30 IULIE – FOLOSESTE-țI DARUL (1)

0
59

“Deoarece avem felurite daruri”¦ să-l întrebuințeze” (Romani 12:6)-

Biblia spune: “Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat: cine are darul proorociei. să-l întrebuințeze”¦” (Romani 12:6).

Dumnezeu te-a “hăruit” să faci anumite lucruri bine. Asta nu înseamnă că ușile se vor deschide automat și că vei ajunge deasupra, ca frișca, într-adevăr, ce primești peste noapte poți pierde tot peste noapte. Mai întâi trebuie să-ți identifici darurile, să folosești fiecare oportunitate, să le dezvolți, să înveți din greșeli și să ai tenacitatea de a face ce te-a chemat Dumnezeu să faci. În liceu, “Sparky” a picat la latină, algebră, engleză și fizică. A intrat în echipa de golf, dar imediat a pierdut singurul meci al sezonului, iar apoi a pierdut meciul de consolare. Era un tip ciudat din punct de vedere social ““ mai mult timid decât neagreat. În liceu, nici măcar o dată nu a invitat o fată la întâlnire. Totuși, exista un lucru important la Sparky ““ desenul. Era mândru de creațiile sale chiar dacă nimeni altcineva nu le aprecia. A trimis benzi desenate la cei ce publicau cartea anuală a liceului, dar au fost respinse. Chiar și așa, el aspira sâ devină artist.

După liceu, a trimis mostre ale lucrărilor sale la studiourile Walt Disney. A fost respins din nou. Dar Sparky nu s-a dat bătut. S-a hotărât să-și scrie autobiografia in benzi desenate. Popularitatea benzilor sale desenate a dus până la urmă la nenumărate cărți și showuri de televiziune. De fapt Sparky a fost Charles Shultz, creatorul desenelor animate Peanuts (Alune), cel mai celebru creator de desene animate al tuturor timpurilor. Asemenea personajului său Charles Brown, Shultz nu a reușit în multe lucruri. Dar a utilizat la maxim talentul pe care i l-a dat Dumnezeu, a refuzat să renunțe și a ajuns să câștige. Așadar, folosește-ți darul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.