MINUNI ÎN ISRAEL (2) (Renașterea statului Israel)

Dacă rezistența în timp a evreilor, care în pofida încercărilor prin care au trecut și-au păstrat identitatea etnică, cultura, limba, tradiția și religia, a fost prima minune experimentată de cei din Israel (https://www.misiune.ro/resurse-crestine/predici/minuni-in-israel-1.html) , o altă minune la fel de măreață este și: ”reînființarea statului Israel”.

Faptul că la 14 Mai 1948, statul Israel și-a proclamat independența și a renăscut ca națiune din propria-i cenușă, iar de atunci a continuat să existe neîntrerupt timp de 75 de ani, în mijlocul unor țări musulmane care doresc să-l șteargă de pe harta lunii,  este o minune a minunilor!

Ceea ce face ca această minune să fie mult mai importantă, este faptul că a fost:

1. PROFEȚITĂ

Urmărind scrierile profeților așa cum sunt menționate în Vechiul Testament, observăm că cei care au anunțat împrăștierea Israelului, au prevestit și reîntoarcerea evreilor în țara care le-a fost făgăduită de către Dumnezeu și renașterea statului Israel.

Cel dintâi care a vorbit despre această făgăduință, a fost chiar Moise, care după ce a rostit binecuvântările promise de Dumnezeu pentru ascultare și blestemele de care este urmată neascultarea, a spus:

” Când se vor întâmpla toate aceste lucruri, binecuvântarea şi blestemul pe care le pun înaintea ta, dacă le vei pune la inimă în mijlocul tuturor neamurilor între care te va risipi Domnul Dumnezeul tău, dacă te vei întoarce la Domnul Dumnezeul tău şi dacă vei asculta de glasul Lui din toată inima ta şi din tot sufletul tău, tu şi copiii tăi, potrivit cu tot ce-ți poruncesc azi, atunci Domnul Dumnezeul tău va aduce înapoi robii tăi şi va avea milă de tine, te va strânge iarăși din mijlocul tuturor popoarelor la care te va împrăștia Domnul Dumnezeul tău. Chiar dacă ai fi risipit până la cealaltă margine a cerului, chiar şi de acolo te va strânge Domnul Dumnezeul tău şi acolo Se va duce să te caute. Domnul Dumnezeul tău te va aduce în țara pe care o stăpâneau părinții tăi şi o vei stăpâni; îți va face bine şi te va înmulți mai mult decât pe părinții tăi.” (Deut.30:1-5)

În același sens, și profetul Isaia, cu aproximativ 700 de ani înainte de Hristos (perioada scrierilor 740-686 în. Hr.), i-a încurajat pe cei din Iuda, menționând:

” De aceea, pentru că ai preț în ochii Mei, pentru că ești prețuit şi te iubesc, dau oameni pentru tine şi popoare pentru viața ta. Nu te teme de nimic, căci Eu sunt cu tine, Eu voi aduce înapoi neamul tău de la răsărit şi te voi strânge de la apus. Voi zice miază noaptei: “Dă încoace!”, şi miază zilei: “Nu opri”, ci adu-Mi fiii din tarile depărtate şi fiicele de la marginea pământului: (Is.43:4-6)

Și profetul Ieremia (650-570 în.Hr.) a făcut același anunț, afirmând:

”De aceea, iată, vin zile, zice Domnul, când nu se va mai zice: “Viu este Domnul care a scos din țara Egiptului pe copiii lui Israel!” Ci se va zice: “Viu este Domnul care a scos pe copiii lui Israel din țara de la miazănoapte şi din toate tarile unde-i izgonise!” Căci îi voi aduce înapoi în țara lor, pe care o dădusem părinților lor.”(Ier.16:14-15).

Cu aproximativ 600 de ani înainte de Hristos și cu aproximativ 2400 de ani înainte de reînființarea statului Israel, profetul Ieremia a anunțat că așa cum cei din Israel au fost eliberați din robia egipteană, tot așa, ei vor fi izbăviți dintre popoarele lumii și vor fi aduși înapoi în țara făgăduită.

Acestora li se alătură și profetul Ezechiel (593-518 în. Hr.- perioada scrierilor) care afirmă același adevăr, spunând:

” De aceea, prorocește şi spune-le: “Aşa vorbește Domnul Dumnezeu: “Iată, vă voi deschide mormintele, vă voi scoate din mormintele voastre, poporul Meu, şi vă voi aduce iarăși în tara lui Israel.” (Ezec.37:12).

Dacă imaginea oaselor risipite pe care a prezentat-o la începutul acestui capitol, reprezintă împrăștierea israeliților, imaginea învierii, reprezintă momentul reîntoarcerii evreilor în țara lor și reînființarea statului Israel. Ca o confirmare a acestui fapt, atunci când a anunțat invazia lui Gog din vremurile din urmă, profetul Ezechiel, îi prezintă pe cei din neamul lui Israel, trăind liniștiți în țara lor:

” După multe zile, vei fi în fruntea lor; în vremea de apoi, vei merge împotriva tarii ai cărei locuitori scăpați de sabie vor fi strânși dintre mai multe popoare pe munții lui Israel care multă vreme fuseseră pustii; dar, fiind scoși din mijlocul popoarelor, vor fi toți liniștiți în locuințele lor.” (Ezec.38:8)

Cu toate că reîntoarcerea evreilor în țara lor și reînființarea statului Israel, a fost anunțată în mod repetat, din perspectivă umană, realizarea acestui fapt era:

2. PROBLEMATICĂ

O problemă privind reînființarea statului Israel, a fost determinată de scurgerea timpului. De la cucerirea Ierusalimului, distrugerea templului și împrăștierea israeliților printre toate națiunile lumii (care a avut loc în anul  70 d.Hr.), până la data de 14 mai 1948, au trecut 1878 de ani. În tot acest timp națiunea lui Israel a încetat să mai existe, iar reînființarea statului Israel a devenit tot mai greu de imaginat.

Deși evreii se salutau mereu cu mesajul: ”la anul la Ierusalim!” au trebuit să repete acest salut  timp de așa de mulți ani, respectiv au trebuit să treacă aproximativ 24-26 de generații.

Însă pe lângă scurgerea timpului, un alt obstacol privind reînființarea statului Israel, a fost generat  și de spațiul în care evreii au fost împrăștiați.

Fiindcă Ierusalimul a fost cucerit de armatele romane, teritoriile în care evreii au fost deportați au reprezentat de fapt, spațiul aflat în acea vreme sub jurisdicție Romană, adică aproape întreaga lume. Cum să formezi un nou stat, având ca cetățeni oameni împrăștiați în întreaga lume? Iar mulți dintre aceștia fiind stabiliți  în teritorii aflate sub stăpânire comunistă, sau în țări unde dictatura era atât de severă, încât  libera circulației era îngrădită la maxim.

Ce să mai spunem de starea în care au ajuns evreii fără patrie, fără pământ și fără vre-o perspectivă viitoare. Profetul Ezechiel a prefigurat această situație, vorbind despre o vale plină cu oase uscate și împrăștiate (Ezec.37:1-2)

Când Dumnezeu l-a întrebat pe profet  dacă aceste oase pot să învie, el a ocolit politicos răspunsul spunând: ”Doamne Dumnezeule, tu știi lucrul acesta!”(Ezec.37:3) Aceasta însemnând că omenește, este imposibil!

Mai mult însă decât atât, un obstacol în calea renașterii națiunii lui Israel, l-a reprezentat și statutul pe care l-a avut dea lungul timpului, pământul care le-a fost făgăduit.

Astfel în această perioadă, țara lui Israel, a fost sub dominație Romană (63 înHr.-313 d.Hr), dominație Bizantină (313- 636 d.Hr.), dominație Arabă (636-1099 d.Hr), dominație a Cruciaților (1099-1291 d.Hr), dominație a Mamelucilor (1291-1516 d.Hr), dominație Otomană (1517-1917 d.Hr) și dominație Britanică (1918-1948).

Fiecare dintre aceste stăpâniri au exploatat până la ultima picătură toate resursele țării lui Israel, au împărțit sau au abandonat treptat fiecare palmă de pământ, încât țara în care altădată curgea lapte și miere, a ajuns un pustiu, locuit de hiene și șacali!

Cum să întemeiezi o națiune, având ca teritoriu un pustiu fără vegetație și fără resurse. Și cum să-i motivezi pe evreii care în locurile unde au ajuns, au început să aibă succes, să-și lase bogăția și starea socială benefică, pentru un pământ arid înconjurat numai de dușmani.

Numai că ceea ce părea cu neputință la oameni, a fost înfăptuit de Dumnezeu. Profetul Isaia a pus sub semnul întrebării această minune întrebând:

”Cine a auzit vreodată aşa ceva? Cine a văzut vreodată aşa ceva? Se poate naște oare o țară într-o zi? Se naște un neam aşa dintr-odată? Abia au apucat-o muncile, şi fiica Isonului şi-a şi născut fiii!  Aș putea să deschid pântecele mamei şi să nu las să nască? – zice Domnul. – Eu, care fac să nască, aș putea să împiedic oare nașterea? – zice Dumnezeul tău.” (Isaia 66:8-9)

Dacă anunțul înființării statului Israel s-a făcut așa deodată, pregătirea pentru proclamarea independenței lui, a fost :

3. PROGRESIVĂ

 După cum un copil înainte de a se naște, este conceput și se dezvoltă în etapa intrauterină, tot așa și formarea statului Israel, a cunoscut o perioadă de concepere, zămislire, și de dezvoltare progresivă, inițiată si susținută de mișcarea sionistă.

Acest progres este prezentat în șapte etape de către profetul Ezechiel, prin imaginea oaselor uscate. (Ezec.37:1-14). Dacă la început, aceste oase păreau aruncate și împrăștiate pe toată suprafața văii, când Ezechiel a început să prorocească oasele au fost adunate. S-a auzit un vuiet și s-a făcut o mișcare, iar oasele s-au apropiat unele de altele. Această apropiere nu a fost la grămadă, ci, una  ordonată, așa că oasele au fost aranjate, fiecare la locul lui și cu slujba pe care urma să o împlinească.

Numai că aceste oase erau goale, fără carne și fără vine. Când însă profetul Ezechiel a chemat Duhul lui Dumnezeu peste ele, oasele au fost acoperite. Le-a crescut care și vine, și au fost acoperite de piele. Cu toate acestea, oasele încă nu aveau viață. De aceea când Duhul a intrat în trupurile nou formate, acele oase au fost animate, și nu numai că au înviat au devenit persoane. (a intrat duhul în ei!) ( Ezec.37:10)

Apoi, aceste oase înviate, devenite trupuri, au fost antrenate. Putem spune aceasta fiindcă  au stat în picioare. A sta în picioare nu înseamnă numai o nouă poziție, ci și o nouă atitudine.

Această atitudine înseamnă nu numai reacție față de tot ceea ce se întâmplă, ci mai ales angajare, pentru planuri și proiecte comune. În acest fel, oasele au ajuns angajate, fiindcă cei înviați au fot numiți, o oștire foarte mare la număr.

Ce mare contrast! La început cei din Israel au fost asemănați cu oasele uscate împrăștiate pe toată suprafața văii, dar în timp au progresat, ajungând o mare oștire.

După acest stadiu mai rămâne un singur pas, cel al autorizării. De aceea însuși Dumnezeu îi numește în câteva rânduri: ”poporul Meu”, și le reînnoiește promisiunea că El însuși îi va readuce în țara lui Israel, unde vor deveni o națiune unitară. Această realitate este confirmată de promisiunea:

 “Aşa vorbește Domnul Dumnezeu: “Iată, voi lua pe copiii lui Israel din mijlocul neamurilor la care s-au dus, îi voi strânge din toate părțile şi-i voi aduce înapoi în țara lor.  Voi face din ei un singur neam în țară, pe munții lui Israel; toți vor avea un singur împărat şi nu vor mai fi două neamuri, nici nu vor mai fi împărțiți în două împărății.  Nici nu se vor mai spurca prin idolii lor, cu urâciunile lor şi cu toate fărădelegile lor. Îi voi scoate din toate abaterile cu care au păcătuit şi-i voi curăța; ei vor fi poporul Meu, şi Eu voi fi Dumnezeul lor.”(Ezec.37:21-23)

Aceleași etape ale progresului sunt întâlnite și în istoria evreilor. Mișcarea oaselor a început odată cu persecuția evreilor din Rusia din jurul anilor 1881, când au fost primele încercări de eliberare a evreilor din calea  pogromurilor  rusești. La început acestă mișcare numită ”Hovevei Zion” (iubitorii Sionului), a cuprins mai ales pe tineri și pe cei persecutați, urmând apoi ca  foarte repede, să se extindă și în rândurile burgheziei evreiești din Europa.

Mai târziu în anul 1987 la congresul de la Bazel, inițiat și organizat de Theodor Herzl, un jurnalist evreu, s-a fondat mișcarea sionistă, iar Herzl a devenit în mod oficial, întemeietorul și conducătorul acesteia.

În anul 1906, la al cincilea congres sionist s-a stabilit ca dintre mai multe obținui, să fie aleasă Palestina ca patrie a evreilor. Iar după începerea primului război mondial , Marea Britanie a promis eliberarea statelor arabe de sub dominație străină, fapt care a favorizat ca evreii să emigreze în masă către Palestina.

Acest fapt l-a determinat pe ministrul de externe englez sir Arthur Balfour, în anul 1917, să supună votului Cabinetului Britanic, formarea unui stat evreu în Palestina. Această decizie a fost facilitată de hotărârea Consiliul Ligii Națiunilor în data de 22 Iulie 1922, care a încredințat Marii Britanii mandatul de a coordonare a Palestinei. În aceste condiții, ușa pentru emigrarea evreilor în Palestina a fost larg deschisă, fapt confirmat de Conferința extraordinară Sionistă de la New York, unde s-a votat înființarea unei agenții evreiești pentru facilitatea emigrării evreilor în Palestina.

Apoi la data de 29 noiembrie 1947, Adunarea Generală a ONU a aprobat rezoluția 181, privind partajarea Palestinei și crearea unui stat evreu în teritoriile acestui stat arab. Astfel că s-a hotărât împărțirea teritoriului Palestinei, din care 56% revenea pentru înființarea statului evreiesc și 43% , plus enclava Yafa, pentru statul arab.

După acestă decizie a mai rămas doar un singur pas, cel al proclamării independenței statului  Israel, care a avut loc la data de 14 mai 1948.

Deși a fost un proces greu și îndelungat, renașterea statului Israel a fost:

4. PUNCTUALĂ

Cu toate că  Dumnezeu a promis reîntoarcerea evreilor în țara lor și reînființarea statului Israel, minunea renașterii Israelului, este determinată nu numai de împlinirea întocmai a acestor promisiuni, ci mai ales, de faptul că ele s-au împlinit la momentul potrivit.

Urmărind relatările Scripturii și evenimentele istorice, putem spune că statul Israel s-a reînființat exact în ziua anunțată de către Dumnezeu.

Pentru a înțelege acest fapt, voi folosi un calcul susținut de afirmațiile Sfintelor Scripturi, care arată că pentru a prefigura anii de pedeapsă pentru Israel şi pentru Iuda, Dumnezeu i-a cerut lui Ezechiel, să stea culcat pe o parte 390 de zile pentru Israel şi 40 de zile pentru Iuda. Acest fapt este confirmat prin îndemnul:

„…culcă-te pe coasta stângă şi pune pe ea nelegiuirea casei lui Israel; câte zile vei sta culcat pe coasta aceasta, le vei purta nelegiuirea lor. Îți voi socoti un număr de zile deopotrivă cu acela al anilor nelegiuirii lor, şi anume trei sute nouăzeci de zile, în care să porți nelegiuirea casei lui Israel. După ce vei isprăvi aceste zile, culcă-te a doua oară pe coasta dreaptă şi poartă nelegiuirea casei lui Iuda patruzeci de zile; îți pun câte o zi pentru fiecare an.” Ezec.4:4-6.

Adunând cei 390 de ani de pedeapsă anunțați pentru Israel (o zi reprezintă un an biblic) şi cu cei 40 de ani de pedeapsă anunțați pentru Iuda, descoperim că în total pentru Israel şi Iuda Dumnezeu a rânduit 430 de ani de pedeapsă.

Din numărul acestor ani, națiunea lui Iuda a suportat pedeapsa lui Dumnezeu timp de 70 de ani (606 în.Hr.-536 în.Hr.) în robia babiloniană. De aceea, scăzând acești ani din numărul anilor hotărâți de Dumnezeu ca pedeapsă comună, descoperim că mai rămân încă 360 de ani de pedeapsă (430 ani de pedeapsă anunțați – 70 de ani de robie ispășiți în robia babiloniană = 360 de ani).

Datorită faptului că după cei 70 de ani de robie, cei din Iuda şi din Israel, au continuat în      necredință, neascultare şi în neîmplinirea planului lui Dumnezeu, numărul anilor de pedeapsă râmași a fost înmulțit de 7 ori mai mult, conform anunțului făcut de Dumnezeu lui Moise:

” Dar dacă nu Mă ascultați şi nu împliniți toate aceste porunci, dacă nesocotiți legile Mele şi dacă sufletul vostru urăște rânduielile Mele, aşa încât să nu împliniți toate poruncile Mele şi să rupeți legământul Meu, iată ce vă voi face atunci: voi trimite peste voi groaza, lingoarea şi frigurile, care vor face să vi se stingă ochii şi să piară viața din voi. Sămânța o veți semăna în zadar, căci o vor mânca vrăjmașii voștri.

Îmi voi întoarce fata împotriva voastră şi veți fi bătuți şi veți fugi dinaintea vrăjmașilor voștri; cei ce vă urăsc vă vor subjuga şi veți fugi fără să fiți urmăriți chiar. Dacă, cu toate acestea, nu Mă veți asculta, vă voi pedepsi de șapte ori mai mult pentru păcatele voastre.”( Lev.26:14-18)

Înmulțind cei 360 de ani de pedeapsă râmași cu 7, măsura în care Dumnezeu a anunțat că va înmulți pedeapsa, descoperim că pentru Iuda şi Israel, pedeapsa a ajuns la 2.520 de ani.(360 x 7=2520). Numai că aceștia sunt ani biblici care au fix 360 de zile după calendarul lunar.

Pentru ai transforma în ani (solari) calendaristici, de 365,25 de zile trebuie să facem următoarele operații aritmetice: 2520 de ani de pedeapsă anunțați x 360 de zile ale anilor biblici = 907.200 zile. Împărțind aceste zile la 365,25 câte are un an solar, descoperim că avem 2.483,78 de ani (2520 x 360:365,25=2.483,78 ani).

Numărând acești ani începând cu anul 536 în.Hr. când s-a ispășit robia babiloniană şi adăugând 1 an pentru că nu există anul 0 ajungem în data de 14 Mai 1948, exact ziua în care a fost proclamată independentă statului Israel.

David Ben-Gurion, s-a grăbit să anunțe proclamarea independenței Israelului  într-o adunare publică organizată în pripa la Tel Aviv, în data de 14 Mai 1948, începând cu orele 15,30 deoarece la orele 18 se încheia ziua de 14 Mai şi începea ziua de sabat (la evrei ziua se începe cu asfințitul soarelui şi se termină la celălalt asfințit).

Apoi Noul stat Israel era amenințat de națiunile din jur: Egipt, Siria, Liban, Iordania şi Irak, care pe 15 Mai au şi invadat Israelul.

Acești factori l-au silit pe Ben-Gurion să anunțe independentă Israelului pe data de 14 Mai 1984. De aceea, graba lui a fost de fapt împlinirea promisiunii lui Dumnezeu la timpul stabilit, cu nici o zi în plus și nici o zi în minus.

Mai mult decât atât, în după amiaza zilei de 14 Mai, la New York, era o adunare publică a Organizației Națiunilor Unite, în cadrul căreia mai întâi SUA și apoi URSS-ul, prin delegații lor, au anunțat recunoașterea noului stat Israel.

Ce minune! Și am putea spune:  ”o minune a Minunilor!”

Trebuie deci să ne bucurăm și să îl slăvim pe Dumnezeu pentru această minune petrecută sub ochii noștri. Numai că împlinirea ei, și mai ales că de la reînființarea statului Israel și până în prezent au trecut deja 75 de ani, pentru noi ar trebui să fie și un puternic semnal de atenționare.

Smochinul a frăgezit și mlădița i-a înfrunzit, fapt care ne arată că vara este aproape, adică Fiul Omului este aproape, este chiar la uși (Mat.24:32-33)

Domnul Isus a spus ucenicilor Săi, că generația care a văzut începutul semnelor nu va trece până nu se vor întâmpla toate lucrurile despre care a vorbit referitoare la vremea necazului, a necazului cel mare, răpirea bisericii și vremea mâniei lui Dumnezeu urmată de judecata națiunilor și a întregului pământ.

De aceea fiți gata și spuneți: Vino Doamne Isuse!

Pastor Dan Boingeanu