“Omul bogat se crede înțelept, dar săracul care este priceput îl cercetează.” Prov.13:11
Cred că nu mai este nevoie să vă spun că în lumea în care trăim există tot felul de recomandări prin care ni se asigură succesul. Pentru fiecare dintre noi sunt presiuni zilnice prin care suntem îndemnați să ne angajăm pe calea care duce spre succes.
Ca rezultat al acestor presiuni apar și tot felul de compromisuri care ni se cer pentru a atinge ceea ce lumea numește succes.
Aceste compromisuri includ: lipsa de onestitate, lăcomia și un număr de multe alte atitudini sau fapre greșite cu privire la bani.
Pentru a nu cădea în această cursă, un credincios ar trebui să-și stabilească ca normă de căpătâi următorul aspect: și anume ceea ce ești (caracterul) este mult mai important decât situația financiară.
De aceea, primul sistem de protecție împotriva folosirii incorecte a banilor ar trebui să fie “onestitatea!”
Aceasta presupune că vom hotărî cu sinceritate și corectitudine în 100% dintre deciziile financiare pe care le luăm și vom spunem prețul real pentru tot ceea ce cumpărăm sau vindem. În același timp, ne achităm toate datoriile și suntem angajatori corecți, care ne plătim toate impozitele și taxele.
Păstrând în atenție toate aceste lucruri, înțelegem că banii sunt valori temporare, pe când ceea ce rămâne ca valoare veșnică este caracterul !
CARACTERUL TĂU ESTE MAI IMPORTANT DECÂT SITUAțIA TA FINANCIARĂ!