Cad frunze aurii

Cad frunze aurii adiate de vant
Si…cad, una cate una spre pamant
si privesc caderea lor atat de trista
si-mi spun ca
au fost unele care au cazut pe cand erau verzi….
altele-poate nici nu au ajuns sa fie cu adevarat frunze…

Si gandul imi zboara spre nimicnicia omului
“ce e omul ca sa te uiti la el?”
unii cad mai devreme altii mai tarziu…
unii cad pentru totdeauna ingropati de lespedea enorma
a unor fapte murdare
altii “cad” pentru ca asa trebuie sa treaca dincolo,
nu este alta poarta…

dar caderea lor este ridicarea cea mai inalta…
pentru vecinicia glorioasa…

dar tu?
Ce»cadere » iti asterni cat umbli
inca in colbul aceste lumi?

Asculta…caci n-a trece mult
si toate s-or duce deodata,
dar, iata-ntr-al lumii tumult
Isus te mai cheama odata…

Primeste-l sa intre in inima ta…
Sa-ti lase in ea vecinicia
Primeste-l sa-ti spuna de dragostea SA
Si-n ea sa-ti cladesti bucuria…

Primeste-l sa-ti spuna de biciul roman…
De hula si ura din gloata
Ca pretul iertarii platit la Calvar
E azi pentru tine a cerului poarta”¦

Primeste-l ca-n harul si dragostea Sa
Te vrea sa-i dai inima toata
O”¦ nu il respinge caci poate acum
Te cheama de ultima data…

Boariu Cristian 29.10.2004