18 Decembrie ““ Viitorul Împărăției ““ Pilda năvodului

0
1081

Matei 13:47-52 (Matei 24:31)

Scopul lecției: Să descoperim cadrul în care a rostit Domnul Isus pilda năvodului, semnificația acestei pilde și învățăturile care ne sunt transmise prin această pildă.

Conținutul lecției: Împărăția lui Dumnezeu, care are în prezent o dimensiune spirituală ce-i include pe toți cei născuți din nou care Îl urmează pe Domnul Isus sau care au trecut din viață murind în credință, va avea în viitor o dimensiune glorioasă, care înseamnă starea de slavă în care cei ce L-au urmat pe Domnul Isus vor domni veșnic împreună cu El. Studiind pilda năvodului, prin care ni se arată ceea ce se va întâmpla la începutul acestui timp de slavă, descoperim:

1. Cadrul în care a fost rostită pilda năvodului

Domnul Isus a spus pilda năvodului după predica pe care a rostit-o la malul Mării Galileei (Matei 13:1-2), ca o încheiere a răspunsului pe care l-a dat la întrebarea ucenicilor ce doreau să afle semnificația pildei neghinei (Matei 13:36-52). Prezentând viitorul Împărăției lui Dumnezeu, după ce a fost respins de fruntașii lui Israel (Matei 12:23-30), Domnul Isus a arătat că Împărăția lui Dumnezeu se întemeiază prin vestirea Evanghelie (pilda semănătorului ““ Matei 13:3-23), se dezvoltă în mijlocul opoziției (pilda neghinei ““ Matei 13:24-30, 36-43), are un început modest, dar crește până ce va cuprinde toată lumea (pilda grăuntelui de muștar și a aluatului ““ Matei 13:31-35), are o natură spirituală și este de mare preț (pilda comorii ascunse și a mărgăritarului ““ Matei 13:44-46) și va avea un viitor glorios care va începe după ce năvodul va fi tras la mal și va fi înfăptuită judecata (pilda năvodului ““ Matei 13:47-52).

2. Semnificația pildei năvodului

Pilda năvodului este o referire directă la Împărăția cerurilor, care este asemănată cu un năvod (Matei 13:47). Acest năvod, ce reprezintă Împărăția cerurilor întemeiată prin vestirea Evangheliei, este aruncat în mare (marea este lumea ““ Matei 13:38;24:14) și prinde tot felul de pești (peștii sunt cei atinși de mesajul Evangheliei ““ Marcu 16:15-16). Năvodul face o delimitare între cei dinăuntru și cei dinafară, delimitare care nu este atât de evidentă atâta vreme cât năvodul este în apă (vremea vestirii publice a Evangheliei), dar care va fi radicală atunci când năvodul va fi tras la mal (Matei 13:48). Pescarii Îl reprezintă pe Domnul Isus, Cel care a adus mesajul Evangheliei (Matei 4:17) și pe toți aceia care au fost trimiși de Dumnezeu să vestească Evanghelia (Matei 10:7-10; Marcu 16:15-15).

Năvodul va rămâne în mare până ce se va umple (vremea împlinirii numărului deplin al neamurilor ““ Romani 11:25), va fi tras la mal de către îngerii lui Dumnezeu (Matei 13:40-43, 13:49, 25:32; Luca 16:26, 17:34), care îi vor despărți pe cei buni (cei credincioși care au trăit o viață de evlavie) de cei răi (cei care au avut doar o religie și o formă de evlavie ““ Matei 13:49, 5:22, 13:40-43, 25:31-46). Cei buni vor fi adunați în vase (în locul de slavă ““ Matei 13:48, 43, 25:46), iar cei răi vor fi aruncați în locul de pedeapsă (Matei 13:42, 50, 25:46)

Aplicație practică: enumerați mărturiile care arată că năvodul Împărăției cerurilor nu este încă plin și menționați ce ar trebui să facă cei credincioși (pescarii) pentru ca acest năvod să se umple numai cu pești buni.


3. Mesajul transmis prin pilda năvodului

Pilda năvodului arată că vremea Împărăției cerurilor, în dimensiunea ei spirituală, se va sfârși atunci când năvodul va fi tras la mal iar perioada vestirii Evangheliei se va isprăvi. De aceea responsabilitatea vestirii Evangheliei este mult mai mare. Fiindcă va fi o separare a celor buni de cei răi, trebuie să ne asigurăm că suntem de partea celor buni, fiindcă după judecată nu mai există posibilitatea de a ne schimba destinul.

Domnul Isus a rostit această pildă pentru ca să răspundă întrebărilor ucenicilor și să le lămurească neînțelegerile, descoperindu-le adevărul, nu ascunzându-l. Pentru a fi sigur de acest fapt, Domnul Isus i-a întrebat pe ucenici, după ce le-a prezentat răspunsul solicitat,  dacă l-au înțeles (Matei 13:51) și a așteptat o confirmare concretă din partea acestora (Matei 13:52). Asemănarea ucenicilor cu cărturarul care studiază fiecare detaliu pentru a descoperi adevărul și cu stăpânul casei (gospodarul ““ Matei 13:52, 24:43-51, 25:21) care administrează corect ceea ce i s-a încredințat, vestind lucruri vechi și lucruri noi (privind vechiul și noul legământ ““ Romani 15:4; Ioan 1:17-18; Matei 5:17; Evrei 8:6, 9:14-15), arată responsabilitatea pe care o avem pentru a cunoaște, împlini și proclama adevărurile pe care ni le-a descoperit Dumnezeu.

Aplicația practică: arătați de ce sunt așa de mulți oameni în zilele noastre care nu cunosc, nu înțeleg, nu trăiesc și nu propovăduiesc adevărul și ce ar trebui să facă cei credincioși pentru ca aceștia să descopere adevărul Evangheliei, să-l înțeleagă, să-l împlinească și să-l comunice și altora.

Întrebări pentru discuții:

1. În ce context a rostit Domnul Isus pilda năvodului ?
2. Care este semnificația pildei năvodului ?
3. Care dintre elementele pildei este interpretat frecvent în mod greșit ?
4. De ce nu a fost tras încă năvodul la mal ?
5. Ce dimensiune a Împărăției cerurilor este demarcată de această pildă ?
6. Ce mesaj a transmis Domnul Isus prin pilda năvodului ?
7. De ce generează asemănarea ucenicilor cu cărturarii și stăpânul casei o mare responsabilitate ?

Pastor Dan Boingeanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.