În aceste zile, când sărbătorim pe profetul Ilie, ne amintim de faptul că el a fost omul la rugăciunea căruia Dumnezeu a adus ploaia în Israel, după o secetă de trei ani și șase luni (Iacov 5:17-18).
Dar, cu toate că, la rugăciunea lui, Dumnezeu a închis sau a deschis cerul ca să oprească sau să aducă ploaia, în multe împrejurări din viața lui, profetul Ilie a avut experiențe notabile cu focul. Datorită acestor experiențe, el poate fi numit și „omul focului”! Urmărind aceste experiențe, înțelegem că există un:
FOC AL PEDEPSEI
Când împăratul Ahazia a trimis la Ilie o căpetenie peste cincizeci de ostași, împreună cu toți cei cincizeci de oameni pe care îi avea în subordine, care, plini de aroganță, i-au spus: „Omule al lui Dumnezeu, împăratul a zis: ‘Pogoară-te!’” (2 Împ. 1:9), Ilie le-a răspuns: „Dacă sunt un om al lui Dumnezeu, să se coboare foc din cer şi să te mistuie pe tine şi pe cei cincizeci de oameni ai tăi!” Şi s-a coborât foc din cer şi l-a mistuit pe el și pe cei cincizeci de oameni ai lui. (2 Împ. 1:10)
În urma acestor cuvinte, cerul s-a deschis și s-a coborât un foc care i-a mistuit pe toți. Același lucru s-a întâmplat și cu cea de-a doua solie trimisă de împăratul Ahazia. Iar aceste fapte arată că Dumnezeu pedepsește pe cei care nu-I recunosc autoritatea, vorbesc cu mândrie și aroganță și, mai ales, caută răspuns și ajutor la zeități păgâne.
Cea de-a treia solie trimisă de Ahazia a fost însă cruțată, fiindcă a avut o altă atitudine față de Dumnezeu și față de robul Său, Ilie. Aceștia au îngenuncheat înaintea profetului și l-au rugat să se îndure de ei și viața să le fie cruțată (2 Împ. 1:13-15). Pentru că s-au smerit, s-au rugat și au recunoscut autoritatea lui Dumnezeu, aceștia au fost salvați.
Dacă și astăzi ar coborî foc din cer peste cei ce au aceleași atitudini, se cuvine să ne întrebăm: oare câți oameni ar mai rămâne în viață?
Pe lângă acest foc al pedepsei, întâlnim însă în experiențele trăite de profetul Ilie și un:
FOC AL MĂRTURIEI
Când poporul Israel a ajuns într-o mare rătăcire spirituală cauzată de prorocii lui Baal, Ilie i-a chemat pe toți la muntele Carmel pentru o demonstrație publică. El le-a cerut profeților lui Baal să construiască un altar și să aducă o jertfă pentru Baal. Și el va face la fel, cu mențiunea că Dumnezeul care va răspunde printr-un foc care se va coborî din cer ca să mistuie jertfa să fie considerat adevăratul Dumnezeu.
Deși prorocii lui Baal erau mulți (patru sute cincizeci), au strigat către Baal de dimineață și până spre seară, și au făcut-o nu numai prin apelative, ci și prin țipete și tăieturi. Baal nu a răspuns în niciun fel! (1 Împ. 18:22-29)
Însă, în timpul când se aducea jertfa de seară și Ilie a pregătit jertfa, în jurul căreia a săpat un șanț și peste care a turnat de trei ori câte patru vedre de apă, când s-a rugat, cerul s-a deschis și un foc a mistuit jertfa și a consumat toată apa din șanț! În acest fel, focul a confirmat că Domnul este adevăratul Dumnezeu și a întărit mărturia că Baal nu are nicio putere, iar prorocii care îi slujeau sunt mincinoși (1 Împ. 18:30-38).
Nu cumva ai avut și tu mărturia focului prezenței divine? Când ai avut vreun accident, o boală sau vre-o încercare prin care ai trecut fără să te afecteze? Ai trecut, și Dumnezeu ți-a scăpat viața, dovedind că te iubește! Sau focul ți-a ars doar legăturile cu care erai înfășurat și ți-a dăruit libertatea pe care nu o aveai înainte. Ia seama la aceste mărturii, pentru că, în viața lui Ilie, întâlnim și un:
FOC AL ENTUZIASMULUI
Și în viața lui Ilie a venit un moment în care, răpus de frică, s-a ascuns și dorea să moară în obscuritate, undeva în pustiul Iudeii. Numai că, atunci când era descurajat și fără sens al vieții, Dumnezeu i-a trimis corbii care i-au adus de mâncare și un înger care să-l trezească și să-i arate care este lucrarea pe care mai trebuie să o împlinească (1 Împ. 19:1-8). Apoi, Dumnezeu i s-a arătat pe când era ascuns într-o peșteră, fapt care l-a înflăcărat pe Ilie, care a mers patruzeci de zile și patruzeci de nopți pentru a unge doi împărați și un profet, încheindu-și astfel bine slujba (1 Împ. 19:15-18).
Nu-i așa că sunt momente în care și tu ai ajuns obosit și descurajat, și, plin de frică, fiind gata să spui: „Destul”? Fiindcă Dumnezeu încă mai are lucrări pe care trebuie să le împlinești, ia seama la felul în care îți vorbește și îți poartă de grijă, pentru ca să ajungi plin de înflăcărare. Pentru ca în acest fel, plin de râvnă și în clocot, să-ți împlinești toată slujirea care ți-a fost încredințată.
Numai că, în viața lui Ilie, mai poate fi menționat încă un foc. Acesta este:
FOCUL SLAVEI
Dacă el dorea să moară ca un nimeni în pustiu, Dumnezeu a rânduit ca sfârșitul lui să fie altfel. A trimis un car de foc care l-a ridicat la cer (2 Împ. 2:1-14).
Ce contrast izbitor între experiența din pustiu și cea de la sfârșitul vieții! Înălțarea lui Ilie la cer este o prefigurare a modului în care și cei credincioși vor fi răpiți la Domnul. Numai că focul care a însoțit această experiență nu este un foc care mistuie, ci care confirmă manifestarea prezenței lui Dumnezeu și măreția slavei de care este urmată viața acelora care Îl slujesc pe Dumnezeu până la sfârșit.
De aceea întrebarea mea pentru tine este: în ce fază a focului din experiențele trăite de profetul Ilie te afli în prezent?
Dacă focul este o formă a pedepsei lui Dumnezeu, ferește-te de păcat, trăiește în curăție și recunoaște autoritatea lui Dumnezeu printr-o închinare și o supunere activă.
Dacă Dumnezeu te-a trecut prin foc, nu uita această mărturie și fii gata să mărturisești și altora că Domnul este adevăratul Dumnezeu.
Iar dacă ești descurajat și nu mai ai niciun motiv să-ți continui slujirea, cere-I lui Dumnezeu să te înflăcăreze prin prezența și lucrarea Duhului Sfânt.
În acest fel, vei fi pregătit să experimentezi manifestarea prezenței divine și să ai parte de un sfârșit glorios, când să fii înălțat la cer, alături de Domnul.
În acest sens, apostolul Pavel a mărturisit că:
„Trebuie să mulțumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, fraților, cum se și cuvine, pentru că credința voastră merge mereu crescând, și dragostea fiecăruia din voi toți față de ceilalți se mărește tot mai mult.
De aceea ne lăudăm cu voi în bisericile lui Dumnezeu, pentru statornicia și credința voastră în toate prigonirile și necazurile pe care le suferiți.
Aceasta este o dovadă lămurită despre dreapta judecată a lui Dumnezeu, întrucât veți fi găsiți vrednici de Împărăția lui Dumnezeu, pentru care și suferiți.
Fiindcă Dumnezeu găsește că este drept să dea întristare celor ce vă întristează și să vă dea odihnă atât vouă, care sunteți întristați, cât și nouă, la descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui, într-o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu și pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos.
Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veșnică de la fața Domnului și de la slava puterii Lui, când va veni, în ziua aceea, ca să fie proslăvit în sfinții Săi și privit cu uimire în toți cei ce vor fi crezut; căci voi ați crezut mărturisirea făcută de noi înaintea voastră.” (2 Tes. 1:3-10)
Doamne ajută să fim scutiți de focul pedepsei și să lucrăm cu înflăcărare, așteptând vremea când vom fi și noi înălțați la cer!
Pastor Dan Boingeanu
