24 Iunie

0
32

“Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru și a lui Ioan, s-au mirat, întrucât știau că erau oameni necărturari și de rând; și au priceput că fuseseră cu Isus.” Fapte.4:13

Petru si Ioan au fost oameni care au umblat cu Isus. Timp de treiani, ei au avut prilejul sa-L vada pe Domnul fata în fata si sa-L urmareasca cum se roaga. I-au ascultat cu mare atentie învataturile despre Împaratia lui Dumnezeu si cu privire la ceea ce înseamna a-L urma pe Hristos.

I-au vazut lacrimilepe care Domul le-a varsat în Ghetsimani, fiind martori oculari ai mortii Sale. Iar dupa înviere L-au vazut pe Domnul Isus chiar si în trupul Sau de glorie.

Pentru ca au fost cu Isus, ei au ajuns sa actioneze ca Domnul Isus. De fapt, vietile lor au fost asa de mult schimbate, încat chair si dusmanii lor au observat aceste trasaturi distincte si au înteles ca s-a întamplat ceva unic cu acesti oameni.

Pentru ca nu stiu daca atunci cand oamenii din jurul tau se uita la tine pot sa vada aceiasi schimbare, lasa-ma sa te întreb: Pot cei care te urmăresc să spună cand te-ai închinat si în timpul tau de partasie cu Dumnezeu, ti-ai plecat capul ca sa te rogi?

Pot să vada ei în viata ta evidente ale faptului ca ai fost cu Isus?

Rugaciunea mea pentru tine în aceasta zi, este ca atunci cand înteractionezi cu prietenii, familia sau asociatii de afaceri, acestia sa poata sa vada în viata ta ceva deosebit si sa înteleaga ca ai fost cu Isus!

POT SA SPUNA CEI CARE ÎTI URMARESC VIATA CA AI FOST CU ISUS ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.