– “Tu ești scăparea mea, partea mea de moștenire pe pământul celor vii” (Psalmul 142:5)-
Vremurile grele îi umple pe unii de energie, dar pe alții îi paralizează. Uită-te la David. Tot ce atingea el devenea aur: Samuel l-a uns rege; l-a învins pe Goliat; Saul l-a ales muzicantul lui și războinic: armata îl iubea și a scris cântece despre el. Apoi viața lui s-a destrămat. Și-a pierdut slujba și căsnicia a eșuat; Samuel, fostul lui mentor a murit; cel mai bun prieten al său, Ionatan, nu a putut să-l salveze și soldații lui Saul l-au hăituit până a trebuit să se ascundă într-o peșteră.
La un moment dat cu toții ajungem în peșteră! Ajungem acolo când tot sprijinul de pe pământ a dispărut. Acolo învățăm lucruri importante despre noi înșine, lucruri pe care nu le putem învăța altfel. Acolo Dumnezeu realizează cea mai importantă modelare a noastră după chipul lui Hristos. Acolo cele mai rele imperfecțiuni ale tale confirmă faptul că nu te mai prefaci și tot acolo Dumnezeu îți trimite puterea să se reverse prin slăbiciunea ta.
Când David s-a rugat: “Tu ești scăÂparea mea, partea mea de moștenire pe pământul celor vii” nu avea cum să știe că în viitor va exista o coroană pentru el sau că nu va muri în ascunzătoare. Căci din tot ce știa el, această peșteră în care se afla acum era cel mai bun lucru pe care îl putea avea. Când ești într-o situație pe care nu o poți repara, pe care nu o poți schimba și din care nu poți scăpa, încrede-te în Dumnezeu! Încrede-te în Dumnezeu! Încrede-te în Dumnezeu! Atâta vreme cât sentimentul siguÂranței se leagă numai de succesul tău, el este totdeauna fragil. Dar când știi că Dumnezeu este cu tine chiar și când ai căzut cel mai jos, vei face față peșterii și vei ieși din ea mai puternic!
