22 Mai

0
37

“Si pe drum propovaduiti si ziceti:” Împaratia cerurilor este aproape!” Vindecati pe bolnavi, înviati pe morti, curatiti pe leprosi , scoateti afara dracii. Fara plata ati primit, fara plata sa dati.” Matei 10:8-9

Nu este destul sa spunem ca tot ce are nevoie lumea în care traim, este “dragoste si numai dragoste!” Nu putem merge la vecinii si prietenii nostri aflati în nevoi, lipsuri si suferinte si sa le spunem doar:”haidem sa ne iubim mai mult!”Pentru ca acest raspuns nu-i suficient pentru nevoile lor, trebuie sa le aratam dragostea nu numai prin cuvinte ci si printr-o slujire reala.

Niciunul dintre noi nu vom sti cum sa ne exprimam îndeajuns dragostea fata de semeni, pâna când nu vom întelege cu adevarat modul în care si noi am fost iubiti.

Dragostea vine din inima lui Dumnezeu, si a fost revelata în chip desavârsit, prin jertfa lui Hristos. Pe cruce, Dumnezeu si-a deschis inima Sa pentru ca toata lumea sa poata vedea ce este înauntru! El ne-a iubit asa de mult, încât S-a daruit pe Sine pentru fiecare dintre noi. De aceea dragostea adevarata înseamna sacrificiu, slujire si daruire de sine.

În orice loc in care întâlnim aceasta dragoste, acolo este si Împaratia lui Dumnezeu. Hristos
S-a daruit pe Sine pentru noi, pentru ca sa ne arate cum ar trebui si noi sa ne daruim altora. Pentru ca dragostea Lui Dumnezeu înseamna slujire neconditionata, ca cetateni ai Împaratiei Cerurilor, si noi ar trebui sa ne iubim la fel.

Rugaciune: Doamne Isuse; ajuta-ma sa arat ca sunt cetatean al Împaratiei Tale, iubindu-mi semenii si jertfindu-ma pentru cei ce sunt în nevoie. Amin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.