Unul dintre factorii care surprind atunci când avem în atenție experiențele trăite de poporul Israel este inconsecvența, sau nestatornicia. Au avut momente în care au început bine și cu un mare angajament, dar continuarea și, mai ales, finalul nu au mai fost la fel.
Astfel, după ce au trecut Marea Roșie, întreg poporul, condus de Maria, sora lui Moise, a sărbătorit această biruință cântând și slăvind pe Dumnezeu (Ex. 15:1-21). În acest fel ar fi trebuit să parcurgă însă tot drumul călătoriei lor prin pustiu. Și aveau toate motivele să o facă, pentru că acum erau liberi, mergeau spre o țară în care li se promisese că va curge lapte și miere și, mai ales, de partea lor era Dumnezeu, care le oferea hrana în fiecare zi, umbră pe timpul zilei prin stâlpul de nor și lumină în timpul nopții prin stâlpul de foc.
Numai că, după doar trei zile, cântarea lor de laudă s-a transformat în murmur de nemulțumire, fiindcă nu au găsit apă, sau apa pe care au găsit-o nu era potabilă (Ex. 15:22-24). Apoi, după o lună și cincisprezece zile de la ieșirea din Egipt, nemulțumirea li s-a transformat în cârtire, fiindcă nu aveau carne (Ex. 16:1-30). După ce au plecat din pustia Sin și au tăbărât la Refidim, nemulțumirea cauzată de faptul că nu au găsit din nou apă, s-a transformat într-o ceartă îndreptată împotriva lui Moise, care a degenerat în răscoală și dorința de reîntoarcere în Egipt (Num. 16:1-3).
În nenumărate rânduri, ei s-au răscula numai împotriva lui Moise și a lui Aron, ci chiar și împotriva lui Dumnezeu. Despre acest fapt, Moise a spus:
„…când v-a trimis Domnul de la Cades-Barnea, zicând: «Suiți-vă și luați în stăpânire țara pe care v-o dau!», voi v-ați răzvrătit împotriva poruncii Domnului Dumnezeului vostru, n-ați avut credință în El și n-ați ascultat glasul Lui. V-ați tot răzvrătit împotriva Domnului de când vă cunosc.” (Deut. 9:23)
Însă cel mai evident fapt al inconsecvenței poate fi considerat răzvrătirea de la Muntele Sinai, despre care Sfânta Scriptură a menționat că:
„…… în ziua în care se împlineau trei luni de la ieșirea israeliților din țara Egiptului, ei au ajuns în pustia Sinai. După ce părăsiseră Refidimul, au intrat în pustia Sinai și și-au așezat tabăra în pustie, înaintea muntelui.
Acolo Moise s-a suit la Dumnezeu. Domnul l-a chemat de pe munte și i-a zis: «Așa să vorbești casei lui Iacov; iată ce să le spui israeliților: „Ați văzut ce le-am făcut egiptenilor, cum v-am purtat pe aripi de vultur și v-am adus la Mine. De aceea, acum, dacă veți asculta de glasul Meu și veți păzi legământul Meu, veți fi comoara Mea dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu. Voi Îmi veți fi o împărăție de preoți și un neam sfânt.”» Acestea sunt cuvintele pe care să le spui israeliților.“
Moise s-a întors, a convocat sfatul bătrânilor și le-a zis toate cuvintele pe care Domnul i le-a poruncit. Și tot poporul i-a răspuns într-un singur glas: „Vom face tot ce a zis Domnul.” Moise I-a spus Domnului răspunsul poporului.” (Ex. 19:1-8)
Potrivit acestor mărturisiri, descoperim dovezi puternice ale prezenței lui Dumnezeu, promisiuni mărețe pentru întreg neamul lui Israel, dar și angajamente ferme venite din partea poporului. Numai că, după doar patruzeci de zile, poporul L-a uitat pe Dumnezeu și i-a cerut lui Aron să le facă un vițel de aur, pe care l-au onorat și cinstit ca pe adevăratul Dumnezeu.
În acest sens, este surprinzătoare relatarea:
„Poporul, văzând că Moise zăbovește să se coboare de pe munte, s-a strâns în jurul lui Aron și i-a zis: «Haide! Fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră; căci Moise, omul acela care ne-a scos din țara Egiptului, nu știm ce s-a făcut.»
Aron le-a răspuns: «Scoateți cerceii de aur din urechile nevestelor, fiilor și fiicelor voastre și aduceți-i la mine.» Și toți și-au scos cerceii de aur din urechi și i-au adus lui Aron.
El i-a luat din mâinile lor, a bătut aurul cu dalta și a făcut un vițel turnat. Și ei au zis: «Israele! Iată dumnezeul tău care te-a scos din țara Egiptului.»
Când a văzut Aron lucrul acesta, a zidit un altar înaintea lui și a strigat: «Mâine va fi o sărbătoare în cinstea Domnului!» A doua zi, s-au sculat dis-de-dimineață și au adus arderi-de-tot și jertfe de mulțumire. Poporul a șezut de a mâncat și a băut; apoi s-a sculat să joace.” (Ex. 32:1-6)
Acest fapt arată că, în numai patruzeci de zile, L-au uitat pe Moise, L-au uitat pe Dumnezeu și promisiunile mărețe pe care El le-a făcut, dar mai ales au uitat angajamentul pe care ei l-au exprimat. spunând: „Vom face tot ce a zis Domnul!”
Pentru că nu au fost consecvenți în credință, în închinare, în ascultare și, mai ales, în împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, au trebuit să plătească. Iar prețul a fost foarte scump: patruzeci de ani de călătorie prin pustiu, moartea în pustiu a tuturor celor ce aveau peste douăzeci de ani la ieșirea din Egipt și, mai ales, pierderea Canaanului și a aprecierii lui Dumnezeu. Din pricina acestor păcate, aproape că au fost descalificați și lepădați de Dumnezeu. Au rămas în viață și nu au fost nimiciți datorită mijlocirii lui Moise (Ex. 33:1-6).
După toate cele menționate, este ușor să-i judecăm pe cei din neamul lui Israel, nu-i așa? Numai că și în zilele noastre întâlnim aceeași măsură de inconsecvență, care va ajunge la o stare generală în vremea domniei lui Anticrist. Acea vreme va fi cunoscută ca fiind apogeul apostaziei sau al lepădării de credință.
Despre această vreme, apostolul Pavel a prevestit că:
„Cât privește venirea Domnului nostru Isus Hristos și strângerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraților, să nu vă lăsați clătinați așa de repede în mintea voastră și să nu vă tulburați de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă, ca venind de la noi, ca și cum ziua Domnului ar fi și venit chiar.
Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credință și de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării, potrivnicul care se înalță mai presus de tot ce se numește «Dumnezeu» sau de ce este vrednic de închinare, așa că se va așeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu.” (2 Tes. 2:1-4)
Nu se poate să nu te cutremuri când în vremea de acum vezi atâta inconsecvență în împlinirea jurământului de familie, în ascultarea de Dumnezeu și în respectarea juruințelor făcute. Tot mai mult, astăzi, oamenii una spun și alta împlinesc. Iar cei care au avut un început frumos nu-și mai continuă calea în același fel.
Și pentru cei nestatornici în ceea ce este bine, din zilele noastre, Sfânta Scriptură anunță urmări grozave: Dumnezeu nu-Și găsește plăcerea în ceea ce sunt și în ceea ce fac (Evrei 10:37-39), vor secera potrivit cu ceea ce au semănat (Gal. 6:7), iar cei al căror nume nu va fi scris în cartea vieții vor avea parte de pedeapsă în iazul de foc (Ap. 20:12-15).
De aceea, întrebarea mea pentru tine este: ai avut un început frumos pe calea credinței și în călătoria spre Canaanul ceresc? Dacă ai avut parte de această binecuvântare, cum îți continui acum alergarea? Ai crescut în credință și în dedicare, sau ai dat înapoi prin necredincioșie, inconsecvență sau chiar nemulțumire, răzvrătire și împotrivire?
Nu uita că, în Canaanul pământesc, au intrat doar cei care și-au dus călătoria cu consecvență până la capăt, în ascultare și supunere față de voia lui Dumnezeu. Cu atât mai mult, pentru a intra în Canaanul ceresc, este nevoie de împlinirea acelorași virtuți.
În acest sens, îndemnul apostolului Pavel este:
„Astfel, dar, preaiubiților, după cum totdeauna ați fost ascultători, duceți până la capăt mântuirea voastră cu frică și cutremur, nu numai când sunt eu de față, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea. Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi și vă dă, după plăcerea Lui, și voința, și înfăptuirea.” (Fil. 2:12-13)
Doamne, ajută!
Pastor Dan Boingeanu
