“Orice lucru EI îl face frumos Ia vremea lui” (Ecclesiastul 3:11)
Viața pe culme este ca o ieșire la iarbă verde, dar cum este viața în groapă? În vremuri de frământare, luptă, greutăți, îndoială, singurătate și eșec, încotro o luăm? În cartea sa: “Screwtape Letters” (“Scrisorile lui Zgândărilă”), bătrânul diavol al lui C.S. Lewis discută cu nepotul său Wormwood despre dușmanul lor comun, Domnul. “Nu te lăsa dus în eroare, Wormwood. Cauza noasÂtră nu se află niciodată într-un pericol mai mare decât cel în care o ființă umană, care nu mai dorește să facă voia Dușmanului nostru, dar încă are această intenție, privește în jur la universul în care orice urmă a Lui pare să fi dispărut, întreabă de ce a fost părăsit dar încă se supune!” Când groapa în care ne aflăm este adâncă, iar Dumnezeu pare că nu mai este nicăieri; când rugăciunile noastre par să se întoarcă înapoi ca niște ecouri goale, ce faci? “Nu mai este dorință”. Toate emoțiile pozitive disÂpar. “Dar are încă această intenție”. Nu a mai rămas nimic decât o urmă de credință lacomă la care facem apel pentru a rămâne pe linia de plutire. Când nici măcar nu mai pare real, noi avem încredere și prin credință și prin nimic altceva “încă ne supunem”.
Simțurile noastre sunt distorsionate, chiar reduse la tăcere în gropile vieții. începem să ne îndoim de realitatea Cuvântului lui Dumnezeu și de temelia lui Hristos, crezând că durerea noastră emoțioÂnală este dovada că suntem pierduți și că nu mai există nici o speranță. Aceste perioade de pustiu ne lasă un sentiment de goliciune, de înstrăinare față de Dumnezeu. Aceste senzații par să fie creÂdibile pentru cei aflați în groapă, iar gândul și vorbirea despre credință sună și pare a fi neconvingăÂtor. Dar dușmanul știe că obiectivul lui se află într-un pericol real, atunci când un copil al lui Dumnezeu care “privește în jur la universul în care orice urmă a Lui pare să fi dispărut, întreabă de ce a fost părăsit dar încă se supune!”
