22 OCTOMBRIE FII ATENT!

0
63

“Iată drumul, mergeți pe el!” (bala 30:21 j

James Michener a spus că a avut un vecin a cărui măr a încetat să mai facă mere, așa că a bătut cuie ruginite în jurul trunchiului. În acel an a avut cea mai bogată recoltă de mere. El a spus: “Acele cuie au fost un șoc pentru pom și i-au amintit că menirea lui este să facă mere”. Neștiinți­fic, poate; dar a funcționat! Michener a explicat că operația de inimă, de șold și accesele de amețeală au fost cuie pe care Dumnezeu le-a bătut în trunchiul vieții lui. I-a atras atenția. Dându-și seama că nu trăiește veșnic, s-a apucat de lucru și în cinci ani a scris unsprezece cărți; inclu­siv bestseller.

“Orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare “¦ dar mai pe urmă aduce “¦ roadă dătătoare de pace a neprihănirii” (Evrei 12:11). Verdell Davis spune: “Există lucruri pentru care ai putea și ar trebui să faci ceva. De exemplu, pierderea confortului material poate duce la simpli­tatea vieții noastre. O depresie clinică ne poate îndrepta pașii spre cei bolnavi și spre găsirea unor căi mai sănătoase de a trăi și de a avea relații. Pierderea unui loc de muncă unde ne-am dat toate silințele ne poate face să ne descoperim darurile și talentele nedescoperite pe care nu știam că le avem. Pierderea unei capacități fizice ne poate împinge să dezvoltăm alte moduri de a acționa care îi îmbogățesc pe cei cu care ne întâlnim”.

Harold Sala adaugă: “Să recunoaștem, când acele cuie ruginite ajung să fie bătute, observăm lucrul acesta, iar viețile noastre devin productive. Ele sunt bătute pentru a ne îndemna să facem ceea ce avem de făcut. Dragostea Tatălui permite ca loviturile de ciocan să ne îndemne să împlinim întreaga măsură a voii Sale”. Deci când primești un telefon de trezire de la Dumnezeu care spune: “lată drumul, mergi pe el” (Isaia 30:21): Ia seama și fii atent!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.