“¦..Binecuvântat sa fie Dumnezeu, Tatal Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântari duhovnicesti , în locurile ceresti, în Hristos.
Efeseni 1:3
Ca oameni asteptam în fiecare zi sa avem parte de binecuvântari materiale. Tarina sa rodeasca însutit, turmele sa se înmulteasca , iar casa sa ne fie plina de tot ceea ce ne doreste inima. si pentru toate acestea sa platim pretul cel mai mic. Desi prea iubitilor Lui, Dumnezeu le da pâinea ca prin somn ( Ps.127:2), pentru toti oamenii El ofera din belsug binecuvântari spirituale.
Acestea sunt daruri ceresti , pe care le primim prin Hristos.Despre ele ne vorbeste apostolul Pavel în cântarea de lauda cu care începe epistola pe care o scrie efesenilor, descriindu-ne binecuvântarea “alegerii” Am trait în parte bucuria acestei binecuvântari atunci când elevi fiind, ne-am auzit numele strigându-se pentru a fi premiati, sau ,pentru a fi recompensati într-o tabara scolara. Mult mai intens este traita aceasta binecuvântare de tinerii care venind la altar marturisesc ca sunt alesii unul celuilalt hotarâti sa paseasca în viata de familie.Mai presus de alegerile pe care le putem face între noi, fiecare om poate beneficia de alegerea pe care i-a facut-o Dumnezeu. El dupa buna placere a voiei Sale , înainte de întemeierea lumii , în meritele Domnului Isus, ne-a ales ca sa fim “sfinti”, pusi deoparte pentru Sine si socotiti fara prihana (vina) înaintea Lui.
.În Vechiul Legamânt , de aceasta alegere a avut parte numai poporul Israel (descendentii fizici ai lui Avraam ), prin Hristos , binecuvântarea alegerii este oferita de drept tuturor oamenilor, dar primita de fapt doar de acei care au crezut. “¦ tuturor celor ce L-au primit,adica celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu”¦( Ioan 1:12). Acestora Dumnezeu le ofera si binecuvântarea “înfierii ” (Ef.1:5). Datorita pacatului am fost despartiti de Dumnezeu, ajungînd ,straini de legamintele fagaduintei, fara nadejde si fara Dumnezeu în lume. (Ef.2:12). Acum însa , nu mai suntem straini, nici oaspeti ai casei , ci suntem cetateni cu sfintii (Ef.2:19) pentru ca prin Hristos, am fost adoptati în familia Lui Dumnezeu. El a platit pretul pentru rascumpararea noastra cu sîngele Sau, ne-a iertat pacatele, ne-a îmbracat în neprihanire (prin nasterea din nou), si ne-a dat dreptul de a fi copii ai lui Dumnezeu. Ioan (1:13).
Cea mai mare asteptare a unui copil orfan este sa fie adoptat de o familie. Ce mare oportunitate ar fi pentru el daca aceasta familie ar fi cea a regelui sau a presedintelui ! Noua ni se ofera harul de a fi adoptati în familia Lui Dumnezeu, a Aceluia care este Împaratul împaratilor si Regele regilor, statut în care asteptam cu nadejde binecuvântarea “mostenirii ” “¦în El am fost facuti si mostenitori “¦ (Ef. 1:11). Aceasta mostenire este slavita, pentru ca ea cuprinde toata bogatia slavei Lui Dumnezeu, (Ef.1:18), este sigura pentru ca ne este certificata de arvuna Duhului Sfânt (Ef.1:14) si este suprema oricaror alte valori, pentru ca va fi împlinita prin lucrarea puterii tariei lui Hristos, care sade în locurile ceresti, mai pe sus de orice domnie , de orice stapânire, de orice putere, de orice dregatorie si de orice nume, care se poate numi , nu numai în veacul acesta , ci si în cel viitor. (Ef. 1:19-21).
Care sunt binecuvântarile pe care tu le cauti ? Sunt atâtia care astazi se trezesc de dimineata si trudesc pâna noaptea târziu pentru a aduna doar lucruri materiale. Tot ceea ce-si doresc este sa aiba si daca se poate ceva mai mult decât vecinul ! Unui om care avea ochi sa vada doar lucrurile materiale, I-a rodit mult tarina. Pentru a nu pierde nimic din aceste binecuvântari, a trudit din greu ca sa adune recolta, sa construiasca noi hambare pentru a o adaposti, crezând ca asa va putea duce o viata fericita pentru multi ani. În tot acest timp a pierdut ocazia pentru a strânge binecuvântarile spirituale , de aceea în noaptea când I s-a cerut sufletul pentru el totul a fost prea târziu. Tu fii mai întelept si cauta binecuvântarile ceresti având parte de alegerea, înfierea si mostenirea pe care ti le da Dumnezeu în Hristos.]