-“Imi vărs necazul înaintea Lui” (Psalmul 142:2)-
Învață să te rogi ca în psalmi. Ei cuprind întreaga gamă a emoțiilor omenești de la mulțumire la mânie, la teamă, la singurătate, la durere. Psalmistul nu ratează nimic când este vorba de viață. Nu viața așa cum ne-am dori noi să fie. ci viața așa cum este: “Îmi vărs necazul înaintea Lui, și-mi povestesc strâmtorarea înaintea Lui”. El își varsă necazul înaintea lui Dumnezeu și “îl simte”. Asta necesită curaj, mai ales când vrei numai să afișezi un caracter puternic.
John Ortberg a scris: “Regret durerea eșecului atât de tare încât nu am mai vrut să o am și să mai învăț din ea. Nu m-am putut vindeca și să merg înainte. Doream s-o îngrop atât de adânc încât nimeni să nu bănuiască măcar că există ““ nici măcar eu”. Îți sună cunoscut? Biblia nu descuraÂjează procesul durerii, ci ne avertizează să nu rămânem blocați acolo. “Seara vine plânsul, iar dimineața veselia” (Psalmul 30:5).
Pentru a ajunge la dimineața bucuriei, trebuie să treci prin noaptea plânsului. FB Meyer scrie: “Sunt unii care consideră lacrimile nedemne, nesupuse, necreștine. Ei ne mângâie cu răceală, îndemnându-ne să afișăm o înfățișare rigidă și fără lacriÂmi. Am putea foarte bine să ne întrebăm, un om care nu plânge, poate el să iubească? Părerea de rău este doar lipsă de iubire; cea mai naturală expresie a ei sunt lacrimile. Domnul Isus a plâns. Creștinii din Efes au plâns la gâtul apostolului Pavel pe care urmau să nu-l mai vadă nicioÂdată. Așa că varsă-ți sufletul înaintea lui Dumnezeu. Este un pas vital în devenirea ta.
