingeanu
