26 Decembrie -“ȘI TU, FRATELE MEU?” (1)

0
49

“Tu, pe care te socoteam una cu mine, tu, frate de cruce și prieten cu mine” (Psalmul 55:13)

Nici un pumnal nu lovește așa de adânc precum lovitura trădării. Poate te identifici cu situația lui David. E strigătul unei inimi rănite, o rugăciune disperată după eliberare. El este copleșit și cutremurat până în străfundul ființei sale. Dacă ar fi fost un dușman, “ar suferi” (v. 12).

Dar a fost vorba de “fratele de cruce și de prietenul lui”. “Noi, care trăiam împreună într-o plăcută prietenie, și ne duceam împreună cu mulțimea în Casa lui Dumnezeu!” (v. 13-14).

A fost o pastilă amară pe care a fost nevoit s-o înghită ““ prietenul său de suflet, ultimul pe care l-ar fi suspectat, persoana căreia i-a încredințat cele mai adânci secrete, un frate de credință și un părtaș cu el în închinare! Nu e de mirare că i s-a frânt inima. El se afla în postura de a fi amenințat din cauza unui prieten care a încălcat legământul. “Ei pun mâna pe cei ce trăiau în pace cu ei, și își calcă legământul.

Gura lor este dulce ca smântână, dar în inimă poartă războiul: cuvintele lor sunt mai alunecoase decât untdelemnul, dar când ies ele din gură, sunt niște săbii” (v. 20-21). Cum trece David peste această durere? Făcând aceste trei lucruri:

1) O acceptă. El își verbalizează emoțiile prin care trece.

2) Vorbește cu Dumnezeu despre ea. În loc să mimeze curajul, el îi împărtășește durerea lui Dumnezeu. “Seara, dimineața, și la amiază, oftez și gem, și El va auzi glasul meu” (v. 17).

3) El încredințează situația în mâinile lui Dumnezeu. “Încredințează-ți soarta în mâna Domnului, și El te va sprijini. El nu va lăsa niciodată să se clatine cel neprihănit” (v. 22).

Astăzi, fă și tu aceste trei lucruri și vei fi încurajat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.