O SĂRBĂTOARE CARE RĂMÂNE

După învierea lui Lazăr, a urmat o sărbătoare care a avut loc în casa lui Simon Leprosul din Betania, cel care a fost vindecat de Domnul Isus de lepră (Mat.26:6) La această sărbătoare a fost prezent și Lazăr, care ședea la masă, iar Marta slujea. În timpul cinei, Maria a luat un litru cu mir de nard foarte curat și foarte scump și L-a uns pe Domnul Isus.

Numai că ceea ce trebuia să fie o sărbătoare împodobită cu multă recunoștință și bucurie, s-a terminat foarte repede, fiindcă mai întâi Iuda, și apoi toți ceilalți ucenici și-au exprimat nemulțumirea, considerând că actul împlinit de Maria, a fost o mare risipă (Mat.26:6-13;Ioan 12:4-6).

Dacă iudeii care au venit să-l vadă pe Isus și pe Lazăr aveau motive de bucurie, în spatele acestei realități, preoții cei mai de seamă au hotărât să-l omoare și pe Lazăr, la fel cum sinedriul hotărâse deja să-l omoare pe Domnul (Ioan 11:47-53;12:10). De aceea, putem spune că sărbătoarea din casa lui Simon, s-a terminat repede, fiind umbrită de nemulțumire, complot, amenințare și condamnare.

A doua zi însă după ungerea cu mir din Betania, și cu cinci zile înainte de paștele Iudeilor, Domnul Isus a intrat în Ierusalim. Dacă paștele Iudeilor a fost în data de 14 Nissan, într-o zi de vineri, Domnul Isus a intrat în Ierusalim în ziua de duminică 9 Nissan în anul 32 d.Hr. (Ioan 12:1,12).

El a intrat în Ierusalim într-o vreme în care era căutat și așteptat de mulțime și de cei care auziseră de minunea învierii lui Lazăr (Ioan 11:55-57;12:9).

În același timp, El a venit la Ierusalim la împlinirea vremii, fiindcă exact în ziua de 14 Nisan, a anului 32 d.Hr. s-a împlinit numărul anilor anunțați de profetul Daniel, pentru vremea când Unsul avea să fie stârpit (omorât) (Ioan 7:8; Dan.9:25-26).

După cum relatează toți evangheliștii, și la intrarea în Ierusalim a început o sărbătoare. Mulțimea formată din cei care veneau împreună cu El din Betania, și cei care îi ieșiseră înainte, a început să se manifeste plină de entuziasm și de bucurie. Cei care îl însoțeau pe Domnul, au luat ramuri de finic, își așterneau hainele înaintea măgărușului pe care călărea Domnul, și au început să cânte și să strige:” Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului, Împăratul lui Israel” (Ioan 12:13).

Numai că și acestă sărbătoare începută la o scară mult mai largă față de cea din Betania, și cu motivații mult mai puternice, s-a încheiat foarte repede. Nu a ținut decât câteva ore, iar focul entuziasmului exprimat prin aclamare, cântare și manifestare, s-a stins foarte repede.

Dar să nu-i judecăm numai pe cei de atunci, fiindcă și în cazul multor oameni din zilele noastre, sărbătoarea trece foarte repede. Iar pentru unii, aceasta chiar nici nu are un început. Pentru ei, acest timp de sărbătoare cu atâtea semnificații și motive de bucurie, este doar un timp de petrecere și de afundare în păcat, prin mâncare, băutură și fărădelege.

Domnul Isus a intrat însă în Ierusalim și a pătimit, a murit și a înviat, ca noi să avem nu numai o sărbătoare trecătoare, ci, una veșnică. O sărbătoare care să nu se mai termine niciodată! Dar cine poate avea parte de o așa sărbătoare?

Păstrând în atenție evenimentele petrecute la intrarea Domnului Isus în Ierusalim, putem spune că au o sărbătoare care nu trece:

În ziua în care Domnul Isus a intrat în Ierusalim, sărbătoarea celor care L-au însoțit s-a terminat repede, fiindcă ei nu L-au cunoscut cu adevărat pe Domnul. Și însuși Domnul Isus a mărturisit despre acest fapt spunând: ”Dacă ai fi cunoscut și tu, măcar în această zi lucrurile care puteau să-ți dea pacea!”(Luca 19:42).

Ce situație tristă! După trei ani și jumătate de slujire publică, după atâtea învățături transmise și minuni pe care El le-a săvârșit, cei din Israel încă nu-l cunoșteau pe Domnul.

Mai mult însă decât atât; chiar sub ochii lor, în ziua intrării în Ierusalim au fost prezentate multe dovezi despre identitatea Domnului, precum: venirea Domnului dinspre Betania și Betfaghe, venirea călare pe măgăruș, caracterul Lui pașnic și strigătul și manifestarea mulțimii, toate erau însemne profetice, care arătau că El este Mesia. Dar pentru cei din Iuda și Ierusalim, acestea au rămas mărturii neobservate și neînțelese!

Ce să spunem însă despre oamenii din zilele noastre? Aceștia își doresc să sărbătorească, dar și pentru ei sărbătoarea nu are sens și se termină repede, fiindcă nu-l cunosc pe Cel sărbătorit! Apoi, au o sărbătoare care nu trece:

Iudeii și pelerinii prezenți la Intrarea Domnului Isus în Ierusalim, au avut o sărbătoare trecă-toare fiindcă n-au crezut în Domnul. Pentru ei necunoașterea a condus la necredință. De aceea, în percepția lor, Domnul Isus era doar un Mesia pe care îl așteptau ca să-i elibereze de sub robia Romană și să le asigure progres și bunăstare.

Dacă în timpul misiunii publice a Domnului Isus, foarte puțini au fost acei care au crezut cu adevărat, ce să mai spunem des-pre oamenii din zilele noastre, despre care însuși Domnul Isus a întrebat: ”.. când va veni Fiul omului, va găsi El credință pe pământ?”(Luca 18:8).

Dar nu numai atât; sărbătoarea care nu trece este pentru:

Înțeleg aceasta fiindcă în ziua în care a intrat în Ierusalim, Domnul Isus a analizat nivelul de curăție a templului și starea spirituală a celor veniți la închinare. Fiindcă a observat lucruri nepotrivite, El : ”a dat afară pe toți cei ce vindeau și cumpărau în templu, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani și scaunele celor ce vindeau porumbei” (Mat.21:12); și apoi a rostit cele mai cutremurătoare cuvinte, spunând: ”Casa Mea se va chema o casă de rugăciune. ”Dar voi ați făcut din ea o peșteră de tâlhari.” (Mat.21:13).

Oare ce ar trebui dat afară astăzi din templul inimii tale și ce lucruri ar trebui răsturnate?

Am fost recent în Israel și ceea ce m-a îndurerat cel mai mult, a fost faptul că pe lângă fiecare obiectiv turistic și religios, s-a dezvoltat o întreagă afacere. Mai mult chiar; am văzut arabi care vindeau lucruri specifice evreilor și religiei iudaice, și invers; evrei care vindeau lucruri ce aparțineau arabilor și religiei musulmane, numai ca să le meargă afacerea!

Când am ajuns să călătoresc cu corabia pe Marea Galilei, am avut un timp înălțător. O zi frumoasă, o mare fără valuri și numai o mică adiere de vânt. Am putut să meditez, să mă rog și să retrăiesc momentele pe care ucenicii le-au trăit altădată alături de Domnul.

Numai că după acele experiențe minunate, când deja ne îndreptam spre țărm, unul dintre marinari a scos o casetă și ne-a anunțat că are să ofere spre vânzare, cercei cu pietre de pe fundul mării. Și toți cei care doresc să cumpere, a spus el, îi vând ieftin, cu 10 dolari perechea!

Știți ce s-a întâmplat după aceea? Mai multe persoane s-au îngrămădit spre el și unii chiar au început să se certe, fiindcă ziceau: eu îi vreau pe cei roșii, alții eu pe cei albaștri alții eu vreau unul de o culoare și un altul de alta! Așa au început discuțiile ca la piață și atmosfera a devenit ca cea din prăvălie și din talcioc!

Când am urcat în corabie m-am bucurat că nu am văzut mesele cu produse expuse spre vânzare, numai că acestă bucurie nu a ținut prea mult, și am înțeles repede că Domnul Isus ar fi trebuit să facă bici de ștreanguri și dacă ar fi urcat pe acea corabie.

Ce zici însă de viața ta și de templul trupului tău? Ce lucruri ar trebui scoase afară și ce lucruri ar trebui răsturnate? Lasă-te curățit, fiindcă sărbătoarea care nu trece este deplină numai într-o atmosferă de curăție și de sfințenie deplină!

Ca să închei șirul condițiilor care asigură o sărbătoare care nu trece, mai adaug și faptul că; au o sărbătoare continuă:

Nu se poate o sărbătoare care să rămână, fără Cel sărbătorit, și mai ales fără de Domnul Isus. Dacă pentru cei din Iudeea și din Ierusalim, sărbătoarea a ținut atâta timp cât în mijlocul lor, și în centrul atenției, era Domnul, sărbătoarea s-a terminat atunci când Domnul nu mai era cu ei și între ei.

De aceea în ziua în care a intrat în Ierusalim în loc ca fiecare să dea năvală și să-L invite pe Domnul în casele lor, pentru ca așa să continue sărbătoarea, ei L-au lăsat singur. Și părăsit și neglijat de iudei, seara, Domnul Isus S-a reîntors în Betania. În acest sens, cuvintele menționate de evanghelistul Matei, sunt cutremurătoare.” …lăsându-i a ieșit afară din cetate și S-a îndreptat spre Betania, și a poposit acolo”.(Mat.21:17)

Cine îți sunt prietenii pe care i-ai invitat la sărbătoare? Nu cumva și tu L-ai lăsat pe Isus singur? Fă-i loc la masa ta și invită-L în casa și în viața ta, și în acest fel, pentru tine sărbătoarea nu va mai avea sfârșit.

Acestă sărbătoare fără sfârșit, mai are însă o condiție. Urmărind afirmațiile Domnului, înțelegem că se bucură cu adevărat și sărbătoarea nu are sfârșit, pentru:

Cei din Iudeea și Ierusalim așteptau ca Domnul să-i elibereze de sub jugul romanilor, să-i vindece și să le dea pâine, numai că Domnul a venit să le aducă pacea și un viitor glorios pentru aici și pentru veșnicie.

De aceea, știind cât de multe și cât de mari erau lucrurile pe care le-au pierdut, Domnul Isus a mărturisit printre lacrimi:” Dacă ai fi cunoscut și tu, măcar în această zi , lucrurile care puteau să-ți dea pacea! Dar acum ele sunt ascunse de ochii tăi.” (Luca 19:42)

Atunci când L-au respins pe Domnul. ei au pierdut și ultima ocazie când puteau să primească pacea și toate celelalte lucruri pe care Domnul le pregătise. De aceea în loc de o sărbătoare care să continue, Domnul a anunțat, pentru ei o vreme de pedeapsă.

Ce contrast cutremurător între: pace, bucurie și sărbătoare continuă, sau durere, distrugere și despărțire veșnică! Ce alegi?

Eu mă rog ca în această vreme când ne amintim de suferința, moartea și învierea Domnului, Dumnezeu să te ajute să ai parte de o sărbătoare deplină, și această sărbătoare să nu se mai termine, aici, continuând întreaga veșnicie!

De aceea, nu-ți spun numai ”Sărbători Fericite” ci ”Sărbători Veșnice”!

Pastor Dan Boingeanu