Cum să-ți cuprind înteaga frumusețe
Când mintea nu-i în stare să-nțeleagă
Cum dintre-atâtea mii și mii de fețe
Nu-i una, Doamne, să ți-o știu întreagă
Cum să-ți cuprind întreaga-nțelepciune
Când gândul meu nu poate să ajungă
Mai sus de cer și lutul se opune
Și din cuvânt de face-o noapte lungă
Cu să cuprind întreaga bunătate
Când inima mi-e cât un pumn de mică
Și într-o cușcă de pământ se zbate
Și tremură de moarte și de frică
Și cum să văd când nu am ochi să vadă
Și nu-s destui în ei să mi Te prindă
Și-o pânză mare, groasă de zăpadă
Mi-acoperă lumina din oglindă
Și ce-ar putea să știe un grăunte
De marea mare-n care-i pus să fie
Ce știe praful ce-i acela munte
Ce știe clipa cât e-o veșnicie
Și cum să știu și să Te-nvăț mai bine
Când nevăzut Tu ești mereu în toate
Și tot ce este s-a făcut prin Tine
Și ești ce ești și poți ce nu se poate
Deci, cum să prind ce-i fără de măsură
Și să-nțeleg ce este-n mii de fețe
Vorbește-mi, Doamne, gură către gură
Răspunde-mi, Doamne, cândÎți dau binețe !…
Sanja Cristea Tiberian