23 Octombrie -IMAGINEA DE SINE

0
65

“Hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său” (Romani 8:29)

Studiile arată că multora dintre noi nu ne place de noi înșine. Un sondaj de opinie realizat în rândul unor studenți a confirmat faptul că peste 50% suferă de auto-acceptare scăzută, majoritatea susținând că înfățișarea este principala sursă a nefericirii lor.

“Am nasul prea lung. Am ochii prea mici. Sunt prea gras în această parte a corpului ““ prea slab în altă parte. Sunt prea mic de statură ““ sunt prea înalt. Am pistrui”.

Industria produselor pentru înfrumusețare e mai mult decât dispusă să creeze creme care să închidă la culoare, să deschidă la culoare, să accentueze, să ridice, să ascundă și să acopere, în încercarea de a ne vinde o imagine de sine pe care să o putem accepta.

O mică îmbunătățire ar putea negreșit să fie benefică, dar nu ca și temelie a propriei noastre valori, lată cum vede Dumnezeu această problemă: “Oare lutul zice el celui ce-l fățuiește: “Ce faci?” Și lucrarea ta zice ea despre tine: “El n-are mâni?” (Isaia 45:9).

Tu ești făptura creată de Dumnezeu însuși. El nu face greșeli, nu trece cu vederea nici un amănunt și nu lasă nimic neterminat. Trebuie să te accepți, întrucât El te-a creat, te-a răscumpărat și te primește. În aceste vremuri supraîncărcate de mass media, suntem bombardați de imagini ale unor oameni cu înfățișări fără cusur, de unde tragem concluzia că și noi trebuie să arătăm la fel dacă avem de gând să realizăm ceva.

Însă Pavel spune: “N-avem îndrăzneala să ne punem alături sau în rândul unora din aceia care se laudă singuri. Dar ei, prin faptul că se măsoară cu ei înșiși și se pun alături ei cu ei înșiși, sunt fără pricepere” (2 Corinteni 10:12).

Dumnezeu te-a creat să fii așa cum ești și ceea ce ești, dar tot El are în vedere și să te facă desăvârșit prin Hristos. Tu ai fost “hotărât mai dinainte să fii asemenea chipului Fiului Său”. Ești o capodoperă în devenire!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.