19 Octombrie ““ Iuda

1
230

(planuri rele)
Ioan 13:1-30 (Iacov 1:14-15)

Scopul lecției: Să descoperim care au fost oportunitățile de care a beneficiat Iuda,  cauzele căderii lui spirituale și prețul pe care a trebuit să-l plătească pentru această înfrângere spirituială.

Contextul lecției:Pe lista ce conține numele celor ce au fost înfrânți în lupta spirituală, se află scris și numele lui Iuda. Sfânta Scriptură îl prezintă ca fiu al unui așa numit Simon (Ioan 6:71), iar apelativul care îi însoțește numele îl identifică a fi un bărbat din Kariot, o localitate situată la aproximativ 25 km sud-est de Hebron.

Iuda este menționat numai de câteva ori în evanghelii, iar în majoritatea cazurilor apare într-o imagine negativă. Pentru că a acceptat gândul diavolului și a pus la cale arestarea Domnului Isus, el a rămas în istorie ca un mare vânzător și un exponent al trădării.

Deși astăzi nu mai sunt oameni care să-i poarte numele, prin caracterul său, Iuda încă mai trăiește în viața tuturor celor ce nu umblă cu Dumnezeu.

În contrast cu modul în care este prezentat de Sfânta Scriptură, Iuda este un personaj ce a căpătat o mare influență în grupurile esoterice și-a sctelor gnostice, care au încercat sa-i îndreptățească atitudinea avută față de Domnul Isus și faptele săvârșite, făcându-l un erou al luptei împotriva lui Dumnezeu și pentru promovarea salvării prin cunoașterea înțelepciunii.

În zilele în care trăim, Iuda a ajuns foarte popular, fiindcă a fost tipărită și promovată o evanghelie apocrifă care îi poartă numele și ca o blasfemie la adresa lui Dumnezeu, a fost prezentat prin diferite articole ca fiu al lui Isus și-al Mariei Magdalena, ajungând un exponent al tendințelor moderne din artă și literatură (vezi expoziția ICR în Germania)

Această tristă realitate ne arată că Satan care s-a folosit de persoana lui Iuda pentru a-L vinde pe Hristos, se folosește astăzi de imaginea lui, pentru a-i duce în rătăcire pe oameni și pentru a lupta împotriva lui Dumnezeu.

Conținutul lecției: Pasajul lectiei biblice de astăzi ne prezintă momentul instituirii “Cinei Domnului”, cadru în care Domnul Isus a vorbit deslușit despre moartea Sa, dar și despre cel ce urma sa-L vândă. Pentru Domnul Isus, evenimentele cu care se confrunta în această vreme, n-au fost o surpriză. El era deplin conștient că ceea ce i se întâmplă este în conformitate cu voia lui Dumnezeu, iar aceste evenimente au loc la timpul stabilit de Dumnezeu (Ioan 13:1-3)

Datorită acestui fapt, El nu acționează ca un înfrânt, sau ca un resemnat, ci ca Unul care stăpânește asupra împrejurărilor. Atfel: El a fost gata sa-i iubească pe ucenici necondiționat și până la capăt (Ioan13:1) șichiar dacă era numit ” Învățătorul și Domnul”,  S-a plecat asemenea unui rob și-a spălat picioarele tuturor celor prezenți în camera de sus (Ioan 13:4-17)

Chiar și atunci când a trebuit să vorbească despre trădarea și moartea Sa și l-a descoperit pe vânzător, El a stăpânit atmosfera și n-a acționat cu precipitare și răutate, ci procedânddragoste și înțelepciune, îi dă lui Iuda o nouă șansă de pocăință (Ioan 13:18-30).

Iuda deși se credea stăpân peste evenimente și consideracă viitorul Domnului este în în mâinile lui, în contrast cu Domnul Isus, apare însă ca un mare învins. Studiind modul cum este prezentat în acest pasaj al Sfintei Scripruri, câtși celelate care vorbesc despre el, descoperim că:

1. Iuda este omul care abeneficiat de-o mare șansă

Șansa lui Iuda este descoperită prin faptul că a fost ales să fie printre uicenici, deși nu era Galileean. El provenea din Kariot și aparținea grupării zeloților, care erau un fel de teroriști ai vremii, ce luptau împotriva autorităților Romane (Mat.10:2-4;Luca 6:12-16). El a umblat cu Domnul Isus în tot timpul misiunii Sale publiceîn mijlocul acestei lumi, i-a ascultat învățăturile și-a fost martor la minunile pe care Domnul le-a făcut.

S-a bucurat de încrederea ucenicilor, deoarece aprimit responsabilitatea de-a fi casierul grupului (Ioan.12:6;13:29), a stat la masă cu Domnul,  care i-a spalat picioarele (Ioan 13:4-12) și-a avut perspectiva apostoliei (Fapte 1:12-17)

2. Iuda este omul care și-a ales o slujbă ingrată

Deșiputea să ajungă apostol, Iuda s-a făcut vânzător (Mat 10:4;Luca 6:16), alegând cea mai ingrată slujbă. El n-a fost predestinat pentru acestă slujbă, deoarece Sfânta Scriptură aanunțat doar postul de vânzător și pedeapsa ce o va primi persoana care avea sa-l ocupe ( Ps 41:9; Zah.11:12-13; Ps.109:8;Ioan.17:12). Deși fiecare ucenic putea fi un potențial ocupant al acestui post, Iuda a fost cel care și l-a abjudecat (Ian 13:21; Mat.26:20-25). Acest fapt arată cât de mare a fost căderea lui spirituală: din apostol a ajuns vânzător!

Iuda a ajuns în această înfrângere spirituală, deoarece a aceptat gândul diavolului (Ioan 13:2), a lăsat ca Satna sa-i stăpânească inima (Luca 22:3-6; Ioan.13:21-27) și s-a raliat planurilor oamenilor cu privire la Domnul Isus (Mat.26:14-16). Diavolul a găsit în Iuda un teren propice pentru a-l face vânzător, pentru că era necredincios. Deși era în casa celui pe care Domnul Isus l-a înviat din morți, n-a dovedit o credință deplină în Hristos (Ioan.12:1-11).

Cu toate că unii comentatori încearcă să-l îndreptățească pe Iuda spunând că prin actul vânzării, el a vrut doar să grăbească evenimentele din viața Domnului Isus, eu cred că vânzarea Fiului lui Dumnezeu a fost o manifestare a necredinței. Asemenea celorlați ucenici cred ca și Iuda a așteptat ca în ziua intrării în Ierusalim, Domnul Isus să meargă la palatul lui Irod pentru a domni, nu la templu și apoi la cruce ca să moară.

Această dezamăgire cu privire la Domnul Isus l-a făcut să vadă în jertfa Mariei din Betania o risipă și nu un act profetic (Mat.26:6-13;Ioan.12:3-8). Necredința sa este dovedită și de faptul căa acționat deliberat și-a întocmind un întreg scenariu pentru a-l da pe Domnul Isus în mâinile preoților (Mat.26:14; 47-50), iar atunci când a negociat prețul pentru a-l vinde pe Domnul, a acceptat 30 de arginți, sumă care în acea vreme era prețul cu care se vindea un rob (Mat.26:14-16).

Iuda a fost corupt și-a urmăritinterese personale, pentru că lua din ceea ce era în pungă (Ioan 12:6), iar pentru a-si atinge scopurile a acționat cu fățărnicie (Ioan.12:6; Mat.26:25;47-49)

3. Iuda este omulcare a suportat o pedeapsă severă

Deși atunci când a auzit de moartea Domnului Isus, Iuda s-a căit (Mat.27:3-4) și a returnat banii primiți (Mat.27:5-10), aceste acte n-au însemnat o pocăință adevărata, fiincă în loc să-și mărturisească păcatele și să alerge la Domnul Isus, el s-a dus și s-a spânzurat. (Mat.27:4) Datorită acestui fapt, el a pierdut banii (Mat.27:5), iertarea (Luca 23:34), viața (Mat.27:5; Fapte.1:18) și veșnicia (Ioan 17:12; Fapte.1:25).

Întrebări pentru discuții:

1. De ce credeți că nu mai întâlnim astăzi oameni pe care sa-i cheme Iuda ?
2. De ce diavolul încearcă în această vreme sa-l reabiliteze pe Iuda?
3. Care a fost șansa lui Iuda?
4. Care au fost semnele înfrângerii spirituale din viața lui Iuda?
5. De ce a ajuns Iuda în această înfrângere spirituală?
6. Care dintre faptele săvârșite de Iuda sunt mai frecvente astazi ?
7. Care a fost prețulplătit de Iuda, cauzat de înfrângerea lui spirituală ?

Pastor Dan Boingeanu

1 COMENTARIU

  1. Noi toti oameni avem in noi acea natura din pacat,dar Dumnezeu pune in noi un duh,si de noi depinde cu ce alimentam acel duh cu natura pacatoasa sau cu natura lui Dumnezeu,multi ajungem mult mai tarziu sa il cunoastem pe Dumnezeu,si ii multumesc Domnului ca am ajuns la acea stare de credinta,cu care imi alimentez duhul,adica nastere din nou ,la care natura nu multi ajung,si de aceea Iuda este un exemplu de vanzator pentru ca toti ne nastem cu aceea natura de vanzatori a sufletului ,din pacate Iuda nu a putut ajunge la timpul cunoasteri lui Dumnezeu in chip de slava si nu a fost botezat cu Duhul Sfant,si a ramas doar cu cunostinta despre Isus in cea ce a fost fiind in trup,natura de om, Duhul sfant este viata care ne deosebeste de celalti oameni, ca ei nu vor sa il cunoasca pe Dumnezeu ca Duh si datator de viata,Iuda nu, n-a fost singurul vinovat si noi toti suntem cei care l-am rastignit pe Domnul Isus Hristos pe cruce si cuiele au fast batute si pentru noi si noi toti fiind vinovati ne spalam pe maini, acuzandu-l pe Iuda ca singurul vinovat si acuzandu-l pe el pentru pacatele noastre, noi toti ne facem vinovati acuzandu-l,caci pacatele noastre sunt mai grave ca ale lui,dar am gasit un tap ispasitor care e numit, un vanzator,dar eu si tu si noi toti ce suntem?Vai de noi ,ca acuzam pe Iuda pentru pacatele noastre,noi toti l-am rastignit pe Fiul Lui Dumnezeu,si noi toti suntem vinovati, noi toti suntem acel Iuda,nu mai dati vina pe el cand voi toti si eu am pacatuit mai mult ca el,prin descoperire Dumnezeu mi-a aratat in cuvant ca pacatele noastre a tuturor l-au pus pe cruce pe Isus,si nicaieri Dumnezeu nu ne zice ca Iuda este singurul vinovat,Ioan3:16,toti stiti pentru ce a fost rastignit Domnul Isus,dar toti il acuzati pe Iuda,nu ii iau apararea ,dar eu simt ca am facut mult mai multe pacate in viata,si stiu ca toate aceste pacate Isus le-a purtat pe cruce si m-a iertat,pentru ca ma iubeste si Iuda oare nu merita iertare?,de unde stiti voi ca Domnul Isus nu l-a iertat ,mai ales ca a umblat cu El,e adevarat ca nu are drept de mostenire in Imparatia lui Dumnezeu,dar noi care am savarsit pacate mult mai mari decat de vanzator,adica mincinosi cum ne putem numi iertati,rugati-va Domnului pentru ca sa nu fiti numiti Iuda ,sau mai rau ca Iuda,hristosi mincinosi.Amin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.