„El însuși… poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiți” (Evrei 2:18)

Te confrunți cu situația de-a nu-ti putea plăti ratele casei în care locuiești? Domnul Isus nu a avut unde să-și pună capul. A profitat cineva de tine? Domnul Isus a locuit printre robi și a plătit impozit unui împărat străin. Dacă ai succes în afacerea pe care o conduci se poate raporta Domnul Isus la această situație?

Cu siguranță! El și-a recrutat propriul personal și a supervizat organizarea: șaptezeci de bărbați și o suită de femei care l-au susținut financiar și care au dorit ca El să le fie conducător. Ai în responsabilitate bugetul și angajarea personalului? Domnul Isus știe că nu este ușor să ocupi o poziție de conducere. în grupul Său se afla un zelot care îi ura pe romani și un vameș care lucra pentru aceștia. Dar ce spui de tensiunile din familie?

„Rudele lui Isus, când au auzit cefe ce se petreceau, au venit să pună mâna pe El. Căci ziceau: „Și-a ieșit din minți” (Marcu 3:21).

Te-a acuzat cineva pe nedrept? In noaptea de dinaintea morții Sale, oamenii „căutau vreo mărturie mincinoasă împotriva lui Isus, ca să-L poată omorî” (Matei 26:59). Domnul Isus a simțit pe propria-i piele toate amănuntele vieții omenești, „în ceea ce a suferit” (Evrei 2:18).

Autorul Max Lucado scrie: „Domnul Isus a fost atât de mânios încât a fost în stare să facă curat în Templu, a fost atât de îndurerat încât a plâns în public, a iubit atât de mult distracția încât a fost numit bețiv, a fost atât de plăcut încât copiii erau atrași de El, a fost atât de sărac încât a împrumutat un ban pentru o ilustrație dintr-o predică, a fost atât de radical încât a fost alungat din oraș, a fost atât de responsabil încât a avut grijă de mama Sa, a fost atât de ispitit încât a cunoscut „mirosul” lui Satan și a fost atât de înspăimântat încât i-a curs sudoare de sânge”.

Așadar, de ce a îndurat Isus cea mai mare durere de pe pământ? Ca să știi cu certitudine ca „poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiți”. Astăzi, Domnul Isus îți aude plânsetul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.