“Sanbalat, Horonitul, Tobia, slujitorul Amonit, și Gheșem, Arabul, fiind înștiințați, și-au bătut joc de noi și ne-au disprețuit. Ei au zis: “Ce faceți voi acolo? Vă răsculați împotriva împăratului?” Neemia 2:19
Fiecare lider se confruntă cu împotrivire și este întâmpinat cu o mare rezistență, mai ales atunci cînd se hotărăște să trăiască o viață de adevărat creștin.
În cel de-al doilea capitol al cărții care îi poartă numele, ni se arată că Neemia s-a angajat deplin, pentru a împlini lucrarea care i-a fost încredințată de Dumnezeu. În acest timps-a confruntat însă și cu o împotrivire neașteptat de mare din partea celor ce au trecut în opoziție.
Atunci când a început să-L onoreze pe Dumnezeu, dușmanii lui au început să-l batjocorească și să râdă de el. Ceea ce i-a adus însă lui Neemia un mare succes și l-a făcut să fie deosebit, a fost faptul că nu a lăsat ca aceste ridiculizări să-l dărâme. În schimbul acuzațiilor primite, el s-a adresat dușmanilor plin de încredere, asigurându-i că Dumnezeu îi va da biruința.
Când Dumnezeu ne cheamă să facem ceva pentru El, ca și creștini vom avea și noi de înfruntat opoziția, iar de multe ori aceasta vine chiar din partea lui Satan.
Datorită acestui fapt, trebuie să avem și noi aceeași încredere pe care a avut-o și Neemia, că Dumnezeu ne va da biruința, indiferent de cine sunt cei care ni se vor împotrivi.
Pentru că nicio sarcină care ți-a fost încredințată de Dumnezeu nu este ușoară, roagă-te astăzi și cere-I lui Dumnezeu să nu te lase să fii atras spre alte lucruri față de lucrarea care ți-a fost încredințată și să îndepărteze orice descurajare, pentru ca să poți împlini în ascultare de El tot ceea ce ți s-a cerut să faci.
CÂND DUMNEZEU TE CHEAMĂ SĂ FACI CEVA PENTRU EL CA ȘI CREDINCIOS VEI AVEATOTDEAUNA DE CONFRUNTAT ȘI OPOZIțIA!
da asa e ..dar cel mai greu asa cum sunt si eu insituatai de acum este cand opozitia vine prin cei mai apropiati si va trebui sa alegi ceea ce Dumnezeu vrea …o incurajare foarte mare ptr mine..multumesc