Salvat la 12 fără un minut

6
281

Era o zi frumoasă, cu tot cerul senin,
Doream să grăbesc pasul catre Ierusalim,
Gândeam că și-azi veni-voi, cu ceeam ce-am furat,
Cu aurul din traistă, puteam s-ajung bogat…

Nu îmi păsa că-n urmă lăsasem multe lacrimi,
Ba chiar atâția oameni, loviți de-a mele patimi,
Ah, câte mai facusem, și le știam doar eu
Nu îmi păsa de nimeni, nici chiar de Dumnezeu…

Încă o milă, două, iar dincol de finici
Iuda, al meu tovarăș, unul din ucenici,
M-așteaptă să îmi spună, cum a întocmit planul,
Vânzării unui om, numit Galileanul…
————————————————-
Trecu o saptămână, de la acea-ntalnire,
Cu Iuda, trădătorul, și-a lui planuri haine,
Si-azi, ooo, nu pot crede, ce ochii mi-au privit,
Eu, Titus, eu , tâlharul, legat.. și…osândit?

Da, așa mi-au spus soldații, “Cu alți doi condamnați,
Iți vei sfârși viața…toți trei crucificați”,
Sentința a fost dată, toți trei vom duce crucea,
Urcând dealul Golgotei, vom împlini porunca.

Da, și-am pornit, cu crucea, pe umărul meu drept,
E grea, iar lemnul tare apasă greu pe piept,
Dar ce e cu acesta, de poartă-așa o cruce,
De-abia a ridicat-o, o va putea El duce… ?

Ia să îl văd mai bine, de ce-i așa lovit,
Scuipat și plin de sânge, întruna e hulit,
O, dar de ce privirea, ‘și întoarce așa de blând,
Peste ostașii care-l lovesc mereu, urlând…

Oh”¦ dar oare cine-i, unde l-am mai vazut,
Privindul mai de-aproape îmi pare cunoscut,
Ah, da, e-acela care de Iuda-fost trădat,
Galileanul, dar oare de ce l-au condamnat?

Ce vină grea gasiră, în el, Samariteanul,
De ce al lui vechi tovarăș, el Iscarioteanul,
L-a dat fără de mila pe mâna lor, sărmanul,
O, Iuda, nu vazut-ai în el pe-acel ce-i harul?

Și-urcarăm greu-nainte, pe via Dolorosa,
Dar nu puteam privirea să nu o țin întoarsă,
Spre El, care, cu greu, urca încet, de parcă,
Pe spatele-i ar duce povara lumii toată…

O, iată, că se-apleacă, o, e-ngenunchi sub cruce,
Povara de păcate și crucea de-abia duce,
Aș vrea să strig, să vină, un ajutor să-i dea,
Cineva din mulțime, dar nu e nimenea…

Cum aș putea Străine, să-ți ofer ajutor,
Să te feresc de-ostașii, care doar moartea-ți vor
Măcar, un strop de apă, pe buzele-ți uscate,
Măcar o dată-n viață, de mine fie-udate…

Dar, iată, că pe-un tânăr, un om de prin Cirena,
Îl pun să duca crucea, lui Isus, dar aievea,
Îl văd fără de cruce, dar tot pășind cu greu,
Povara lumii duce-acest fiu de Dumnezeu…

Si iată, că ajunsa-m pe dealul Căpățânii,
Și-ostașii-ndat pe cruce ne pironesc, hainii,
Dar mie nu imi pasă, eu știu, sunt condamnat,
dar acest Om e oare pe drept crucificat?

Și-mi amintesc că-ntruna, plângea și se ruga
Pentru-acei de sub cruce, pentru care murea,
Și-mi amintesc aievea, c-am auzit deodat’
“O, Tată, iartă-i Tată, căci ei nu știu ce fac!!!”

Dar n-oi uta vreodată, orice s-ar întâmpla,
Cum eu am spus cu lacrimi, “Nu merită osânda,
Noi doi talhari, la moarte, crucificați pe drept,
Dar el… Galileanul, Isus din Nazaret?

Ucis-a el vreodată, a jefuit cândva,
Ori mai degrab cu milă, el mâna-și-ntindea,
Peste bolnavii care un ajutor cereau,
Pe toti aceștia-ndată, pe loc îi vindeca.

Și-acum momentul vecinic, rămasa-ntipărit,
Când el cu greu, în șoaptă, către min a grăit,
Oh, Titus, nici un merit să știi că tu nu ai,
Dar azi, prin a mea jertfa, vei fi cu mine-n rai!!!

Și mă privi străinul, dar pentru mine-acum,
Acel om de pe cruce, era un tată bun,
Simții o pace-adâncă, ce mă cuprinse-ndat,
Și-nțelese-i că moare pentru al meu păcat…

Se stinse Galileanul, și îl privii plângând,
Simțind în piept iubirea de tată sângerând,
Era o jertfă sfântă, din dragoste chemată,
Și-n ea-m primit iertare, fără de nici o plată….

Și-atunci plânsei amarnic, înțelegând că el
Murea, ca-ntreaga lume să vadă-n El un miel,
Pentru a lor pacate, a mele, si-ale tale,
Și toți să avem parte de-o vecinică iertare…

Boariu Cristian. 06.04.2004

6 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.