(postește împreună cu alții)
Estera 4 :1-17 (Ioel 1:14)
Scopul lecției: Să înțelegem ce înseamnă lupta credinței, cum se exprimă aceasta în practică și care sunt binecuvântările pe care le primesc cei ce poartă această luptă prin post și rugăciune.
Contextul lecției: Deși atunci când scrie celor din Efes despre armura spirituală apostolul Pavel nu menționează în mod concret postul, acest mod de luptă spirituală apare implicit ca o formă de luptă a credinței. Când ucenicii au fost înfrânți în fața demonului ce stăpânea copilul care le-a fost adus spre vindecare atunci când Domnul Isus era pe muntele schimbării la față, Domnul Isus le-a spus că secretul biruinței este rugăciunea însoțită de post (Mat. 17:14-21).
Când Domnul Isus a mers în pustie să înfrunte pe diavol, El Însuși a pus în practică acest îndemn (Mat. 4:1-11), iar în multe alte bătălii spirituale postul a fost strategia care condus spre biruință (2 Cron. 20:1-25; Ezra 8:21-32; Ier. 36:1-9; Neemia 9:1-3;Fapte 13:2;14;23).
Citind Sfânta Scriptură descoperim însă oameni care, deși aupostit, postul nu le-a fost de niciun ajutor, pentru că n-au făcut ceea ce le-a cerut Dumnezeu mai întâi (2 Sam. 12:15-23; Ier. 14:1-12;) sau au redus postul doar la un act ceremonial (Isaia 1:10-15; Zah. 8:19; Mat. 6:16-18; Luca 18:12).
Adevăratul post nu înseamnă nu numai abstinență (Isaia 58:3-5), ci și pocăință sinceră (Isaia 58:6; Iona 3:1-10), rugăciune stăruitoare (Isaia 58:4;9), slujire cu dedicare (Isaia 58:7) și consacrare deplină pentru Dumnezeu (Isaia 58:7-12).
Apostolul Pavel a considerat postulo formă de luptă a credinței. Atunci când își definește viața și slujirea, el afirmă: “M-am luptat lupta cea bună. Mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința” (2 Tim. 4:7). De aceea, între slujirile pe care le-a împlinit ca apostol al neamurilor, postulului i-a oferit un loc primordial (2 Cor. 6:5;11:27).
Pentru că lupta în care suntem angajați este o luptă spirituală îndreptată:”împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac și împotriva duhurilor care sunt în locurile cerești” ( Ef.6:12), putem birui atunci când ne vom împotrivi acestor puteri spirituale fiind tari în credință (1 Pet.5:8-9), iar ca formă de manifestare a credinței vom alege și rugăciunea și postul (Marcu 11: 22-24; Iacov 1:5-7).
Conținutul lecției: Pasajul lecției biblice de astăzi ne prezintă un moment crucial din viața poporului Israel, moment în care cei aflați în robia medo-persană au găsit biruința și izbăvirea de sub pedeapsa hotărâtă de Haman, fiindcă au apelat la Dumnezeu cu post și rugăciune. Urmărind modul în care au luptat evreii împotriva planurilor lui Haman, descoperim că:
1. Postul este ocale accesibilă (Estera 4:1-3)
Postul este o formă de luptă spirituală la îndemâna oricui. Tot ceea ce ne trebuie este voință, determinare și statornicie. Putem vedea acest fapt concretizat în hotărârea lui Mardoheu și a celorlați evrei ce au auzit de planul lui Haman.
Când a auzit de porunca pe care a dat-o împăratul la sugestia lui Haman, Mardoheu a apelat la post și rugăciune, mergând chiar în locul unde nu era permis cuiva să postească (Estera 4:1-2). Dacă a fost posibil ca Mardoheu să postească într-un loc în care nu-i era permis, cu cât mai mult ar fi putut să postească cei ce au auzit de această poruncă și locuiau departe de capitala imperiului ( Estera 4:3). Ce să mai spunem despre noi, cei care trăim într-o vreme de pace, har și libertate!
2. Postul este o strategie înțeleaptă (Estera 4:4-9)
Este demn de subliniat faptul că, deși a mers într-un loc în care nu-i era permis, Mardoheu a ales o cale înțeleptă pentru a comunica cu împărăteasa și a o conștientiza de gravitatea situației ( Estera 4:4-6). Postul nu este eroism sau aventură și nici o cale de popularitate prin care se urmărește unavantaj personal, ci o luptă a credinței pentru împlinirea planului lui Dumnezeu și salvarea altora (Estera 4:7-8; Mat. 6:1-6).
3. Postul este o jertfă susținută (Estera 4:10-17)
Urmărind prețul pe care l-a plătit Estera înțelegem că postul cere o jertfă pe care trebuie să o plătim. Estera nu numai că n-a mâncat și n-a băut nimic trei zile și trei nopți (Estera 4:16), ci a fost gata să treacă peste legea împăratului, mergând să-i vorbescă pregătită chiar să plătească cu prețul vieții. Urmărind această mărturie înțelegem că postul nu înseamnă o atitudine defensivă, ci o acțiune ofensivă ce implică eroism exprimat cu înțelepciune prin credință (Estera 4:11-16).
4. Postul este o soluție eficientă (Ioel 1:14)
Postul Esterei și a celorlalți evrei n-a rămas fără răspuns. Ea a căpătat trecere înaintea împăratului și a primit un răspuns favorabil, prin care a fost salvată ea și cei din neamul său (Estera 5:1-7:10; 8:1-9:16). Postului Esterei și a celorlalți evrei a făcut să se schimbe chiar și legea mezilor și a perșilor, iar cel mai temut dușman al evreilor să fie înfrânt și să-și găsească sfârșitul chiar în spânzurătoarea pe care o înălțase pentru Mardoheu (Estera 3:8-11; 7:10). Atunci când locuitorii din Iuda și Ierusalim, în timpul invaziei de lăcuste, s-au adunat la post și rugăciune, Dumnezeu le-a răspuns nu numai prin faptul că a înlăturat pericolul, dar le-a și binecuvântat țara. Această binecuvântare a însemnat prosperitate materială și înviorare spirituală (Ioel 2:18-28).
Întrebări pentru discuții:
1. Ce ne ajută să înțelegem că postul este indispensabil pentru lupta spirituală?
2. Când nu este de niciun folos postul?
3. Care sunt caracteristicile unui post autentic?
4. Care sunt cele mai importante învățături pe care le descoperim din postul Esterei?
5. De ce folosesc credincioșii din zilele noastre atât de puțin această armă spirituală?
6. Care este ultimul răspuns pe care l-ai primit ca o binecuvântare a postului și a rugăciunii?
7. Ce ar trebui să faci pentru ca postul și rugăciunea să fie o practică frecventă în viața ta și a bisericii în care slujești?
Pastor Dan Boingeanu
POSTUL este o arma puternica in lupta cu vrajmasul,de cate ori postim observam ca vrajmasul este mai inversunat ca oricand ,caci simte aceea forta a stapaniri si totodata un real interes de al infrunta pe vrajmas,postul ne ajuta sa biruim orice forta satanica si rugaciunea e mult mai primita de Dumnezeu,dar nimic nu se poate face fara voia lui Dumnezeu,postul trebuie facut tainic sa nu stie nimeni decat tu si Dumnezeu ,sau un anumit numar de crestini,un post dat pe fata este zadarnic,si nu isi face lucrarea,dar un post adevarat poate birui vrajmasul atunci cand este dupa voia Domnului,spre o fapta buna si de a scapa viata de la moarte a unor oameni sau locuri , care sunt iubiti de Dumnezeu,caci Dumnezeu nu vrea moartea pacatosului ,ci fiecare sa se pocaiasca si sa il cunoasca pe Dumnezeu ,dar un post placut Domnului este si urmata de fapte bune ,in timpul postului e bine sa ne smerim si sa cercetam orfanii,vaduvele,bolnavii,Dumnezeu vrea sa vada faptele noastre bune si atunci postul si rugaciunea va fi primita, si vrajmasul va fi biruit cu siguranta,intai in casele noastre,apoi in biserica si la urma in lume.Doamne invata-ne sa facem toate lucrurile dupa planul Tau,si cu voia Ta.Ps.20Amin