Era o noapte limpede ,curată
Întinsă peste ceruri și pământ
Foșnea prin iarbă caldă tremurată
O adiere molcomă de vânt
Â
Dormeau adânc și turmele-n câmpie
Și-n flori de vis gemeau încetișor
Plutea-n văzduh parfum de iasomie
Și stelele vegheau asupra lor
Â
Într-o colibă mică printre vite
Având lumină-un bulgăre de seu
S-au împlinit cuvintele vestite
Și S-a născut un Fiu de Dumnezeu
Â
Alai de îngeri I-au sfințit venirea
Și I-au cântat, s-au închinat la Cel
Ce-a fost menit să-aducă mântuirea
Cristosul sfânt și viu, Emmanuel
Â
Trei crai veniți pentr-un copil anume
Călăuziți de-o stea înspre apus
Sosiți străini din margine de lume
Tămâie, aur, smirna I-au adus
Â
Cutremurați se închinau păstorii
Și îngerii cântau în jurul lor
Cu limbi de foc li se vestira zorii
Păstorii -aveau de-acuma un păstor
Â
Era o noapte limpede, curată
Întinsă peste ceruri și pământ
Când s-a-mplinit făgăduința dată
Și S-a născut în lume Pruncul sfânt.
Â
Sanja Cristea Tiberian
Â
Felicitari!
Felul cum ai distilat ideile fara sa se smta deloc efortul de a pastra cadenta vesurilor si jugul ,uneori atit de impovarator al rimei ,ne dovedesc o reala maiestrie in domeniu.
Am retinut pt. mine ideea deosebit de frumoasa”Pastori-aveau de-acuma un Pastor.”
Este perfecta poezia, si ca ritm, si ca rima. Felicitari sincere!
Foarte frumoasa poezie,mi-a placut foarte mult.Domnul sa fie cu tine si continua sa mai scrii.
bravo!!!!!!mia placut foarte tare.
o tainica minune de peste 2000 de ani ne bucura sufletele,felicitari din suflet pentru autorul poeziei,d-nul si mantuitorul sufletelor noastre sa-i calauzeasca viata.doamne ajuta
E superba.Intradevar mi-a placut.E plina de epitete,imagini artistice,care intradevar ii dau o frumusete extraordinara.Si in primul rand se vede ca este scrisa din suflet si totodata din harul Domnului Isus.Multumesc.