“Mulțămesc Dumnezeului meu pentru toată aducerea aminte pe care o păstrez despre voi” (Filipeni 1:3)
Autoarea Barbara Glanz povestește despre un om de afaceri, de succes, care și-a adus aminte de profesoara lui de literatură de pe clasa a opta. I-a scris o scrisoare și a primit următorul răspuns: “Nu o să-ți dai seama niciodată ce a însemnat scrisoarea ta pentru mine. Am 83 de ani și trăiesc singură. Prietenii și familia mea nu mai sunt. Am predat la școală timp de 50 de ani, iar tu ești primul care mi-a trimis un mulțumesc dintre toți elevii mei. Uneori mă întreb ce am făcut cu viața mea. Voi citi și voi reciti scrisoarea ta până când voi muri”. În mod ironic, ea a fost profesoara despre care elevii au vorbit cel mai mult la reîntâlnirea clasei, dar nimeni nu i-a spus-o vreodată.
Pavel nu făcea compromisuri când era vorba despre adevăr, dar latura sa sensibila se manifestă în scrierile lui. Cunoscând nevoia noastră de apreciere, el își începe epistolele cu cuvinte precum: “vă pomenesc neîncetat în rugăciunile mele” (Romani 1:9). “De aceea și eu, de când am auzit despre credința în Domnul Isus care este în voi, și despre dragostea voastră pentru toți sfinții, nu încetez să aduc mulțumiri pentru voi, când vă pomenesc în rugăciunile mele” (Efeseni 1:15-16). “Mulțămesc Dumnezeului meu pentru toată aducerea aminte pe care o păstrez despre voi. În toate rugăciunile mele mă rog pentru voi toți, cu bucurie, pentru partea pe care o luați la Evanghelie, din cea dintâi zi până acum. Sunt încredințat că Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos” (Filipeni 1:3-6).””¦ De aceea ne lăudăm cu voi în Bisericile lui Dumnezeu, pentru statornicia și credința voastră în toate prigonirile și necazurile pe care le suferiți” (2 Tesaloniceni 1:3-4).
În lumea noastră ocupată și orientată spre sine, trebuie să ne amintim de cei care au schimbat ceva în viețile noastre, iar când ne amintim de ei, să ne rugăm pentru ei și să găsim o modalitate pentru a spune “mulțumesc”.
