– “Nimănui nu-i pasă de sufletul meu” (Psalmul 142:4) –
Oamenii vin la biserică pentru a găsi lumină și căldură! Ei vor să știe că ne pasă. E posibil să-i atragă predicile bune și muzica bună, dar relațiile care îi hrănesc îi vor face să revină. Te poți simți singur în mijlocul unei mulțimi, chiar și a uneia unde se predică despre dragoste și care face o pauză pentru salutarea celui de lângă tine. Dacă am reuși să păstrăm 10% din cei ce ne trec pragul bisericii, am fi într-o creștere continuă. Poate spui: “Biblia ne învață că cine vrea să aibă prieteni trebuie să se arate prietenos”. Adevărat, dar oamenii aduc cu ei rănile trecutului, zbaterile prezente și temerile nerostite ale viitorului. Ceea ce doresc ei să știe este: “Mă vei iubi așa cum sunt, chiar dacă nu mă potrivesc cu tiparul tău și chiar dacă nu mă schimb la fel de repede cum ai vrea tu?”
Deseori, structura noastră rigidă împiedică lucrul acesta. Pastore, dacă cea mai mare preocupare a ta de luni este “câte persoane au venit ieri la biserică?”, verifică-ți inima. Poate ești mai preocupat de propria ta imagine decât de împlinirea nevoilor oamenilor. Domnul Isus le-a spus ucenicilor: “v-am numit prieteni” (loan 15:15). Mulți oameni sunt timizi, neîncrezători și defectuoși din perspectiva relațiilor. Mandatul nostru este să ne facem prieteni, nu doar oameni care încălzesc băncile bisericii și contribuitori financiari. Scriptura spune: “Purtați-vă sarcinile unii altora” (Galateni 6:2), deoarece o sarcină purtată este o sarcină ușurată. Mulți dintre cei ce vin la biserică nu caută răspunsuri profunde, ei vor doar ca altora să le pese de ei. Când se întâmplă lucrul acesta, ei se deschid spre dragostea lui Dumnezeu și se vor întâmpla minuni.
