“Cuvântul Domnului a vorbit a doua oară lui Iona” (Iona 3:1)
Irosim prea mult din viețile noastre în groapa regretelor. Suntem preocupați de ceea ce probabil s-ar fi întâmplat, de ceea ce s-ar fi putut întâmpla și de ceea ce ar fi trebuit să se întâmple. Poate avem impresia că dacă rememorăm suficient de mult cele întâmplate, putem schimba rezultatul. Dar nu putem.
Singurul lucru ce poate fi controlat e ceea ce faci în prezent. Cu cât rememorezi mai mult ziua de ieri, cu atât mai tare te îndepărtezi de oportunitățile zilei prezente. Și cu cât te îndepărtezi mai tare de oportunitățile prezentului, cu atât mai dificil devine drumul de întoarcere.
Oportunitățile nu par niciodată la fel de bune atunci când apar, ca atunci când pleacă. Ele nu așteaptă pe nimeni, așa că trebuie să fii cu ochi-n patru și să profiți de ele. Ele se ivesc sub diferite forme și pot apărea din orice direcție. Dar un lucru e cert: pot fi reperate și folosite numai în prezent.
Tot ce s-a întâmplat în viața ta e de domeniul trecutului. De vreme ce nu poți anula cele întâmplate, oricât te-ai strădui, șterge totul cu buretele și mergi mai departe spre ceea ce urmează. Cu toții greșim. Greșeala lui Iona a provocat o furtună care a amenințat viețile tuturor celor din jur și în final, a ajuns în adâncul mării.
Dar nu acolo se termină istoria: “Iona s-a rugat Domnului, Dumnezeului său, din pântecele peștelui”¦ Domnul a vorbit peștelui, și peștele a vărsat pe Iona pe pământ. Cuvântul Domnului a vorbit a doua oară lui Iona (Iona 2:1-10, 3:1). El este un Dumnezeu ce acordă a doua șansă ““ dar și a treia, a patra și a cincea șansă! “Se înnoiesc în fiecare dimineață” (Plângerile lui Ieremia 3:23).
Ziua de astăzi este un dar. Așa că pocăiește-te de trecut, profită de prezent și începe să trăiești din nou!