28 August

0
57

” Cand s-a apropiat de cetate si a vazut-o , Isus a plans pentru ea, si a zis: “Daca ai fi cunoscut si tu, macar în aceasta zi, lucrurile care puteau sa-ti dea pacea! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tai.” Luca 19.41-42

În cartea sa “Omul în oglinda”, Patrick Morley, a pus oîntrebare, la care fiecare om ar trebui sa raspunda; observand realitatile vietii, el s-a întrebat: “Cine sunt cei ce vor plange la înmormantarea mea?”

A ajuns sa-si puna aceasta întrebare într-o vreme cand împreuna cu sotia, sa ca mari oameni de afaceri, erau implicati în multe lucrari si responsabilitati civice.

În acel timp se trezeau de dimineata si nu se mai întorceau acasa decat noaptea tarziu, cu toate ca acasa îi asteptau copiii ce aveau nevoie de atentia si ajutorul lor.

Într-o seara însa cand s-au întors acasa si-au început sa-si pregateasca agenda pentru a doua zi, cand au vazut cat de multe sunt evenimentele si întalnirile la care ar trebui sa participe si-au zis: ” De ce oare nu ne-am face prioritatiîn functie de cine are sa ne planga la serviciul de înmormantare?”

Stiind ca cei ce îi vor plangesunt copiii, din acea zi au renuntat la tot ceea ce le-ar fi rapit timpul pentru a fi împreuna cu ei.

Aceasta decizie le-a salvat casnicia, si i-a ajutat sa-si castige copiii.

De ce oare ne daruim atatde mult celor ce nu ne iubesc si ne investim viata pentru cei ce nu-si vor mai aduce aminte de noi, cand nu vom mai fi în aceasta lume?

Este important sa-ti randuiesti evenimetele vietii avand în atentie pe cei ce te vor plange la mormant, dar mult mai important este sa-ti randuiesti evenimentele vietii avand în vedere vesnicia!

Rugaciune: Doamne Dumnezeule; ajuta-ma sa pun lucrurile Imparatiei Tale pe primul loc al vietii mele, si sa-mi randuiesc viata avand în vedere vesnicia, pentru ca nu cumva sa ajung sa plang la urma. Amin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.