10 Octombrie ““ Plantarea de biserici noi

0
120

Fapte 14:1-27 (Romani 15:20-21)

Scopul lecției: Să descoperim ce strategiemisionară a folosit echipa de misiune trimisă de biserica din Antiohia pentru plantarea de biserici noi, problemele pe care le-au întâlnit în timpul îndeplinirii acestei misiuni și mărturiile ce ne confirmă faptul că acești misionari și-au împlinit misiunea încredințată.

Contextul lecției: După ce au fost trimiși de către biserica din Antiohia, Barnaba și Pavel au străbătut insula Cipru de la Salamina la Pafos (o distanță de aproape 179 km.) vestind Evanghelia atât oamenilor de rând, cât și dregătorului Sergius Paulus (Fapte 13:6-7). Atunci când însă li s-a închis ușa pentru vestirea Evangheliei în acest ținut, echipa misionară nu și-a încheiat misiunea, ci a căutat un câmp nou de misiune. În acest fel au ajuns în Asia Mică, continuând să vestească Evanghelia în localitățile Perga, Antiohia Pisidiei, Iconia, Listra și Derbe, precum și în ținuturile din împrejurimile acestor localități (Fapte 13:13-14:6 ).

În timpul acestei prime călătorii misionare, cei trimiși de biserica din Antiohia nu s-au rezumat însă numai la vestirea Evangheliei, ci au urmărit ca în fiecare localitate în care au ajuns să planteze o nouă biserică. Acest fapt ne arată că pentru Biserica Primară deschiderea de biserici noi era un scop, care a devenit cea mai importantă parte a slujirii.

Conținutul lecției:
Urmărind modul în care Barnaba șiPavel au procedatpentru deschiderea de biserici noi, descoperim :

1. Strategia folosită în plantarea de biserici noi

Pentru a ajunge să planteze o biserică în fiecare localitate prin care au trecut, misionarii trimiși de biserica din Antiohia Siriei au început cu locurile cunoscute (Cipru era locul de origine al lui Barnaba – Fapte 4:36; 13:4-7), au mers personal în localitățile unde au plantat noi biserici (Fapte 13:4; 13:14; 14:1; 14:6; 14:20-21; 14:24-25), au folosit orice ocazie pentru a predica Evanghelia (Fapte 13:14-41; 14:1; 14:6; 14:21-22), au însoțit vestirea Evangheliei cu mărturia personală și cu lucrările înfăptuite de Dumnezeu (Fapte 14:3; 14:8-18), au făcut ucenici (Fapte 14:21), și au rânduit prezbiteri (Fapte 14:23).

2. Problemele întâlnite în plantarea de biserici noi

Pentru a ajunge să deschidă biserici noi, misionarii trimiși de Biserica din Antiohia au trebuit să plătească un preț, înfruntând și biruind fel de fel de obstacole și împotriviri. Astfel, în Pafos au înfruntat împotrivirea diavolului (Fapte 13:6-12), în Perga echipa de misiune s-a micșorat prin dezertarea lui Marcu (Fapte 13:13), în Antiohia Pisidiei au întâlnit împotrivirea iudaizatorilor (Fapte 13:45-46), în Iconia s-au confruntat cu o mare dezbinare, fiind aproape de a fi lapidați (Fapte 4:4-5), iar în Listra au fost aproape de a fi zeificați (Fapte 14:8-28).

3. Dovada succesului în plantarea de biserici noi

Cu toate că au întâmpinat mari împotriviri, misiunea celor trimiși de biserica din Antiohia Siriei a fost împlinită. Acest adevăr este confirmat de faptul că în localitățile în care au vestit Evanghelia s-au deschis biserici noi (Fapte 14:23-25), iar această biruință a fost împărtășită și bisericii care i-a trimis (Fapte 14:26-27).


Întrebări pentru discuții:

1. Ce loc a ocupat plantarea de biserici noi în slujirea Bisericii din Antiohia ?
2. De ce nu mai este plantarea de biserici noi o prioritate pentru bisericile din zilele noastre ?
3. Ce strategie au folosit Barnaba și Pavel pentru a planta biserici noi ?
4. Care dintre pașii parcurși de Barnaba și Pavel pentru a planta biserici noi este mai greu de aplicat astăzi ?
5. Cu ce probleme s-a confruntat echipa de misiune în plantarea de biserici noi ?
6. Care dintre aceste probleme sunt întâlnite și astăzi ?
7. Ce ne arată faptul că misiunea încredințată lui Barnaba și Pavel a fost împlinită ?

Pastor Dan Boingeanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.