Ultima parte a slujirii publice a Domnului Isus, în care sunt incluse și arestarea, moartea și învierea Sa, a început cu o călătorie pe care El a făcut-o din Galileea la Ierusalim. Pentru evrei a călători la Ierusalim nu era ceva neobișnuit, fiindcă ei trebuiau să parcurgă drumul din localitățile lor de reședință, până la Cetatea Sfântă, la fiecare sărbătoare cu pelerinaj.
Pentru Domnul Isus, însă, această călătorie a avut o semnificație deosebită, fiindcă de fapt a fost ultimul drum pe care l-a parcurs în trup asemenea nouă, timp în care a împlinit ultimele lucrări publice, care au pregătit ceasul plecării Lui din această lume și mântuirea noastră.
Această călătorie spre Ierusalim a Domnului Isus, a început posibil din localitățile Nazaret, sau Capernaum, în care El își avea reședința și unde a împlinit cea mai mare parte a misiunii Sale publice. Iar acest drum putea să fie parcurs de la câteva zile, până la câteva săptămâni, în funcție de ritmul în care era străbătut.
Dacă pentru vremea patimilor, mulți creștini reduc călătoria Domnului Isus doar la Via Dolorosa, drumul parcurs de Domnul cu crucea în spate, de la locul condamnării până la locul răstignirii, prin această meditație și seria care va urma, doresc să extind această călătorie la întregul drum parcurs de Domnul, între Galileea și Ierusalim.
Așa cum ne arată Sfânta Scriptură, plecarea din Galileea a fost marcată de răspunsul pe care Domnul Isus l-a dat întrebării adresate de tânărul bogat (Marcu 10:17), după care El împreună cu ucenicii Lui, au pornit spre Ierusalim pe drumul cel mai scurt, care trecea prin Samaria.
După incidentul împotrivirii și al respingerii de către locuitorii din acest sat samaritean, numit Ghinoe, din regiunea Beth Shean, Domnul Isus și-a continuat călătoria spre Ierusalim mergând pe drumul pelerinilor, care trecea prin Pereea și Iudeea.
În timpul călătoriei, El a vorbit ucenicilor despre scopul urcării la Ierusalim (Marcu 10:32-34) și i-a învățat despre: cum să-l urmăm pe Domnul (Luca 9:57-62), exemplul samariteanului milostiv (Luca 10:25-37) și nebunia bogatului căruia i-a rodit mult țarina (Luca 12:13-34), etc..(ca să enumăr doar câteva dintre aceste învățături).
Spre sfârșitul călătoriei pe care o făcea spre Ierusalim, Domnul Isus a înfăptuit minunile din Ierihon și din Betania, a mângâiat-o pe Marta care suferea din pricina morții fratelui ei (Ioan 11:20-27) și a apărat-o pe Maria care a fost acuzată de risipa pe care o făcuse atunci când a uns cu mir picioarele Domnului (Ioan 12:1-11). Deși au avut parte de multe peripeții și împotriviri, călătoria spre Ierusalim s-a încheiat însă într-un mod festiv, prin intrarea triumfală în Cetatea Sfântă (mat 21:1-9).
Pentru a urmări parcursul acestei călătorii așa cum este prezentată pe hartă, accesați linkul: https://www.jesus-story.net/last-journey-to-jerusalem/
Deoarece volumul experiențelor trăite de Domnul și de ucenicii Săi, în timpul călătoriei spre Ierusalim este foarte mare, prin această meditație voi sublinia doar câteva învățături pe care le desprindem prin experiența respingerii acestora de către locuitorii unui sat din Samaria.
Cred că fiecare dintre noi am experimentat faptul în timpul unei călătorii, putem fi surprinși de lucruri neplanificate și de obstacole pe care nu le-am prevăzut. Așa s-a întâmplat și cu Domnul Isus și cu ucenicii Săi, care au trăit chiar de la începutul călătoriei spre Ierusalim, experiența împotrivirii și a respingerii autoritare, care i-au determinat să aleagă un alt traseu (Luca 9:51-62)
Numai că și acest obstacol, neplăcut pentru Domnul și ucenicii lui, ne ajută să înțelegem că:
În călătoria spre Ierusalim, Domnul Isus a dovedit DETERMINARE.
Cu toate că știa că la sfârșitul drumului, va fi arestat, judecat, condamnat la moarte și răstignit pe cruce, ” Isus Și-a îndreptat fața hotărât să meargă la Ierusalim”(Luca 9:51).
El mergea spre Ierusalim nu ca un învins, ci ca un învingător! A exprimat acestă hotărâre fiind convins că ”s-a apropiat vremea în care avea să fie luat la cer” (Luca 9:51). Acest fapt ne arată că El nu a privit la realitatea imediată, ci la ceea care avea să urmeze. Și anume: învierea și înălțarea la cer. Păstrând în atenție perspectiva viitoare, El s-a încadrat perfect în calendarul lui Dumnezeu și a împlinit întocmai planul Tatălui, știind că moartea nu este o înfrângere, ci, calea spre biruință.
Cât de diferită este însă atitudinea ucenicilor în această călătorie! Ei mergeau spre Ierusalim tulburați și paralizați de frică, fără să înțeleagă ceea ce urmează să se întâmple (Marcu 10:32). De aceea odată cu apropierea de Ierusalim pentru ei a crescut numărul întrebărilor, a început disputa pentru supremație și chiar au fost confruntați cu gândul de a-l vinde pe Domnul. Aceste atitudini sunt confirmate prin trădarea lui Iuda, tăgăduirea lui Petru și fuga tuturor celorlalți ucenici.
Fiindcă și noi suntem angajați în călătoria spre Ierusalim (finalul vieții), lasă-mă să te întreb: cum mergi pe drumul acesta? Mergi ca un învingător, sau ca un învins? Privești la realitatea prezentă sau la cea viitoare?
Apoi, atitudinea samaritenilor a însemnat nu numai o respingere categorică, ci o adevărată: DETESTARE.
Locuitorii acestui sat din Samaria, nu numai că nu L-au primit în satul lor pe Domnul Isus și pe ucenicii care Îl urmau, ci, au exprimat și motivarea acestei împotriviri: ”..nu Lau primit , pentru că Isus se îndrepta să meargă la Ierusalim” (Luca 9:53).
Poate că acești călători ar fi fost primiți cu bucurie, dacă Domnul Isus și ucenicii Săi, ar fi venit să petreacă cu ei, să le urmeze datinile și obiceiurile și să practice același mod de închinare. Numai că pentru ei a fost prea de tot să găzduiască pe cineva care erau diferiți, și mai ales, care au ales să meargă la Ierusalim.
Nu-i așa că întâlnim aceeași atitudine și astăzi? În vremea în care trăim sunt tot mai mulți oameni care L-au exclus pe Domnul din viața lor. De aceea pentru El și ucenicii Lui nu mai este loc în casa, localitatea și chiar țara lor!
Dacă ai fost dezaprobat că îl urmezi pe Domnul și ai fost respins fiindcă mergi spre Ierusalim, nu descuraja, fiindcă așa i S-a întâmplat și Domnul Isus. Este important însă să știm că dacă suntem respinși chiar de cei din casele noastre și din localitatea unde trăim, suntem primiți și acceptați de Domnul.
Iar dacă ai avut un moment în care L-ai respins pe Domnul, nu uita că astăzi este ziua în care încă îl mai poți primi, și accepta ca Domn și Mântuitor personal și al tuturor celor din casa ta!
Împotrivirea samaritenilor a generat însă o reacție imediată manifestată de Iacov și de Ioan. Aceștia au venit la Domnul și au cerut pedepsirea împotrivitorilor, indicând chiar și modul în care această pedeapsă ar trebui să se întâmple, spunând: ”Doamne, vrei să poruncim să se pogoare foc din cer și să-i mistuie, cum a făcut și Ilie? (Luca 9:54) .
Numai că față de inițiativa lor, Domnul Isus a exprimat: DEZAPROBARE.
Domnul Isus nu numai că i-a confruntat și le-a stat împotrivă pentru inițiativa lor greșită, ci, i-a și certat spunându-le că sunt călăuziți de un duh străin.
Urmărind reacția celor doi ucenici descoperim că gândul răzbunării se aprinde foarte repede, iar pentru această atitudine găsim ușor și motivații biblice. Înțelegem aceasta prin faptul că cei doi ucenici au cerut Domnului să fie aplicată strategia lui Ilie, care a cerut ca să se pogoare foc din cer peste dușmanii săi.
Domnul Isus nu numai că le dezaprobă planul ci le prezintă și un alt model, cel lăsat chiar de Fiul Omului, care ”a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască.” (Luca 9:56)
Care este modelul pe care îl urmezi atunci când ești provocat: cel a lui Ilie, sau cel al Domnului Isus? Cine sunt cei peste care ai fost gata în ultima vreme să ceri să se coboare foc din cer? Ținând cont de exemplul și învățătura Domnului Isus, fii gata să te rogi altfel, fiindcă cei peste care ai dorit să se pogoare foc din cer, nu trebuie să moară, ci să fie mântuiți!
Numai că după împotrivirea samaritenilor, Domnul Isus dă o lecție ucenicilor privind modul cum ar trebui să-L urmăm pe Domnul, chemându-i la : DESTOINICIE
În acest sens, El a prezentat exemplul unor oameni care au dorit să-l urmeze pe Domnul, dar s-au rezumat numai la declarații măgulitoare: ”Doamne , Te voi urma oriunde vei merge”(Luca 9:57), motivații înduioșătoare: ” Doamne I-a răspuns el, lasă-mă mai întâi să îngrop pe tatăl meu” (Luca 9:59), sau priorități greșite:” Doamne, Te voi urma, dar lasă-mă întâi să mă duc să-mi iau rămas bun de la ai mei” (Luca 9:61).
Cu cine te asemeni? Domnul așteaptă ca în timpul călătoriei din această lume, să-L urmăm cu dedicare și destoinicie, nu de formă și în mod condiționat. Atenționarea Sa este: ” Oricine pune mâna pe plug, și se uită înapoi, nu este DESTOINIC pentru Împărăția lui Dumnezeu” (Luca 9:62).
De aceea îndemnul meu este ca la sărbătorile care vin și în tot restul vieții, să alegi să călătorești spre Ierusalimul ceresc, să te rogi pentru mântuirea, nu pentru pedepsirea celor pierduți și să-L urmezi pe Domnul cu destoinicie și dedicare, pentru ca în acest fel, să ai bucurie, binecuvântare și biruință deplină la sărbători și un final glorios în Noul Ierusalim!
Pastor Dan Boingeanu
