– “Domnul este aproape de cei cu inima înfrîntă” (Psalmul 34:18) –
Când te trezești că ești singur de Crăciun, imaginile și sunetele care aduceau cândva bucurie pot întări tristețea și pierderea ta. Nu există formulă magică, de însănătoșire rapidă; acceptarea pierderii tale necesită timp și har din partea lui Dumnezeu. Dar există câteva idei care 10 să te ajute:
1) Nu fă presupuneri. Nu înghiți mitul că toti ceilalți au un Crăciun perfect în timp ce tu te zbați. Adevărul este că experimentăm cu toții cerințele și presiunile nerealiste ale cumpărăturilor, distracției și dăruirii de cadouri. Și este și mai rău în vremuri de durere. De aceea suntem atât de ușurați când s-a sfârșit.
2) E numai una din cele 365 de zile. Poți rezista timp de douăzeci și patru de ore, deoarece Dumnezeu a promis că-ți va da “putere “¦ cât zilele tale” (Deuteronom 33:25).
3) Nu te mai concentra asupra ta. Uită-te în jur. Vezi dacă nu este vreo familie sau vreo cunoștință care suferă și care s-ar bucura să petreacă o oră cu tine. Poate e ultimul lucru pe care ai vrea să-l faci, dar este terapeutic, îți redă perspectiva și-ți aduce un sentiment de bine și de mulțumire.
4) Găsește obiceiuri noi, mai ales când cele vechi te fac să te simți rău. “Uitând ce este în urma mea, și aruncându-mă spre ce este înainte” (Filipeni 3:13).
Dacă te simți singur, iată o rugăciune pentru tine: “Doamne, știi că sufletul meu suferă astăzi. Cuvântul Tău spune că ești aproape de cei cu inima zdrobită. Doresc să simt apropierea ta. Te rog să devii mai real pentru mine decât singurătatea și golul dinlăuntru. Ajută-mă să mă apropii de Tine și făcând astfel, fă ca acest Crăciun să fie diferit de ce am știut până acum”.