“lată că zilele mele sunt cât un lat de mână, și viața mea este ca o niÂmica înaintea Ta. Da, orice om este doar o suflare, oricât de bine s-ar ține.” Psalm 39.5
În anul 627 al erei creștine, călugărul Paulinus se afla la curtea lui Edwin, regele Northumbriei, încercând să-l facă să accepte creștinismul. Regele stătea pe gânduri, neștiind ce hotărâre să ia, până când unul dintre vitejii săi luă cuvântul: “Viața asta pe pământ, o, rege, în comparație cu timpul necunoscut nouă, îmi pare ca zborul grăbit al unei vrăbii prin casa unde tu și nobilii benchetuiți într-o seară de iarnă, cu focul vesel în mijÂlocul sălii armelor, în timp ce vântul și ploaia rece sau zăpada iernii se întețesc afară. Vrăbiuța, zburând reÂpede, intră pe o ușă și iese pe cealaltă și, cât timp e înăuntru, e păzită de furtunile iernii, dar, după ce se buÂcură puțin timp de vreme bună, dispare deodată din ochii tăi, trecând de la iarnă spre o nouă iarnă. Așa este și viața omului; apare pentru o clipă, dar nu știe nimic, nici ce a fost înainte și nici ce va urma. De aceea, pentru că această nouă învățătură ne vorbește despre ceva mult mai sigur, mi se pare drept să fie urmată.”
Să învățăm și noi că viața omului este o trecere grăbită, în care putem să-L acceptăm pe ISUS ca Mântuitor.
