” Copii”, ……”aveți ceva de mâncare ?”

Ioan 21:5

Într-una dintre zilele de după înviere, când șapte dintre ucenicii Domnului Isus erau împreună, Simon Petru s-a ridicat în mijlocul lor și le-a spus:” mă duc să prind pește!”

Această mărturisire este neașteptată pentru că după învierea Domnului, oridecâteori îi prezintă pe ucenici fiind împreună, Sfânta Scriptură arată că subiectul dicuțiilor pe carele-au purtat era legat de ceea ce s-a întîmplat cu Învățătorul lor, sau cum fiecare dintre ei a avut binecuvântarea de a-L întâlni.

De această dată, apostolul Petru n-a mai vorbit însă despre niciuna dintre experiențele sale, ci îi anunță direct și fară nici o introducere pe ceilalți ucenici, că a hotărât să meargă să prindă pește!

Pentru că nu ni se prezintă alte detalii, nu știm dacă prin această declarație apostolul Petru ar fi vrut să spună că merge să prindă pește doar pentru noaptea aceia, sau că a hotărât să se întoarcă la meseria pe care a avut-o altădată.

Dacă mărturisirea lui Petru exprimă hotărârea de a se reântoarce la pescuit, această declarație ne arată cât de rapidă a fost decăderea ucenicilor după arestarea și răstignirea Domnului. În numai câteva zile, Petru, care a mărturisit că este gata să-L urmeze pe Domnul până la moarte, a fost înfrânt în lupta spirituală pentru că în Ghetsimani a dormit când Domnul i-a cerut să se roage și a acționat firește scoțând sabia în fața cohortei ce a venit să-L aresteze pe Domnul, iar în curtea Marelui Preot s-a lepădat de Învățătorul său de trei ori, blestemând chiar că nu-L cunoaște pe Cel despre care a fost întrebat.

Deși atunci când a vizitat mormântul a văzut mărturii clare ale învierii și a avut parte de mai multe întâlniri cu Cel înviat, dintre care una a fost chiar o întrevedere personală (Luca 24:34; 1 Cor.15:5), în loc să meargă la muntele unde Domnul Isus stabilise o întâlnire, Petru a hotărât să mearga la mare și să prindă pește!

Această hotărâre poate fi considerată pentru Petru un mod politicos de a-și prezenta demisia din responsabilitățile încredințate și lucrarea pentru care se pregătise.

Nu-i așa că și-n viața noastră sunt momente când am vrea să spunem:”mergem să prindem pește ?” Vizitând în ultima vreme mai multe biserici din țară, am întâlnit slujitori descurajați care mi-au spus:” Nu-mi mai pot continua slujirea; mai degrabă merg la căpșuni!”

Pentru că această ispită a “căpșuniadei” poate fi considerată în aceste zile o altenativă a slujirii, este demn de subliniat ce s-a întâmplat după ce apostolul Petru și-a făcut publică hotărârea.

Fără să ceară vre-o explicație, ceilalți ucenici i-au zis:”mergem și noi cu tine!” Nu știu dacă în vreo altă decizie ucenicii au mai avut unanimitate și nici nu știu în ce procent aceștia ar fi răspuns dacă apostolul Petru le-ar fi spus: “merg în misiune”, dar ceea ce știu este că în inima celorlați ucenici se ducea aceiași luptă, pentru că la spusele lui Petru au spus imediat un Amin puternic, hotărând să i se alăture.

Dacă opțiunea a fost exprimată în unanimitate, rezultatele au fost însă dezastruoase. Deși au trudit toată noapte, n-au prins nimic!

Această tristă experiență ne artă că truda fără de Dumnezeu este zadarnică, iar orice altă activitate pentru cei chemați de Dumnezeu în slujire, este un mare eșec.

În momentul însă în care dezamăgirea a atins cote maxime, un străin a apărut pe țărm și i-a întrebat:” Copii, aveți ceva de mâncare ?”

Această întrebare neobișnuită arată că în dragostea Sa, Domnul Isus, nu pedepsește după faptele săvârșite. Pentru că și-au abandonat responsabilitățile și au ales meseria de altădată, ucenicii meritau cel puțin o mustrare. Pentru a înțelege acest fapt, gândiți-vă la ce ați fi spus unui copil pe care l-ați fi găsit într-un loc în care n-ar fi trebuit să fie. Sau dacă sunteți patron, la ce ați fi spus unor angajați care au mers în altă parte față de locul unde i-ați trimis.

Întrebarea adresată de Domnul Isus ucenicilor, arată însă că dragostea nu judecă și nu acuză, ci mai oferă o șansă!

În același timp însă, această întrebare exprimă și un mare privilegiu. Descoperim aceasta prin faptul că la întâlnirea de la Marea Tiberiadei, Domnul Isus îi numește pe ucenici “copii!” Această numire arată că după înviere am ajuns într-o nouă relație cu Dumnezeu și unii cu alții. Nu mai suntem străini, nici oaspeți ai casei, ci cetățeni cu sfinții, oameni din casa lui Dumnezeu (Ef.2:19), conferinduni-se dreptul de “copii ai lui Dumnezeu!” ( Ioan 1:12-13)

Nu-i așa că-i o mare binecuvântare ca în momentul când ai ajuns să crezi că ești un nimeni, cineva să-ți spună că ai drepturi, oportunități și privilegii la care nici nu te-ai gândit? Aceleași drepturi și privilegii Dumnezeu le oferă și astăzi, tuturor celor ce cred în Hristos, indiferent de cât de mult au căzut.

Dar întrebarea Domnului Isus n-a fost numai o simplă curiozitate. Când s-a adresat ucenicilor, întrebându-i: ” aveți ceva de mâncare?” El n-a dorit numai să afle dacă au prins ceva, ci făcându-i conștienți de situația în care se află, voia să le ofere o nouă binecuvântare.

Domnul Isus nu S-a oprit numai la acunoște, ci a fost pregătit să facă lucruri la care ucenicii nici nu s-au gândit, umplându-le cu pești barcile goale și transformându-le eșecul într-un mare succes.

După ce-a înfăptuit această minune, El a pregătit ucenicilor și micul dejun, așteptându-i pe țărm cu pește, pâine și jăratec de cărbuni, pentru ca ucenicii să poată frige și din peștii pe care i-au prins. (Ioan 21:9-13)

Această mare binecuvântare a fost posibilă pentru că atunci când au fost întrebați, ucenicii și-au mărturisit sincer eșecul spunând:” N- avem nimic de mâncare!” Această recunoaștere ne arată că la întrebarea Domnului, ei n-au răspuns ca pescarii cărora le place să înflorească lucrurile, ci ca pocăiții, care își recunosc eșecul.

Apoi ucenicii au acționat în ascultare deplină, aruncând mreaja în partea dreaptă a corăbiei acolo unde le poruncise Domnul. Când mreaja s-a umplut de pești, iar Ioan i-a anunțat pe toți cei din corabie că Cel ce le vorbește este Domnul, Petru s-a aruncat în valuri dovedind o mare credință. El a renunțat la mare, la pescuit și la pești și a mers să-L întîlnească pe Domnul.

Prezentând acest moment, evanghelistul Ioan ne spune că înainte de a se arunca în mare pentru a ajunge mai repede la Domnul, Petru s-a îmbrăcat, exprimând prin acest gest demnitate, apreciere și o închinare cu reverență.

În urma acestei minuni săvârșite de Domnul Isus, experiența nefericită trăită de ucenici la pescuire, s-a transformat într-o părtășie intimă a unei reuniuni de familie, cadru în care apostolul Petru a trăit momenul rededicării.

Confirmând de trei ori măsura dragostei lui pentru Domnul Isus, Petru a primit încredințarea de a paște, mielușeii, oițele și oile turmei Domnului, slujbă la care s-a angajat mai hotărât ca oricând și la care n-a mai renunțat niciodată.

Nu cumva te gândești la pescuit sau la căpșuniadă?

Dacă barca sufletului îți este goală iar toate eforturile depuse până acum ți-au fost zadarnice, fii cu luare aminte la întrebarea Domnului. Recunoaște-ți cu sinceritate eșecul pe care l-ai trăit și ascultă necondiționat de tot ceea ce Domnul îți va spune. Acționează apoi prin credință reânnoind măsura dragostei tale pentru Dumnezeu într-o nouă dedicare și viața nu-ți va mai fi la fel, pentru că Cel ce-a umplut barca ucenicilor și-a dat un nou sens vieții lui Petru, va face aceeași minune și-n viața ta!

Pastor Dan Boingeanu