În timpul călătoriei prin pustiu, cei din poporul Israel au făcut deseori referire la trecutul petrecut în Egipt. Însă, nu doar că și-au adus aminte de Egipt, ci și-au dorit cu ardoare lucrurile pe care le avuseseră în acea țară. Astfel, au comparat mereu ceea ce aveau în prezent cu ceea ce avuseseră în trecut.
De aceea, în loc să fie atrași de perspectiva viitoare a Canaanului, au rămas legați sufletește de Egipt.
Aceste experiențe arată că, deși fizic ieșiseră din Egipt, Egiptul încă nu ieșise din viața lor!
Datorită acestui fapt, la doar o lună și cincisprezece zile de la ieșirea din Egipt, când au ajuns în pustiul Sin, cei din neamul lui Israel s-au răzvrătit, spunând:
„Cum de n-am murit loviți de mâna Domnului în țara Egiptului, când ședeam lângă oalele noastre cu carne, când mâncam pâine de ne săturam? Căci ne-ați adus în pustiul acesta ca să faceți să moară de foame toată mulțimea aceasta.” (Exod 16:3)
Această nemulțumire s-a repetat însă și după experiențele de la Muntele Sinai, fiind prezentată chiar cu mai multe detalii, când poporul s-a răzvrătit din nou, spunând:
„Ne aducem aminte de peștii pe care-i mâncam în Egipt și care nu ne costau nimic, de castraveți, de pepeni, de praz, de ceapă și de usturoi. Acum ni s-a uscat sufletul: nu mai este nimic! Ochii noștri nu văd decât mana aceasta.” (Numeri 11:5-6)
Dar acestea nu au fost singurele momente de răzvrătire. După ce iscoadele trimise de Moise au adus raportul despre țara Canaanului, iar zece dintre ei au prezentat un mesaj negativ, spunând că în Canaan sunt cetăți întărite și uriași de neînvins, poporul s-a răzvrătit încă odată, spunând:
„De ce n-om fi murit noi în țara Egiptului sau de ce n-om fi murit în pustiul acesta? Pentru ce ne duce Domnul în țara aceasta, în care vom cădea uciși de sabie, iar nevestele noastre și copilașii noștri vor fi de jaf? Nu este oare mai bine să ne întoarcem în Egipt?”
Și au zis unul altuia: „Să ne alegem o căpetenie și să ne întoarcem în Egipt.” (Numeri 14:2-4)
Ei s-au gândit la Egipt nu doar în lipsa apei, a pâinii și a cărnii, sau când au auzit raportul negativ despre Canaan, ci și în momentul în care au trebuit să lupte cu amoriţii, dușmanii lor de moarte. Despre acest moment, Moise a spus:
„Bună țară ne dă Domnul Dumnezeul nostru.”
Dar voi n-ați vrut să vă suiți în ea și v-ați răzvrătit împotriva poruncii Domnului Dumnezeului vostru. Ați cârtit în corturile voastre și ați zis:
„Pentru că ne urăște, de aceea ne-a scos Domnul din țara Egiptului, ca să ne dea în mâinile amoriților și să ne nimicească.
Unde să ne suim? Frații noștri ne-au înmuiat inima, zicând: «Poporul acela este un popor mai mare și mai înalt la statură decât noi; cetățile sunt mari și întărite până la cer; ba încă, am văzut acolo și copii de-ai lui Anac.»” (Deuteronom 1:26-28)
Dacă aceste situații descriu punctual momentele de răzvrătire și dorința de întoarcere în Egipt, nemulțumirea față de ceea ce aveau, de ceea ce li se întâmpla sau le fusese promis a fost o constantă în toată călătoria prin pustiu. De aceea, povara trecutului a fost menționată și de conducătorul Neemia, care, recunoscând păcatele poporului, a mărturisit:
„…părinții noștri s-au îngâmfat și și-au înțepenit grumazul. N-au urmat poruncile Tale, n-au vrut să asculte și au dat uitării minunile pe care le făcuseși pentru ei. Și-au înțepenit grumazul și, în răzvrătirea lor, și-au pus o căpetenie ca să se întoarcă în robia lor.
Dar Tu, Tu ești un Dumnezeu gata să ierți, îndurător și milostiv, încet la mânie și bogat în bunătate. Și nu i-ai părăsit, nici chiar atunci când și-au făcut un vițel turnat și au zis: «Iată Dumnezeul tău care te-a scos din Egipt!» și s-au dedat la mari ocări față de Tine.”
(Neemia 9:16-18)
Chiar și primul martir, Ștefan, în cuvântul său de apărare, a menționat această povară a trecutului purtată de popor, spunând:
„Părinții noștri… în inimile lor, s-au întors spre Egipt; și au zis lui Aron: «Fă-ne niște dumnezei care să meargă înaintea noastră; căci acest Moise, care ne-a scos din țara Egiptului, nu știm ce s-a făcut.»
Și, în zilele acelea, au făcut un vițel, au adus jertfă idolului și s-au bucurat de lucrul mâinilor lor.” (Faptele Apostolilor 7:39-41)
Toate aceste evidențe arată că legătura israeliților cu trecutul era puternică, devenind o povară grea și un obstacol major în calea înaintării lor spre Canaan.
Numai că, atunci când făceau referire la trecut, o făceau în mod selectiv. Menționau oalele cu carne, pâinea, castraveții, prazul, ceapa și usturoiul, dar uitau povara robiei, cerințele tot mai mari de a face cărămizi, moartea copiilor de parte bărbătească și, mai ales, faptul că Egiptul nu mai reprezenta niciun viitor pentru ei!
Dar să nu-i judecăm doar pe ei! Nu-i așa că și astăzi sunt oameni care trăiesc ancorați în trecut? Am fost surprins să aud, într-un interviu, cum o persoană din generația veche, întrebată când i-a fost mai bine, a răspuns: „În trecut; desigur!” (făcând referire la perioada comunistă).
Mai mult, a menționat că „atunci toți aveau serviciu, primeau apartamente și învățau gratis la orice școală.”
M-am gândit în acele momente că și aceasta este o formă de gândire selectivă. Au fost uitate complet celelalte restricții, precum: cartelele pentru pâine, ulei și zahăr, restricțiile pentru benzină și circulația alternată a mașinilor în weekend.
Dar și restricțiile mai grave precum: dreptul de proprietate, libertatea de exprimare, libertatea de circulație și, mai ales, libertatea religioasă.
Dacă există poveri ale trecutului generate de factori fizici sau emoționali, ce putem spune despre poverile spirituale?
Pentru Israel, Egiptul a fost locul robiei fizice. Pentru noi însă, el prefigurează robia spirituală – cea generată de păcat, lume și diavol.
De aceea, întrebarea mea pentru tine este: Ai părăsit Egiptul și trăiești în libertatea pe care ne-o oferă Dumnezeu prin credința în Domnul Isus?
Și astăzi, mulți oameni doresc binecuvântările Canaanului ceresc, dar încă nu au ieșit din Egipt. Sau, unii deși au avut un moment de credință, de pocăință, au fost eliberați din păcat și de sub puterea diavolului, încă nu au părăsit total Egiptul. Mai păstrează păcate, obiceiuri și pofte care îi țin ancorați în trecut. Poveri care mai devreme sau mai târziu, îi vor atrage să se reîntoarcă în Egiptul lumii.
Pentru a fi cu adevărat eliberați de povara trecutului și a trăi în libertate deplină, profetul Isaia ne îndeamnă:
„Dezleagă lanțurile răutății, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriți și rupe orice fel de jug; împarte-ți pâinea cu cel flămând și adu în casa ta pe nenorociții fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l și nu întoarce spatele semenului tău.
Atunci lumina ta va răsări ca zorile, și vindecarea ta va încolți repede; neprihănirea ta îți va merge înainte, și slava Domnului te va însoți.” (Isaia 58:6-8)
Iar apostolul Pavel descrie această eliberare prin dezbrăcarea de omul cel vechi și îmbrăcarea cu omul cel nou, spunând:
„Cu privire la felul vostru de viață din trecut, să vă dezbrăcați de omul cel vechi, care se strică după poftele înșelătoare; și să vă înnoiți în duhul minții voastre, și să vă îmbrăcați în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire și sfințenie pe care o dă adevărul.
De aceea, lăsați-vă de minciună: «Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul», pentru că suntem mădulare unii altora.
«Mâniați-vă și nu păcătuiți.» Să n-apună soarele peste mânia voastră și să nu dați prilej diavolului.” (Efeseni 4:22-27)
În contextul acestor experiențe, rugăciunea mea este ca Domnul să te ajute să nu mai porți nicio povară a trecutului și să nu mai păstrezi nicio legătură cu vechiul Egipt, ca să poți înainta liber spre Canaanul ceresc!
Doamne-ajută!
Pastor Dan Boingeanu
