“losif, bărbatul ei, era un om neprihănit” [Matei 1:19)
Autoarea Barbara Glanz povestește despre un om de afaceri de succes care și-a adus aminte de profesoara lui de literatură din clasa a opta. l-a scris o scrisoare și a primit următorul răspuns: “Nu vei știi niciodată cât de mult a însemnat scrisoarea ta. Am 83 de ani și locuiesc singură. Prietenii mei și familia mea s-au prăpădit. Am fost profesoară timp de 50 de ani și scrisoarea ta a fost primul mulțumesc pe care l-am primit vreodată de la un elev. Uneori mă jntreb ce am făcut cu viața mea. Voi citi și voi reciti scrisoarea ta până în ziua în care voi muri”. In mod ironic ea a fost profesoara despre care elevii au vorbit cel mai mult la întâlnirile clasei, dar nimeni nu i-a spus niciodată acest lucru.
Pavel nu a făcut nici un compromis legat de adevăr, dar latura sa sensibilă transpare și ea în scrierile sale. Cunoscându-ne nevoia de apreciere, el își începe epistolele cu cuvinte precum: “vă pomenesc neîncetat în rugăciunile mele” (Romani 1:9). “De aceea și eu, de când am auzit despre credința în Domnul Isus care este în voi, și despre dragostea voastră pentru toți sfinți, nu încetez să aduc mulțumiri pentru voi” (Efeseni 1:15-16). “Mulțămesc Dumnezeului meu pentru toată aducerea aminte pe care o păstrez despre voi”¦ pentru partea pe care o luați la Evanghelie, din cea dintâi zi până acum. Sunt încredințat că Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos” (Filipeni 1:3-6). “Ne lăudăm cu voi în Bisericile lui Dumnezeu, pentru statornicia și credința voastră în toate prigonirile și necazurile pe care le sufeÂriți” (2 Tesaloniceni 1:3-4).
În lumea noastră ocupată, orientată spre sine, trebuie să ne aducem aminte de cei care au adus o schimbare în viețile noastre, iar când ne aducem aminte de ei să ne rugăm pentru ei și să găsim o modalitate de a le spune “mulțumesc”.
