PROFETUL ILIE (Un om ca și noi)

Deși profetul Ilie a fost unul dintre oamenii mari ai lui Dumnezeu, Iacov, fratele Domnului Isus, îl prezintă într-un mod surprinzător, spunând:

„Ilie era un om supus acelorași slăbiciuni ca și noi; și s-a rugat cu stăruință să nu plouă, și n-a plouat deloc în țară trei ani și șase luni. Apoi s-a rugat din nou, și cerul a dat ploaie, și pământul și-a dat rodul.” (Iacov 5:17-18)

Putem spune că Iacov a avut dreptate și, într-adevăr, Ilie a fost un om supus acelorași slăbiciuni ca și noi, fiindcă s-a născut asemenea fiecăruia dintre noi.

A venit pe lume într-o familie de preoți, cu aproximativ 900 de ani înainte de Hristos, făcând parte dintre urmașii lui Aron. A trăit o viață simplă, într-o vreme de adâncă decădere moral-spirituală, în timpul împăratului Ahab și al împărătesei Izabela. La fel ca toți ceilalți din vremea lui, a suferit de foame din cauza secetei cauzate de urmările păcatului. A trecut însă și prin momente de deznădejde, cauzate de amenințările Izabelei, care i-a dorit moartea, asemenea tuturor celor patru sute cincizeci de profeți ai lui Baal, care au fost omorâți la muntele Carmel.

Din acest motiv, a ajuns paralizat de frică și și-a dorit moartea, considerând că nu este cu nimic mai bun decât înaintașii lui. Nu-i așa că, în aceste aspecte ale vieții, el ni se aseamănă întru totul?

Numai că, în pofida acestor slăbiciuni caracteristice naturii umane, el a fost omul prin care Dumnezeu a făcut lucruri mari, fiind considerat unul dintre cei mai mari oameni ai istoriei. Printre aceste lucrări mari putem enumera faptul că s-a rugat și Dumnezeu a închis cerul, și în Israel n-a plouat trei ani și șase luni. Apoi s-a rugat din nou, și Dumnezeu a dat ploaie.

Pe lângă ploaie, el s-a rugat și, în mai multe rânduri, Dumnezeu a deschis cerul pentru a trimite foc — pentru pedeapsa celor păcătoși și pentru a aprinde lemnele și a mistui jertfa, ca mărturie a atotputerniciei lui Dumnezeu. A avut însă parte și de experiențe înălțătoare, când a văzut manifestarea prezenței divine, atunci când Dumnezeu i-a poruncit:

„Ieși și stai pe munte înaintea Domnului!” Și iată că Domnul a trecut pe lângă peșteră. Și înaintea Domnului a trecut un vânt tare și puternic, care despica munții și sfărâma stâncile. Domnul nu era în vântul acela. Și după vânt a venit un cutremur de pământ. Domnul nu era în cutremurul de pământ.

Și după cutremurul de pământ a venit un foc: Domnul nu era în focul acela. Și după foc a venit un susur blând și subțire.

Când l-a auzit Ilie, și-a acoperit fața cu mantaua, a ieșit și a stat la gura peșterii. Și un glas i-a vorbit, zicând: „Ce faci tu aici, Ilie?”

El a răspuns: „Am fost plin de râvnă pentru Domnul Dumnezeul oștirilor, căci copiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au sfărâmat altarele Tale și au ucis cu sabia pe prorocii Tăi; am rămas numai eu singur, și caută să-mi ia viața.” (1 Împărați 19:11-14)

Dar cea mai înălțătoare experiență a trăit-o la sfârșitul vieții, când a fost luat la cer într-un car de foc, în timp ce călătorea, vorbind împreună cu ucenicul său Elisei. Despre această experiență, Sfânta Scriptură menționează că:

„Pe când mergeau ei vorbind, iată că un car de foc și niște cai de foc i-au despărțit pe unul de altul, și Ilie s-a înălțat la cer într-un vârtej de vânt.” (2 Împărați 2:11)

Observând acest contrast, nu se poate să nu ne întrebăm: Cum de a fost posibil ca, printr-un om supus acelorași slăbiciuni ca și noi, să se facă lucrări atât de mari? Găsim răspunsul la această întrebare înțelegând că, deși era supus acelorași slăbiciuni ca și noi, a făcut lucruri mari, fiindcă:

Într-adevăr, a fost un om plin de slăbiciuni, dar ceea ce l-a făcut deosebit a fost faptul că el a crezut în Dumnezeu. De fapt, numele lui, „Elyahu”, în limba ebraică înseamnă: „Yahve este Dumnezeul meu!”

Într-o vreme în care cei mai mulți din Israel au ales să slujească lui Baal, un zeu păgân, Ilie a rămas lângă Dumnezeu. Dar nu numai atât: el a acționat în numele lui Dumnezeu, crezând deplin că ceea ce spune, Dumnezeu împlinește întocmai.

Nu-i așa că, din punct de vedere spiritual, trăim vremuri asemănătoare? Numai că, înainte de a se contura religia păgână a noului Babilon, zeul pe care îl venerează cei mai mulți astăzi este „Mamona” (adică banul și valorile materiale). De aceea este nevoie să strigăm către Dumnezeu asemenea ucenicilor, cerând: „Doamne, mărește-ne credința!” Apoi:

Când ne gândim la Ilie, nu se poate să nu observăm faptul că a fost un om al rugăciunii. El s-a rugat, dar rugăciunea lui nu a fost doar un ritual sau un mesaj rostit printre dinți, ci a fost o luptă cu stăruință.

Cât de susținută a fost această luptă a rugăciunii, când l-a trimis pe slujitorul său de șapte ori să vadă dacă nu cumva se ridică vreun nor care să aducă ploaia! Oare câți ar fi continuat să se mai roage după cinci sau șase răspunsuri negative? Dacă ai obosit să te mai rogi, întărește mâinile obosite și genunchii slăbănogiți și nu renunța, fiindcă Dumnezeu aude rugăciunile și răspunde la vremea potrivită.

Deși a avut slăbiciuni, Ilie a ascultat întocmai de Dumnezeu: când a fost trezit ca să mănânce, când a fost chemat pe stâncă, dar mai ales când a fost trimis să ungă împărați și un profet care să-i fie succesor. Cu toate că era plin de frică și își dorea moartea, când i-a vorbit Dumnezeu, Ilie a fost gata să asculte.

El a pus cuvântul Domnului mai presus de dorințele, frământările, neputințele și împotrivirile pe care le avea și l-a împlinit întocmai. Oare câți mai pot spune astăzi asemenea lui și a lui Samuel: „Vorbește, Doamne, că robul Tău ascultă!”

Deși și-a dorit să moară ca un nimeni, în pustiu, când a fost angajat de Dumnezeu, s-a ridicat și a continuat slujirea. De aceea, și-a sfârșit viața nu ca un înfrânt, ci ca un biruitor. Nu ca un eșuat, ci ca un erou. Iar sfârșitul a fost pe măsură: a fost ridicat la cer într-un car de foc. Nu cumva ai depus armele și ai spus și tu „Destul!”? Mai sunt slujiri pe care trebuie să le termini și altele noi care te așteaptă, pentru ca să-ți termini călătoria în mijlocul acestei lumi, fiind angajat deplin.

Urmărind aceste evidențe din viața lui Ilie, lasă-mă să te întreb: Nu cumva ești un om supus multor slăbiciuni? Dacă răspunsul este „da”, ești asemenea lui Ilie și cel mai potrivit pentru ca Dumnezeu să te folosească, ca și prin tine să facă lucruri mari. Dumnezeu alege lucrurile slabe și josnice ale acestei lumi ca să le facă de rușine pe cele tari.

De aceea, rugăciunea mea este ca să fii un Ilie în această generație, iar prin viața și slujirea ta, România — și nu numai — să cunoască că Domnul este adevăratul Dumnezeu. Iar tu să-ți termini călătoria în mijlocul lumii, fiind răpit la Domnul!

Doamne, ajută!

Pastor Dan Boingeanu