“Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos?” (Romani 8:35)
Mintea noastră limitată nu poate cuprinde dragostea lui Dumnezeu deoarece ea este fără condiții. El nu ne iubește “dacă”, ci “în ciuda”. Ca părinte, poate nu ești de acord cu comportaÂmentul copilului tău, dar întotdeauna îl iubești și îl accepți. Pavel întreabă: “Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos?” (Romani 8:35). Apoi răspunde: “Sunt bine încredințat că nimic nu va fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu” (Romani 8:38). Nu ți se pare de neînțeÂles? Eu-l tău este suficient de mare pentru a crede că există anumite păcate peste care Dumnezeu nu poate trece; cum ar fi cele pe care nu le comitem niciodată. Îți aduci aminte de fariseul din Templu care se ruga: “Dumnezeule, îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, hrăpăreți, nedrepți, preacurvari sau chiar ca vameșul acesta” (Luca 18:11). Trebuie să înțelegi un lucru: standardul lui Dumnezeu este perfecțiunea și nu ai putea-o atinge nici într-o mie de vieți! Harul este singura nădejde pe care fiecare dintre noi o are.
Dragostea noastră pentru Dumnezeu are legătură cu iertarea pe care am primit-o de la El. Fariseii au fost șocați că Isus îi îngăduie acelei femei cu reputația șubredă să îngenuncheze la picioarele Lui, spălându-i-le cu lacrimile ei și ștergându-i-le cu părul ei. Ei gândeau: “Omul acesta, dacă ar fi un prooroc, ar ști”¦ că este o păcătoasă” (Luca 7:39). Problema nu era că Isus nu știa, ci că nu I-a păsat. “Apoi a zis femeii: “Iertate îți sunt păcatele!” (Luca 7:48). Apoi El ne spune conÂcluzia: “cui i se iartă puțin, iubește puțin” (Luca 7:47). Care ar trebui să fie răspunsul nostru față de dragostea lui Dumnezeu? “Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui” (1 loan 5:3).
