14 Martie ““ Biserica influențată de formalism

0
133

Apocalipsa 2:1-7 (2 Timotei 3:1-5)

Scopul lecției:Să înțelegem de ce a ajuns formalismul religios o problemă a bisericii din Efes și să descoperim care au fost cauzele acestei căderi, urmările acestei stări spirituale și ce pași trebuie făcuți pentru a redobândi dragostea dintâi.

Contextul lecției: Dacă prin metaforele folosite pentru descrierea Bisericii, pe care le-am studiatla începutul acestui an, am descoperit identitatea, misiunea și destinul Bisericii, prin exemplul bisericilor care ne sunt prezentate la începutul cărții Apocalipsa dorim să descoperim ce fel de tipuri de biserici locale pot fi întâlnite în practică, să aflăm care au fost problemele cu care s-au confruntat acestea și ce remediu a fost sugerat pentru ca aceste probleme să fie depășite.

Exemplul bisericilor cărora apostolul Ioan le-a transmis de pe insula Patmos un mesaj din partea Domnului Isus poate fi aplicat atât în sens specific, cu referire directă la cele 7 biserici locale din Asia Mică, cât și la perioade istorice distincte din viața Bisericii universale, în care aceste probleme au fost predominante.

În același timp însă, tipurile de biserici locale întâlnite în perioada Bisericii Primare sunt demne de luat în considerare fiindcă evidențiază problemele cu care se pot confrunta și bisericile din vremea în care trăim noi. Deși încercările cu care s-a confruntat Biserica de-a lungul istoriei au fost mult mai numeroase decât cele menționate prin cazul celor 7 biserici din Asia Mică, exemplul acestor biserici, pe care îl vom studia în capitolul intitulat “Tipuri de biserică“, ne va descoperi cauzele cel mai des întâlnite și care au generat aceste probleme.

Conținutul lecției: Prima biserică ce a primit un mesaj în al cărui conținut a fost inclus undiagnostic spiritual a fost “Biserica din Efes” (Apocalipsa 2:1-7). Această biserică a fost fondată prin slujirea apostolului Pavel, la începutul celei de-a treia călătorii misionare, având printre membri fondatori și un grup de ucenici ai lui Ioan, care au trăit aceeași experiență a coborârii Duhului Sfânt ca apostolii prezenți la Rusalii.

În această metropolă a secolului I (250.000 locuitori), apostolul Pavel a predicat doi ani de zile (52-54 d.Hr., conform Fapte 19:10), ajutând la creșterea și maturizarea bisericii. Deși a trebuit să înfrunte împotrivirile puterii întunericului (Fapte 19:13-20) și opozitia meșterilor ce construiau temple pentru zeița Diana (Artemis) (Fapte 19:21-40) precum și multe frământări interne (1 Timotei 1:2-4), această biserică a crescut și a devenit o biserică de referință din perioada Bisericii Primare (Fapte 20:17; 2 Timotei 4:12; Efeseni 6:21-24; 1 Timotei 1:2-4). Scrisoarea pe care au primit-o însă din partea Domnului Isus prin apostolul Ioan pune în evidență starea spirituală a bisericii din Efes la aproape 50 de ani de la constituire (95-96 d.Hr.), care nu mai era la fel ca în vremea începuturilor. Studiind această scrisoare descoperim că Biserica din Efes, după ce a avut un început bun, a ajuns într-o stare de formalism religios.

1. Realitatea formalismului religios Apocalipsa 2:1-4; 6

Starea de formalism religios a bisericii din Efes a fost reală, fiindcă Cel ce a făcut radiografia spirituală a acestei Biserici și i-a fixat diagnosticul este Însuși Domnul Isus. După cum El Însuși a anunțat (Apocalipsa 2:2/a), El știe bine starea acestei biserici șievalueză realitatea pătrunzând dincolo de aparențe, fiindcă: “ține cele șapte stele (biserici) în mâna Lui cea dreaptă, și umblă printre cele șapte sfeșnice (biserici) de aur” (Apocalipsa 2:1).

Atunci când a fost examinată de Domnul Isus, în biserica din Efes s-a găsit mult activism: Biserica era antrenată în slujire (“știu faptele tale”), era gata pentru orice sacrificiu (“știu osteneala ta”), era statornică (știu “răbdarea ta”), era separată față de ce este rău (știu “că nu poți suferi pe cei răi; că ai pus la încercarepe cei ce zic că sunt apostoli și nu sunt și i-ai găsit mincinoși” – Apocalipsa 2:2;6) și era pregătită să sufere (știu “că ai suferit din pricina Numelui Meu și că n-ai obosit” – Apocalipsa 2:3). Toate aceste slujiri deveniseră însă o rutină, fiindcă membri acestei biserici nu mai slujeau din dragoste, ci din obișnuință (Apocalipsa 2:4)

2. Cauza formalismului religios Apocalipsa 2:4

Cauza formalismului spiritual la biserica din Efes a fost pierderea dragostei dintâi (Apocalipsa 2:4). Dragostea dintâi este răspunsul inimii celui ce a fost mântuit față de dragostea lui Dumnezeu, exprimat prin acceptare deplină, dedicare totală și entuziasm în slujire. Acest entuziasm a fost întâlnit în momentul constituirii bisericii din Efes (Fapte 19:1-20), dar a pălit odată cu trecerea anilor (Efeseni 6:23-24; Fapte 20:29-30; 1 Timotei 1:2-4; Matei 24:12).

3. Pericolul formalismului religios 
 Apocalipsa 2:4/b

Formalismul religios este un mare pericol fiindcă înainte de a primi slujirea noastră Dumnezeu ne analizează inima noastră (Genesa 4:3-5/a; 1 Samuel 16:7; Apocalipsa 2:4), faptele săvârșite fără credință și dragoste nu au nici un preț (Matei 6:1-2), iar cei ce nu slujesc cu dragoste pierd părtășia și legătura cu Dumnezeu (Apocalipsa 2:5/b).

4. Remediul formalismului religios Apocalipsa 2:5-7

Bisericii din Efes, Domnul Isus nu-i prezintă numai diagnosticul spiritual ci și rețeta pe care trebuie să o aplice pentru a recâștiga vindecarea spirituală, biruința și răsplătirea lui Dumnezeu (Apocalipsa 2:7). Această rețetă cuprinde acțiuni exprimate pe un ton imperativ: “adu-ți aminte de unde ai căzut”, “pocăiește-te” și “întoarce-te la faptele tale dintâi!” (Apocalipsa 2:5). Aceste adevăruri ne arătă că, pentru a birui formalismul spiritual, mai întâi trebuie să păstrăm o vie legătură cu Dumnezeu și apoi să împlinim cu ajutorul Lui slujirile care ne-au fost încredințate.

Întrebări pentru discuții:

1. Cine a fondat Biserica din Efes ?
2. Ce lucruri arată că în Biserica din Efes era un puternic activism spiritual ?
3. De ce a ajuns Biserica din Efes într-o stare de formalism religios ?
4. Ce ne confirmă faptul că acest diagnostic spiritual a fost real ?
5. De ce este formalismul religios o stare spirituală deosebit de periculoasă ?
6. Ce remediu a indicat Domnul Isus pentru vindecarea de formalism religios ?
7. Ce răsplată vor primi cei ce dobândesc vindecarea spirituală ?

Pastor Dan Boingeanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.